VIDEO UPDATE/Sfânta Lumină de la Ierusalim - în România; PS Paisie: Biserica ne invită spre lumina cea adevărată, Hristos Domnul
Biserica ne invită pe toți, astăzi, spre lumina cea adevărată, care este Hristos Domnul, cel Înviat, oferindu-ne luminarea vieții noastre, prin învățătura Sa, prin prezența Sa vie, plină de Duhul cel Sfânt în viața noastră, a afirmat sâmbătă episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.
'Însă, așa cum crucea precede Lumina Învierii, tot așa este nevoie de crucea noastră, este nevoie de asceza noastră, de osteneala noastră, de nevoințele noastre, pentru a ajunge, pentru a urca acest drum spre lumină, spre bucuria Învierii. Pentru că, în ciuda tuturor dificultăților din zilele noastre, noi creștinii nu trebuie să abandonăm niciodată datoria noastră de a fi lumină, așa cum ne spune Hristos Domnul - 'Voi sunteți lumina lumii, așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând ei faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl cel din Ceruri'', a spus ierarhul, la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă', după primirea Luminii Sfinte de la Ierusalim.

Episcopul vicar patriarhal a subliniat că 'noi, creștinii, trebuie să fim mărturisitori ai luminii'. 'Nu este de ajuns să primim lumina, ci trebuie să devenim noi înșine lumină, să devenim adevărați luminători. Ochii tuturor privesc spre lumină, ochii noștri însă trebuie să o și dea, să o și ofere celorlalți, astfel încât, prin aceasta, să se sădească credința noastră cea plină de lumină, moștenită de la botezul nostru', a subliniat PS Paisie.
El a urat 'ca Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului să fie pline de lumină, de bucurie și de sănătate'. 'Întru mulți ani! Hristos a Înviat!', a transmis episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, sâmbătă seara, în țară de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
La Mormântul Învierii Domnului din Ierusalim, Sfânta Lumină a fost primită sâmbătă, în jurul orei 14:35.
Sfânta Lumină a fost oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la aeroport, iar centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui fiecărei parohii.
Și anul acesta, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim va fi oferită Mitropoliei Basarabiei.
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Preafericitul Daniel în anul 2009.
***
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paște la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care, în primele minute, nu frige.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt polițiști civili, care nu sunt creștini. De obicei, aceștia sunt trei: un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, ușa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil și brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de polițiști în prezența martorilor care aparțin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt și pătrunde în prima încăpere, în 'Capela Îngerului', însoțit - conform tradiției - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului și îngenunchează în fața lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenți în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăștie în mici bucăți. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o așeza în două cupe de aur și a se întoarce în Capela Îngerului.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese și împarte lumina credincioșilor.
***ORA 18:46 VIDEO Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România
Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a ajuns sâmbătă seara la București.
Ea va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'.
Patriarhul Daniel va primi Lumina Sfântă în cadrul unei procesiuni care va avea loc la Catedrala Patriarhală. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Cultele istorice din Sighișoara protestează, printr-o petiție, împotriva organizării Festivalului 'Halloween în Cetate'
Parohiile cultelor istorice din Sighișoara au înregistrat, vineri, o petiție oficială la Primăria Municipiului Sighișoara, prin care protestează împotriva organizării celei de-a doua ediții a evenimentului 'Halloween în Cetate'. Reprezentanții cultelor religioase și-au exprimat dezacordul față de includerea festivalul
Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu - filantrop, ctitor și martir pentru Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a acestuia ca filantrop, ctitor și martir pentru Hristos. 'Cu inimi smerite și pline de evlavie cinstim astăzi d
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.











