Vâlcea: Pelerini din toată țara așteptați la Mănăstirea Bistrița, la prăznuirea Sfântului Grigorie Decapolitul
Credincioși din toată țara sunt așteptați în această săptămână la Mănăstirea Bistrița, din comuna Costești, la prăznuirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, prilej cu care se vor putea închina la moaștele acestuia aflate în lăcașul de cult.
Reprezentanții Arhiepiscopie Râmnicului au transmis că slujbele religioase vor începe miercuri seara, cu slujba de priveghere ce va fi săvârșită de un sobor de ierarhi, urmând ca pe timpul zilei de joi racla cu moaștele sfântului să fie scoasă din biserică.
'În fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul sosesc foarte mulți credincioși să se închine și să ceară mijlocirea rugăciunilor înaintea Preasfintei Treimi. Datorită mulțimii credincioșilor prezenți, racla cu sfintele sale moaște va fi așezată într-un baldachin, sub cupola clopotniței mănăstirii', se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.
Prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 20 noiembrie, Sfântul Grigorie Decapolitul a fost cunoscut încă din timpul vieții ca făcător de minuni. Născut între anii 780-790, în Isauria (Asia Mică), din părinți ortodocși devotați, el și-a dedicat cea mai mare parte din viață apărării ortodoxiei și cinstirea sfintelor icoane în Constantinopol, în Asia Mică, la Roma și în Macedonia. Și după moartea sa, în anul 842, renumele său s-a păstrat, iar mulți bolnavi veneau să caute vindecare la mormântul său aflat într-o mănăstire din Constantinopol, astfel că discipolii săi i-au scos moaște din pământ și le-au pus în biserică spre închinare și ajutorul tuturor.
La Mănăstirea Bistrița, moaștele lui Grigorie Decapolitul au ajuns în 1498, după ce banul Barbu Craiovescu, ctitorul mănăstirii, le-ar fi cumpărat cu mulți bani de la un dregător turc care ar fi pus mâna pe ele după ce acestea au fost aduse în părțile Dunării la cucerirea Bizanțului de către turci. Acestea se păstrează și astăzi întregi în lăcașul monahal din Vâlcea, într-o raclă de argint lucrată la Brașov, în anul 1656. AGERPRES / (AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atentat terorist în Iordania/ Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de solidaritate Patriarhiei Ierusalimului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis vineri un mesaj de solidaritate patriarhului Ierusalimului, Teofil al III-lea, în urma atentatului terorist din Iordania. ''Preafericirea Voastră, am primit cu profundă întristare vestea despre tragicul atac terorist care a avut loc la Bise
Bihor: Festivalul "Francisc Hubic" de la Oradea, o sărbătoare a cântului coral, armoniei şi credinţei (FOTO/VIDEO)
Cinci coruri din Oradea şi unul invitat din Timişoara au transformat, vineri seara, Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea într-un spaţiu al emoţiei şi al spiritualităţii, la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Coral "Francisc Hubic". Dincolo de muzica sacră, evenimentul a fost un omagiu adus compozit
Mureș: Cultele istorice din Sighișoara protestează, printr-o petiție, împotriva organizării Festivalului 'Halloween în Cetate'
Parohiile cultelor istorice din Sighișoara au înregistrat, vineri, o petiție oficială la Primăria Municipiului Sighișoara, prin care protestează împotriva organizării celei de-a doua ediții a evenimentului 'Halloween în Cetate'. Reprezentanții cultelor religioase și-au exprimat dezacordul față de includerea festivalul
Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu - filantrop, ctitor și martir pentru Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a acestuia ca filantrop, ctitor și martir pentru Hristos. 'Cu inimi smerite și pline de evlavie cinstim astăzi d
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze












