Sfânta Cruce este stindard, este pavăză, este altar de jertfă, dar este și semnul biruinței noastre, a afirmat, duminică, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul.

'Biserica cinstește în mod deosebit Sfânta Cruce nu doar în ziua Înălțării ei la 14 septembrie, nu doar în celelalte sărbători care i-au fost închinate, așa cum este duminica a treia Sfântului și Marelui Post, așa cum este ziua de 1 august, ziua de 7 mai, când ne aducem aminte de arătarea Sfintei Cruci și la Ierusalim la jumătatea veacului al patrulea, cât mai ales în fiecare zi de miercuri și de vineri. Am putea spune, așa cum au spus și Părinții Bisericii, că Sfânta Cruce este stindard, este pavăză, este altar de jertfă, dar este și semnul biruinței noastre', a spus PS Timotei, la Catedrala Patriarhală, în predica la Sfânta Liturghie din ziua Înălțării Sfintei Cruci.

Înaltul ierarh a amintit că în această zi de 14 septembrie ne aducem aminte de cele ce s-au întâmplat în Ierusalim în acele zile, de Sfintele Pătimiri, de răstignirea și moartea Mântuitorului, dar și de aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Mare Împărat Constantin, și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de către patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.

'Am putea spune că aceasta este ca o zi premergătoare zilei de Paști, când ne aducem aminte de toate cele ce a făcut și a învățat Iisus pentru noi. Iubiți credincioși, în celelalte zile de pomenire a Sfintei Cruci auzim anumite cuvinte ale Evangheliei, care ne îndeamnă să lepădăm toate, să-i urmăm Mântuitorului, să luăm și noi crucea și să-i urmăm Lui. (...) Sfântul Apostol Pavel ne spune că vorbirea despre cruce este nebunie pentru cei slabi, iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Purtarea crucii - a mea, a dumneavoastră a fiecăruia - este, de fapt, mergerea alături de Hristos, care și-a purtat crucea până la capăt', a adăugat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul.

***

Credincioșii ortodocși, greco-catolici și romano-catolici sărbătoresc duminică Înălțarea Sfintei Cruci.

Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile și de moartea Mântuitorului Hristos.

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci are în vedere două evenimente din istoria Bisericii. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. Cel de-al doilea moment este aducerea Crucii de la perși în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.

Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306 - 337) trăia cu dorința de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul și pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia și săparea în adâncime au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripție pe care scria 'Iisus nazarineanul, regele iudeilor'. Neștiind care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat și s-a ridicat viu.

Împărăteasa Elena, primind cu bucurie Crucea pe care s-a răstignit Mântuitorul, i s-a închinat și a sărutat-o, la fel a făcut și toată suita împărătească. Dar mulțimile nu puteau să vadă și să sărute Sfânta Cruce și doreau ca cel puțin de departe s-o poată vedea. Atunci, Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita Cruce mulțimii, iar ei au strigat: 'Doamne miluiește'. Și de atunci a început praznicul 'înălțării cinstitei Cruci a Domnului'.

Deasupra Sfântului Mormânt și în apropierea locului unde a fost găsită Sfânta Cruce, Sfinții Împărați Constantin cel Mare și mama sa Elena au zidit Biserica Învierii Domnului, sfințită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, Patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toți cei de față să îl vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a 'Înălțării' sau 'Arătării' Sfintei Cruci.

Cea de a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perși. În anul 611, aceștia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii și au luat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câțiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perșilor și i-a alungat din Ierusalim.

Sfânta Cruce a fost recuperată și adusă de însuși împărat, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor.

În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat în toată Biserica de Răsărit.

În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de Papa Serghie I (687 - 701), care era antiohian de origine. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)