PF Daniel: Credința dreaptă, faptele bune, rugăciunea stăruitoare și viața curată - daruri de preț pentru Hristos
Darurile cele mai de preț pe care le oferim lui Hristos sunt credința dreaptă, faptele bune, rugăciunea stăruitoare și viața curată dobândită prin pocăință, prin post și prin cultivarea virtuților, a bunătății sufletului, a transmis, duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.
În predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, la sărbătoarea Nașterii Domnului, Patriarhul Daniel a reamintit semnificația darurilor oferite Pruncului Iisus de către Cei Trei Magi de la Răsărit (aurul, tămâia și smirna).
'Aceasta este ordinea: aur, tămâie și smirnă. În cântările noastre, pentru rimă, se spune 'Aur, smirnă și tămâie, Hristoase Mărire Ție!'. Dar ordinea este diferită, adică cea corectă este cea din Evanghelie. Aur, tămâie și smirnă, pentru că este împărat veșnic, este Dumnezeu și mare preot sau arhiereu și va trece prin moarte, dar va birui moartea prin Înviere, pentru că trupul său nu va intra în descompunere. Deci, aceste trei daruri sfinte arată, pe de o parte, identitatea Lui Hristos, cum spunea Sfântul Fericitul Augustin, zicând: 'din pântecele mamei sale, Hristos conduce galaxiile Universului'. Adică, acest prunc mic este Dumnezeu, cel veșnic, Creatorul Cerului și al Pământului, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt', a spus Patriarhul.
El a arătat că smerenia Lui Hristos este arătată în Evanghelii, pentru ca noi să învățăm că numai prin smerenie putem dobândi mântuirea, deoarece din mândrie, din orgoliu, protopărinții Adam și Eva voiau să fie ca Dumnezeu, dar fără ajutorul Dumnezeu.
'Iar Hristos se smerește până la moarte pentru a vindeca pe oameni de păcatul neascultării, de păcatul mândriei, al autosuficienței și a descoperi că iubirea adevărată este iubirea milostivă sau darnică, nu iubirea posesivă și mândră sau orgolioasă. Deci, această naștere a Lui Hristos ne arată identitatea persoanei Lui, dar și lucrarea Lui mântuitoare', a explicat Preafericitul Părinte.
Desigur, a arătat Patriarhul, noi ne întrebăm ce daruri aducem Lui Hristos.
'Sigur, am învățat de la magi să aducem darul Lui Hristos lucruri frumoase, de aceea bisericile noastre sunt împodobite cu pictură frumoasă, cu veșminte frumoase aduse lui Hristos, cu icoane frumoase, cu vase sfinte frumoase, ce este mai frumos oferim Lui Dumnezeu pentru că biserica este casa tuturor creștinilor, și bogați, și săraci, și vârstnici, și tineri, și copii. E Casa Domnului, e casa tuturor credincioșilor. Și de aceea se spune că Dumnezeu dăruiește o binecuvântare deosebită celor ce iubesc frumusețea și sfințenia Casei Sale. Aici vedem că ne învață acești magi să oferim daruri frumoase, scumpe, lui Hristos, în Biserica Sa', a spus Patriarhul.
Pe de altă parte însă, a accentuat Părintele Patriarh, mai valoroase decât aceste daruri, de aur, tămâie și smirnă, sunt ceea ce oferim noi de iubire pentru Hristos, ca viețuire sfântă.
'Astfel încât și omul sărac, nu numai cel înstărit sau bogat, poate oferi daruri lui Hristos. Și anume, în loc de aur, oferim credință dreaptă sau ortodoxă și fapte bune. Acesta este aurul cel mai de preț. Dreapta credință și faptele bune izvorâte din iubire darnică sau milostivă. În loc de tămâie, oferim rugăciune statornică și fierbinte. Vedeți că, dacă tămâia nu este arsă pe cărbune încins sau pe jăratec, ea nu miroase și nici nu se înalță spre ceruri. 'Să se înalțe rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta', se cântă în psalmi. Deci tămâia aceasta ne arată rugăciunea fierbinte, rugăciunea stăruitoare, rugăciunea cât mai permanentă. Este cel mai mare dar, după darul dreptei credințe și al faptelor bune. Dar și susținerea credinței drepte și a faptelor bune se face tot prin rugăciune. Și în loc de smirnă, să oferim viață curată, care se realizează prin răstignirea patimilor egoiste și cultivarea iubirii smerite, plină de fapte bune, acestea trei sunt darurile tuturor creștinilor, indiferent dacă sunt bogați sau săraci. Acestea sunt darurile cele mai de preț. Credință dreaptă și fapte bune și rugăciune stăruitoare și viață curată dobândită prin pocăință, prin post și prin cultivarea virtuților, a bunătății sufletului', a mai spus Patriarhul Daniel.
Acesta a urat 'tuturor celor care poartă numele de Cristian, Cristina, Cristinel, (...) ani mulți cu sănătate și bucurie'.
Înaltul ierarh a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Creștinii ortodocși, romano-catolici, greco-catolici și protestanți sărbătoresc, la 25 decembrie, Nașterea Domnului sau Crăciunul.
Sărbătoare a nașterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos, Crăciunul este primul praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









