Patriarhul Daniel - un mesaj de condoleanțe la înmormântarea Părintelui Emilian Crișanul: Slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, marți, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
'Cu multă întristare în suflet am primit vestea trecerii din această viață a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos și ierarh devotat misiunii pastorale, culturale și academice, pe care l-am cunoscut încă din timpul slujirii noastre la Iași, ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (1990-2007). În fața tainei morții, Biserica lui Hristos nu rămâne fără consolare, deoarece credința în Domnul Iisus Hristos Cel răstignit și înviat alină durerea despărțirii vremelnice prin nădejdea vieții veșnice', transmite Patriarhul Daniel.
În mesaj, Preafericitului Părinte Daniel amintește că viața omului credincios nu se măsoară doar prin numărul anilor petrecuți pe pământ, ci mai ales prin lumina harului dumnezeiesc pe care o primește, o cultivă și o împărtășește semenilor săi.
'Lumina sfântă a vieții pământești este rodirea harului Duhului Sfânt în viața omului și rămâne, după mutarea lui la Domnul, ca binecuvântare pentru semenii pe care i-a slujit și ca moștenire spirituală pentru Biserică', mai transmite Patriarhul.
Părintele Emilian Crișanul s-a născut la data de 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, județul Vaslui, primind la botez numele Vlad. Închinoviat de tânăr, la doar 17 ani (1 septembrie 1989), în obștea Mănăstiri Neamț, în această veche și binecuvântată lavră monahală, păstrătoare a unui patrimoniu inestimabil al spiritualității, culturii și artei bisericești ortodoxe din țara noastră, tânărul monah Emilian a deprins aici frumusețea vieții liturgice, rânduiala ascultării monahale și dragostea pentru istoria și patrimoniul spiritual al Ortodoxiei românești.
Între anii 1990-1995 a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox 'Veniamin Costachi' de la Mănăstirea Neamț.
În perioada 1990-1998 a lucrat ca tipograf în cadrul Tipografiei mitropolitane TRINITAS de la Mănăstirea Neamț, iar în perioada 1998 - 2001 a fost eclesiarh al Mănăstirii Neamț.
În anul 1998 a fost hirotesit protosinghel, iar în anul 2004 arhimandrit. A urmat cursuri de limbă engleză în Republica Cehă, la Academia Ortodoxă din Vilemov (Olomouc), în anul 2001; în Regatul Unit al Marii Britanii, la Colegiul Teologic 'Resurrection', Mirfield, al Universității din Leeds, în anul 2005, precum și cursurile de doctorat, în perioada 2003-2008, la Facultatea de Teologie 'Dumitru Stăniloae' din Iași, la specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, sub îndrumarea regretatului Profesor Emilian Popescu, membru de onoare al Academiei Române, convins fiind că experiența dobândită va rodi spre folosul Bisericii.
Fiind ales de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a fost hirotonit arhiereu în 14 noiembrie 2009. Mai târziu, începând cu data de 16 iulie 2017, această lucrare a fost continuată cu multă dăruire în Arhiepiscopia Aradului, unde și-a împlinit slujirea încredințată până la chemarea sa la Domnul, în 26 iunie 2026. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: basilica.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









