Vaslui: Episcopia Hușilor derulează a opta ediție a programului de tabere de vară 'Copilărie și credință'
Episcopia Hușilor derulează, pe perioada vacanței de vară din acest an, a opta ediție a proiectului eparhial de tabere pentru copii și tineri 'Copilărie și credință', realizat în parteneriat cu Asociația 'JoyCamps Romania', la care sunt așteptați să participe peste 1.300 de beneficiari.
Copiii participă la atelierele de creație, muzică și spiritualitate, dans și la cursuri de prim-ajutor, vor fi implicați în activități sportive, tir cu arcul sau tehnici de orientare și supraviețuire în natură și vor lua parte la la rugăciunile de dimineață și de seară oficiate de preoții organizatori.
Fiecare tabără se încheie cu Sfânta Liturghie, unde toți participanții primesc împărtășanie.
'Timp de două luni și jumătate trăim una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, alături de peste 1.300 de copii și tineri, cărora le oferim bucuria unei tabere de patru zile, organizată chiar în satul sau orașul lor. Prin activitățile din tabără ne propunem să le oferim participanților experiențe care să îi formeze și să îi inspire: învățăm împreună lucruri folositoare, ne jucăm, descoperim importanța protejării naturii, petrecem timp de calitate unii cu alții și, mai presus de toate, ne rugăm și Îl chemăm pe Dumnezeu în viața noastră. Credem că educația nonformală și timpul petrecut în mijlocul naturii, unul dintre cele mai frumoase daruri ale lui Dumnezeu, reprezintă instrumente valoroase pentru o pastorație vie și autentică, apropiată de copii și tineri', a declarat coordonatorul Sectorului de activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor, Marian Dumitru Rugină, citat pe site-ul instituției.
El a adăugat că, din 2018 și până în prezent, au fost organizate peste 90 de tabere.
'Ajunși la cea de-a opta ediție, privim cu recunoștință la cele peste 90 de tabere organizate începând din anul 2018 și ne dorim ca acest proiect să ajungă în cât mai multe comunități din județul Vaslui, ducând mai departe valorile care definesc fiecare ediție. Totodată, îi încurajăm pe preoții parohi să continue, pe parcursul întregului an, activitățile educative nonformale alături de copiii și tinerii din parohii', a mai afirmat Marian Dumitru Rugină.
Taberele sunt organizate cu sprijinul preoților din parohiile județului, al primăriilor, școlilor și al unor sponsori.
În proiect sunt implicați peste 100 de voluntari animatori socio-educativi, care implementează activitățile și atelierele taberelor. AGERPRES/(AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: episcopiahusilor.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atentat terorist în Iordania/ Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de solidaritate Patriarhiei Ierusalimului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis vineri un mesaj de solidaritate patriarhului Ierusalimului, Teofil al III-lea, în urma atentatului terorist din Iordania. ''Preafericirea Voastră, am primit cu profundă întristare vestea despre tragicul atac terorist care a avut loc la Bise
Bihor: Festivalul "Francisc Hubic" de la Oradea, o sărbătoare a cântului coral, armoniei şi credinţei (FOTO/VIDEO)
Cinci coruri din Oradea şi unul invitat din Timişoara au transformat, vineri seara, Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea într-un spaţiu al emoţiei şi al spiritualităţii, la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Coral "Francisc Hubic". Dincolo de muzica sacră, evenimentul a fost un omagiu adus compozit
Mureș: Cultele istorice din Sighișoara protestează, printr-o petiție, împotriva organizării Festivalului 'Halloween în Cetate'
Parohiile cultelor istorice din Sighișoara au înregistrat, vineri, o petiție oficială la Primăria Municipiului Sighișoara, prin care protestează împotriva organizării celei de-a doua ediții a evenimentului 'Halloween în Cetate'. Reprezentanții cultelor religioase și-au exprimat dezacordul față de includerea festivalul
Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu - filantrop, ctitor și martir pentru Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a acestuia ca filantrop, ctitor și martir pentru Hristos. 'Cu inimi smerite și pline de evlavie cinstim astăzi d
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze












