Episcopia Covasnei și Harghitei a distribuit 350 de ghiozdane copiilor din familii vulnerabile
Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei a desfășurat, la începutul anului școlar, o amplă campanie pentru prevenirea abandonului școlar, în cadrul căreia au fost distribuite 350 de ghiozdane cu rechizite, 85 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și pachete alimentare copiilor proveniți din familii aflate în dificultate.
Potrivit unei informări transmise AGERPRES de preotul Cristian Cristinoi, consilier social la Episcopia Covasnei și Harghitei, campania s-a desfășurat la sediul Episcopiei și în parohiile Tulgheș, Sărmaș, Subcetate, Toplița II și VI, Toplița-Vale, Voșlobeni, Bălan, Lădăuți, Barcani II, Brețcu și Crasna.
Acțiunea a fost organizată prin Sectorul Social-Filantropic al Episcopiei și prin parohiile implicate, sprijinul fiind acordat în funcție de nevoile identificate în rândul copiilor și familiilor acestora.
''Prevenirea abandonului școlar nu înseamnă doar încurajarea copilului de a merge la școală, ci și înlăturarea, acolo unde este posibil, a obstacolelor materiale care îl împiedică să participe în condiții normale la procesul educațional. În acest sens, sprijinul oferit prin intermediul parohiilor cuprinde rechizite școlare, ghiozdane, îmbrăcăminte, încălțăminte și produse alimentare, în funcție de nevoile concrete ale fiecărui copil și ale familiei sale. Un ghiozdan pregătit pentru începutul anului școlar, o pereche de încălțăminte, o haină pentru sezonul rece sau un pachet cu alimente pot părea lucruri simple, pentru o familie care se confruntă cu lipsuri, acestea pot reprezenta însă un sprijin esențial și, mai ales, un semn că nu este singură'', a precizat sursa citată.
Campania, care s-a desfășurat cu binecuvântarea episcopului Covasnei și Harghita, Andrei Moldovan și a beneficiat și de sprijinul Parohiei Ortodoxe Române ''Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul'' din Albacete, Spania, prin preotul paroh Gheorghe Cristian Cucul, al Asociației ''Glasul Vieții'', coordonată de preotul Dan Damaschin, și al Fundației ''Bucuria Darului''.
În informare se mai menționează că proiectul se bazează pe sprijinul preoților, credincioșilor, voluntarilor și al altor membri ai comunității implicați în susținerea copiilor.
''Prevenirea abandonului școlar este o responsabilitate care privește întreaga comunitate. Familia, școala, Biserica, autoritățile și societatea civilă pot contribui, fiecare în măsura posibilităților sale, la crearea unui mediu în care copilul să fie sprijinit și încurajat să își continue educația'', a mai menționat sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brâul Maicii Domnului - adus la Biserica 'Sf. Ilie' - Ghencea din București în perioada 30 septembrie - 4 octombrie
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Biserica 'Sfântul Ilie' - Ghencea din București. Credincioșii se vor putea închina zilnic, între orele 8:00 și 22:00, atât la Cinstitul Brâu, cât
Alba: Întâlnire intereparhială a tinerilor greco-catolici, la Blaj, cu tema 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'
Tineri greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla sunt așteptați sâmbătă, la Blaj, la un eveniment care va avea ca temă 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Întâlnirea intereparhială a Tinerilor 'își propune s
Un secol de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar - marcat printr-un simpozion internațional la București
Un secol de la înființarea studiilor de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar va fi marcat la București, în zilele de 28 și 29 septembrie, printr-un simpozion internațional dedicat profesorului Vasile Gh. Ispir. Manifestarea, care va urmări evoluția studiilor de misiologie ortodoxă, de la începuturile lor universitare până la provocă
Reprezentanți ai Departamentului de Stat american - primiți de Patriarhul BOR; libertatea religioasă - pe agenda întrevederii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, joi, pe Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, discuțiile vizând situația geopolitică și religioas
Galați: Pompierii și lucrătorii SMURD, sărbătoriți la Catedrala Arhiepiscopală; Arhiepiscopul Casian a oficiat slujba de Te-Deum
Pompierii și lucrătorii SMURD din Galați au fost sărbătoriți, marți, la Catedrala Arhiepiscopală, cu prilejul pomenirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al pompierilor români, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, oficiind o slujbă de Te-Deum, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. La eveniment au parti
VIDEO Timiș/ÎPS Ioan, la hramul Catedralei: Dumnezeu le-a dat bănățenilor un mitropolit sfânt - Iosif de la Partoș
Mii de credincioși au participat, luni seara, la slujba de priveghi și la procesiunea cu sfintele moaște ale Ocrotitorului Banatului, Iosif cel Nou de la Partoș, cu prilejul celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, care are loc marți. Sărbătoarea este accentuată, în acest an, de împlinirea a 80 de ani de la sfințirea Cated
Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită luni, îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire smerită, singura care aduce omului m&
Patriarhul Daniel: Sfânta Magdalena de la Mălainița, mărturisitoare neînfricată a Ortodoxiei
Patriarhul Daniel a evidențiat, duminică, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița (Serbia), ocrotitoare a românilor (vlahilor) și sârbilor, că această femeie credincioasă din popor a fost 'o mărturisitoare neînfricată a ortodoxiei' în perioada în care învățăturile atee încercau să î
Alba: Înalți clerici romano-catolici, greco-catolici și ortodocși - la un eveniment dedicat episcopului Marton Aron
Înalți reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Greco-Catolice și Bisericii Ortodoxe au participat sâmbătă, la Alba Iulia, la un eveniment organizat în memoria episcopului Marton Aron, unul dintre liderii spirituali ai vieții transilvănene din secolul trecut. Găzduită de Palatul Principilor Transilvaniei și organ
Patriarhul Daniel - întâlnire cu ministrul grec al Finanțelor
Ministrul grec al Finanțelor, Kyriakos Pierrakakis, a fost primit sâmbătă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Reședința Patriarhală, discuțiile vizând relațiile dintre cele două țări, provocările actuale și rolul coeziunii sociale. 'România și Grecia sunt unite prin legături foarte puternice, care au rezistat de
PF Daniel: Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului - încurajare pentru părinții care au sau doresc să aibă copii
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Paraclisul i
PS Varlaam: Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu
Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu, le-a transmis, marți, episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, evidențiind importanța educației religioase, 'capabilă să arate copiilor și tinerilor care este scopul și sensul vieți
Peste 100 de credincioși au participat la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona
Peste 100 de credincioși au participat, luni, la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona. Evenimentul, care a fost organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arh
Arhiepiscopul Târgoviștei: Într-o lume marcată de AI, cultura scrisă este reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime
Într-o lume marcată de schimbări, de diversificarea mijloacelor de comunicare, precum și de utilizarea Inteligenței Artificiale (AI - n.r.), cultura scrisă continuă să fie reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime, spune arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei, Nifon. În mesajul transmis vineri, la deschi








