Timiș: Moaștele noului sfânt canonizat, Calistrat de la Vasiova și Timișeni, aduse la hramul Mănăstirii Șag
Calendarului sfinților rugători ai Banatului i s-a alăturat, în anul 2024, care a precedat împlinirea Centenarului Patriarhiei Române, Sfântul Cuvios Calistrat de la Vasiova și Timișeni-Șag, ale cărui moaște au fost aduse, vineri, la Mănăstirea Timișeni-Șag, cu prilejul hramului sfântului lăcaș (Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul), pentru ca mii de pelerini să li se poată închina.
Joi seara a avut loc vecernia cu litia și privegherea toată noaptea, iar vineri au fost aduse moaștele Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova. Au urmat liturghia arhierească și prezentarea Tomosului de canonizare și a icoanei Sfântului Cuvios Calistrat.

Foto: (c) Otilia Halunga/AGERPRES
Calistrat Bobu, născut la Burdujeni (Suceava), în anul 1900, cu metania din Mănăstirea Sihăstria, a fost trimis în anul 1942 ca preot misionar în Banat, unde a întemeiat Mănăstirea Timișeni și a înnoit viața monastică de la Mănăstirile Săraca, Partoș și Vasiova. A trecut la cele veșnice pe 10 mai 1975, în ziua de Paști, și a fost înmormântat în spatele altarului bisericii de la Vasiova.
Sfântul Cuvios Calistrat a fost canonizat anul trecut, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscris în calendar cu data de pomenire în 10 mai.
'Unul dintre monahii care au venit din pravoslavnica Moldovă și care au slujit foarte mulți ani pe Antimisul Banatului a fost și Sfântul Cuvios Calistrat care a viețuit în cele patru mănăstiri ale Mitropoliei Banatului. Dintre toți (monahii, n.r.) știuți și mai puțin știuți, el a viețuit cel mai mult, în vremuri foarte grele pentru biserica noastră, în timpul regimului comunist, ateu, total potrivnic credinței, bisericii, tradiției noastre ziditoare creștinești. El a viețuit în Banat între anii 1943 - 1975. Timp de 33 de ani, părintele Calistrat a fost o făclie mereu aprinsă pentru călugării și credincioșii din Banat. Pentru smerenia și blândețea inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni. El a fost trimis în Banat în anul 1943, ca preot misionar, când România era deja implicată activ în cel de-Al Doilea Război Mondial, într-o perioadă nesigură, în care oamenii erau speriați, mulți dintre ei fiind afectați de moartea rudelor de pe front sau de alte lipsuri provocate de război. Părintele Calistrat avea să-i întărească în credință și în nădejde pe credincioșii bănățeni atât de greu încercați', a relatat, pentru AGERPRES, părintele vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoara, preot Ionel Popescu.
În anul 1945, cu binecuvântarea Episcopului Vasile Lăzărescu al Timișoarei, părintele Calistrat Bobu a reușit să pună bazele unei noi așezări monahale la Schitul de maici Timișeni-Șag, care aparținea de Mănăstirea Partoș. Atunci a fost hirotesit duhovnic, spre a putea spovedi maicile mănăstirii și credincioșii din zonă. Pentru activitatea sa duhovnicească deosebită, la 15 iunie 1948, Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului îl hirotesea protosinghel, prin aceasta recunoscându-i-se contribuția pe care a avut-o la organizarea vieții monahale din Arhiepiscopia Timișoarei, potrivit părintelui Ionel Popescu.

Foto: (c) Otilia Halunga/AGERPRES
După desființarea Episcopiei Caransebeșului, în anul 1949, și alipirea ei la Arhiepiscopia Timișoarei, protosinghelul Calistrat Bobu a fost transferat (la 26 mai 1949), la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor - Bocșa Vasiova.
Spre sfârșitul vieții, Calistrat Bobu a fost bolnav și la insistențele obștii a fost internat în spital, operat, rănile de la picioare i s-au mai închis, dar a avut o criză de inimă.
'În același timp a avut și o oarecare descoperire, pe care n-a arătat-o celorlalți, dar a cerut să fie dus îndată la mănăstire, spunând că are o presimțire și că dacă se va face bine, va veni înapoi. Pe 10 mai 1975, în sâmbăta Săptămânii Luminate, părintele a fost adus cu ambulanța la Mănăstirea Vasiova de doctorul care îl îngrijea. Acesta din urmă, profund marcat de cuvintele și viața părintelui pe care îl cunoscuse în spital, se hotărâse să se facă monah. Dobândise o foarte mare evlavie față de părintele și mai târziu avea să spună: 'Am îngrijit un sfânt'. (...). Revenit în chilia sa, părintele Calistrat a chemat preotul slujitor să-i facă o dezlegare. Când acesta a venit și a început să-i citească o rugăciune pentru sănătate, părintele Calistrat l-a întrerupt, zicând: 'Nu, citește dezlegarea!'. Și în timp ce preotul citea, părintele Calistrat s-a așezat cu fața spre răsărit, a răsuflat de trei ori și s-a stins ușor ca o lumânare, trecând din praznic în praznic. (...). Protosinghelul Calistrat Bobu nu a făcut parte din nicio mișcare sau grupare politică. El și-a închinat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Părintele Calistrat a fost un monah de vocație care și-a împlinit atât menirea monahală, cât și cea misionară. Pentru activitatea sa pastorală desfășurată pe meleagurile Banatului, la 15 iunie 1948, a fost ridicat în rang, de către Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului, la treapta de protosinghel, astfel fiindu-i recunoscută lucrarea sa duhovnicească de revigorare a vieții monahale din Banat și de întărire în credință a ortodocșilor bănățeni', arată preotul Ionel Popescu.

Foto: (c) Otilia Halunga/AGERPRES
Timp de 33 de ani, părintele Calistrat a fost o făclie mereu aprinsă pentru călugării și credincioșii din Banat, un adevărat păstor, duhovnic și părinte pentru toți. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









