Clopote trase zilnic până la înmormântarea Papei Francisc, în bisericile din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș
Clopotele din toate bisericile greco-catolice din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, cea mai mare Eparhie a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, vor fi trase zilnic la ora 12:00, până la înmormântarea Papei Francisc.
'Până la înmormântarea Sfântului Părinte, în toate bisericile de pe teritoriul canonic al Arhieparhiei noastre vor fi trase clopotele la ora 12:00, iar la toate Sfintele Liturghii, după ectenia stăruitoare, înainte de Heruvic, se va rosti ectenia morților pentru odihna cea veșnică a Sfântului Părinte Papa Francisc', se arată într-un comunicat dat luni publicității de către Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.
Sfântul Scaun Apostolic al Romei a devenit luni vacant prin trecerea la Domnul a Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani.
Cardinalul Kevin Farrell, Camerleng al Camerei Apostolice, a anunțat luni că Papa Francisc a trecut la Domnul la reședința sa de la Casa Santa Marta.
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Catolice, supraviețuise recent unei duble pneumonii.
Jorge Mario Bergoglio a fost ales papă pe 13 martie 2013. AGERPRES/(AS - redactor: Marinela Brumar, editor: George Onea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Arhieparhia Blaj/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhia: 9 martie - pomenirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia și comemorarea deținuților politici anticomuniști
Patriarhia Română reamintește că pe 9 martie sunt pomeniți, în mod special, alături de Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, luptătorii români împotriva regimului totalitar comunist, care au mărturisit credința ortodoxă împotr
PS Timotei Prahoveanul: Sf. Maria Brâncoveanu a fost un exemplu luminos de trăire a credinței
Doamna Maria Brâncoveanu a rămas un exemplu luminos de trăire a credinței, a afirmat, miercuri, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, la Biserica 'Sf. Gheorghe Nou' din București. 'Ce a însemnat această trăire? În primul rând, răbdarea până în
Galați: Daruri pentru vârstnicii Centrului multifuncțional de servicii sociale oferite de Parohia 'Pogorârea Sfântului Duh'
Treizeci de persoane vârstnice asistate în cadrul Centrului multifuncțional de servicii sociale 'Speranțe pentru vârsta a III-a' din Galați au primit, miercuri, daruri și au participat la un program cultural-artistic, în cadrul unei activități organizate de Parohia 'Pogorârea Sfântului Duh', informează Arhiepiscopia
Criză în Orientul Mijlociu/ Parohul român din Dubai: Incidentele punctuale nu au afectat direct viața comunității
Incidentele punctuale din regiune nu au afectat în mod direct viața comunității, a afirmat parohul comunității românești din Dubai, preotul Alexandru Cristian Trușcan, care a transmis un mesaj de liniștire și prudență cu privire la situația de criză din Orientul Mijlociu. 'Urmărim cu responsabilitate evoluția situației', a
Patriarhia: Apel la rugăciune și responsabilitate pentru încetarea războiului în Ucraina și Orientul Mijlociu
Patriarhia Română a transmis, luni, un apel la rugăciune și responsabilitate în vederea identificării soluțiilor rapide pentru reinstaurarea păcii în contextul escaladării conflictului militar din Orientul Mijlociu și al împlinirii a patru ani de la începutul războiului din Ucraina. 'În contextul escalad
Patriarhul Daniel îndeamnă la sprijin pentru finalizarea picturii Catedralei Naționale
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat, duminică, la sprijinirea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale. Preafericirea Sa a explicat că, deși pictura Catedralei Naționale a fost sfințită în forma realizată până în acel moment, lucrările nu sunt încă încheiate,
Patriarhul Daniel: În Biserica Ortodoxă, icoanele sunt chemare permanentă la rugăciune
Icoanele sunt chemare permanentă la rugăciune și vedere profetică a împărăției cerurilor în Biserica Ortodoxă, le-a transmis Patriarhul Daniel numeroșilor credincioși prezenți, duminică, la Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei. În Duminica întâi din Postul Paștilor, a Ortodoxiei, Patriarhul Daniel a săv&ac
Mesaj de rugăciune al Arhiepiscopului Mitropolit de București, Aurel Percă: Pace și libertate în Orientul Mijlociu
Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, transmis, duminică, un 'mesaj de rugăciune de pace' și libertate pentru oamenii aflați în 'neliniște și suferință' și 'care tânjesc după libertate și pace' din zona Orientului Mijlociu. 'În aceste ore marcate de mare neliniște și suferin
Sprijin pentru pelerinii aflați în Israel din partea reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte
Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte oferă sprijin pelerinilor aflați în Israel, în contextul tensiunilor de securitate și al închiderii temporare a spațiului aerian, a anunțat, sâmbătă, Basilica.ro. 'Avem un grup de pelerini români din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care au stat p&a
Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei intenționează să construiască o nouă biserică în Uilac, după prăbușirea vechiului lăcaș (GALERIE FOTO)
Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei intenționează să construiască o nouă biserică în satul Uilac, comuna Săcel, după prăbușirea vechiului lăcaș de cult, monument istoric datând din anul 1784, a cărui structură de lemn a fost grav afectată de o ciupercă. Preotul Paraschiv Oltean, consilier pe patrimoniu și construcții
Ierarhi ai BOR vor dialoga online cu diaspora americană despre pastorația familiei în Postul Mare
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi organizează, pe durata Postului Mare, programul educațional ''Cercetându-ți Credința'', care va reuni ierarhi și teologi ai Bisericii Ortodoxe Române în întâlniri online dedicate pastorației familiei și studiului biblic. Potrivit Agenției Basili
Patriarhul Daniel: Postul este o școală de înfrânare duhovnicească și de eliberare de patimile egoiste
Postul nu este un simplu exercițiu de igienă și de estetică, ci este o școală de înfrânare duhovnicească, a afirmat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Paraclisul 'Sf. Mare Mucenic Gheorghe' din Reședința Patriarhală. 'Postul nu este un simplu exercițiu de igienă și de estetică, ci este o școală de înfr&a
A început Postul Paștelui; praznicul Învierii Domnului, sărbătorit pe 12 aprilie; Patriarhul Daniel: Postul - comuniune cu Dumnezeu
Creștinii ortodocși au intrat luni în Postul Paștelui, numit și Postul Mare, praznicul Învierii Domnului urmând să fie sărbătorit anul acesta pe 12 aprilie. Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru dintre posturile de peste an, deoarece îi pregătește pe credincioși pentru cea mai importantă sărbătoare creștină - &
Rugăciuni pentru pace, duminică, în toate bisericile din România, la patru ani de război în Ucraina
Rugăciuni speciale pentru pace vor fi înălțate duminică în toate unitățile de cult din Patriarhia Română, în contextul împlinirii a patru ani de la izbucnirea războiului din Ucraina. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții ortodocși români din țară și din diaspora se vor ruga în
Patriarhia Română face apel către centrele eparhiale să ofere sprijin persoanelor afectate de ninsoare și viscol
Patriarhia Română face apel către toate centrele eparhiale din zonele afectate de căderile masive de zăpadă și de viscol să acorde sprijin urgent persoanelor aflate în dificultate, în special vârstnicilor și familiilor cu posibilități materiale reduse, pentru deszăpezirea gospodăriilor și depășirea situațiilor critice. Potrivit









