VIDEO Timiș/ÎPS Ioan, la hramul Catedralei: Dumnezeu le-a dat bănățenilor un mitropolit sfânt - Iosif de la Partoș
Mii de credincioși au participat, luni seara, la slujba de priveghi și la procesiunea cu sfintele moaște ale Ocrotitorului Banatului, Iosif cel Nou de la Partoș, cu prilejul celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, care are loc marți.
Sărbătoarea este accentuată, în acest an, de împlinirea a 80 de ani de la sfințirea Catedralei și a 70 de ani de la canonizarea Sfântului Iosif cel Nou, cel dintâi Mitropolit al Banatului (1650 - 1653), adus din Muntele Athos.
Înaltpreasfinția Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, a remarcat, la slujba vecerniei, că din cei peste 80 de ani de viață pământească, Sfântul Iosif a petrecut 46 de ani în Sfântul Munte Athos, ca viețuitor și stareț.
'Încă din timpul vieții era un sfânt. În urmă cu peste 360 de ani, sufletul lui a plecat la Dumnezeu, în cer, în ziua Adormirii Maicii Domnului, iar trupul ne-a rămas nouă, spre mângâiere și alinare, în Banat. Prin Sfântul Iosif se realizează o punte între cer și Banat. Atât de mult a iubit Dumnezeu bănățenii, încât le-a dat un sfânt ca mitropolit', a subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bănățene, Ioan Selejan.
Consilierul cultural al Mitropoliei Banatului, protopopul Zaharia Pereș, a evidențiat valoarea de simbol al Catedralei Mitropolitane, care în decembrie 1989 a devenit un reper al speranței și încrederii timișorenilor că vor dobândi libertatea cu ajutorul Lui Dumnezeu.
'Peste 100.000 de oameni au stat în genunchi, cu fața către catedrală și cu ochii în lacrimi au rostit rugăciunea 'Tatăl nostru', după care au strigat: 'Există Dumnezeu!' și 'Cu noi este Dumnezeu!', iar strigătul acestora a rămas ca o mărturie a credinței lor până astăzi', a afirmat părintele Zaharia Pereș.
El a prezentat și câteva dintre cele mai importante momente ale vieții Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, născut în anul 1568, în cetatea Raguza (Dubrovnicul de azi). La 12 ani, rămâne orfan de tată, iar la 15 ani va pleca în Sfântul Munte Athos.
'Peste ani, avea să fie numit de monahi 'doctorul Iosif', întrucât avea harul vindecător. După cei peste 62 de ani de viețuire în Sfântul Munte, în anul 1650, ieromonahul Iosif este hirotonit arhiereu de către Patriarhul Partenie al II-lea, fiind numit Mitropolit al Timișoarei', a relatat consilierul cultural mitropolitan.
Protopopul Zaharia Pereș a enumerat câteva dintre minunile atribuite Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, între care ajutarea unei cadâne turce să nască, doar trecând prin fața casei acesteia, pruncul născut, Gherasim, îmbrăcând mai târziu haină monahală.
Potrivit acestuia, Sfântul Iosif a fost primit în Timișoara de mii de oameni care se bucurau că auzeau cuvinte lui în limba română, într-o cetate stăpânită de turci de peste 100 de ani.

'În drum spre reședință vindecă un olog țintit de 20 de ani la pat, fapt care i-a făcut pe toți să strige pe străzi: 'Sfânt este Mitropolitul nostru!'. În cei trei ani de păstorire, a deschis iarăși toate bisericile și a zidit altele. (...). Iosif cel Nou de la Partoș este și sfântul ocrotitor al pompierilor din România, după minunea stingerii flăcărilor care au cuprins casele orașului în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Sfântul, îmbrăcat în toate odăjdii de liturghie, s-a pus pe treptele bisericii cu fruntea la pământ și s-a cufundat în rugăciune; s-au adunat nori negri deasupra orașului care au adus o ploaie mare care a stins tot focul, iar sfântul s-a ridicat fără să fi fost atins de un strop de ploaie. Trei zile s-a retras în reședința lui, iar când a ieșit, pe podul mâinii stângi avea însemnat semnul crucii, ca pus cu fierul roșu și strălucea ca aurul', a detaliat părintele protopop.
Spre sfârșitul vieții, Sfântul s-a retras la Mănăstirea Partoș, unde a trăit până la 88 de ani.
A trecut la cele veșnice în ziua Adormirii Maicii Domnului. Clopotele bisericii celei noi au bătut singure timp de un ceas și nimeni nu le putea opri, dovedindu-le oamenilor, încă o dată, că a fost cu adevărat un sfânt.
Racla cu sfintele moaște ale Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș se află în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde, în fiecare an, la marea sărbătoare creștină a Banatului, mii de pelerini din toată țara vin să se roage pentru sănătatea lor și a apropiaților.
'Suntem din Galați și am cunoscut puterea Sfântului Iosif de la Partoș în urmă cu cinci ani, când fiica noastră s-a vindecat de o boală gravă. Venisem la rudele din Timișoara în zilele hramului. Ne-am rugat și peste două zile am primit rezultatul bun al analizelor, iar fetița duce o viață normală', a declarat, pentru AGERPRES, familia din Galați.

O altă familie din Arad vine de peste 15 ani la raclă, după o întâmplare minunată.
'Nu puteam avea copii, iar într-un concediu, la Muntele Athos, am căutat un monah pentru rugăciuni. I-am spus de unde suntem și ne-a trimis la Timișoara, că îl avem aici pe Sfântul Iosif, care ne ajută, Așa a fost. Acum, avem o domnișoară', a povestit familia din Arad.
Miercuri are loc și Ruga Bănățeană, în Parcul Rozelor, în completarea programului municipalității organizat de hramul Catedralei. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Foto: (C) Otilia HALUNGA/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.












