logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vaslui: Al treilea cămin pentru vârstnici al Episcopiei Huşilor, inaugurat în prezenţa ministrului Muncii

Image

Căminul pentru persoane vârstnice "Sfântul Proroc Daniel" din localitatea Răşcani, comuna Şuletea, aparţinând Asociaţiei "Filantropia Ortodoxă" a Episcopiei Huşilor, a fost inaugurat, vineri, în prezenţa ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu şi a autorităţilor locale şi judeţene.

Aşezământul, amenajat într-un spaţiu pus la dispoziţie de Primăria Şuletea, este al treilea cămin pentru bătrâni al asociaţiei, alături de Căminul pentru persoane vârstnice "Sfântul Gheorghe" din Boţeşti şi de Căminul "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica" din Vutcani.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu episcopul Huşilor, Ignatie, care în cuvântul său a amintit despre importanţa laturii spirituale din cadrul activităţilor sociale oferite de Episcopia Huşilor:

"Un intelectual rafinat al ţării noastre, spunea, într-un text despre bătrâneţe, că 'bătrânii azilurilor sunt trişti; bătrânii cetăţii sunt impunători, impozanţi'. Personal, aş îndrăzni să am un comentariu legat de acest cuvânt: în momentul în care reuşim să introducem, în activitatea socială de îngrijire a celor care au foarte mare nevoie de noi, componenta spirituală, inclusiv bătrânii care sunt în căminele destinate lor pot să fie impozanţi şi cu foarte multă linişte şi bucurie. Este ceea ce noi ne-am propus, prin cele trei cămine pentru persoane vârstnice pe care le avem la nivelul Episcopiei Huşilor", a spus episcopul Ignatie.

El a arătat că acest cămin este unul dintre cele mai moderne şi întruneşte toate condiţiile pentru acţiunea socială de îngrijire a persoanelor vârstnice.

"Îmi revine frumoasa îndatorire să le mulţumesc celor care au fost implicaţi şi fac parte din acest proiect de suflet. Unul dintre ctitorii acestui aşezământ social, al căminului pentru persoane vârstnice, este Părintele Patriarh Daniel, cel care ne-a oferit o sumă destul de consistentă la început, când a înmugurit gândul acesta de a prelua o şcoală abandonată. (...) Am început cu această susţinere financiară, oferită de Părintele Patriarh Daniel, motiv pentru care, ca formă de recunoştinţă, am găsit că este foarte potrivit ca acest cămin pentru persoane vârstnice să aibă drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Proroc Daniel", a mai spus episcopul Huşilor.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale a vorbit despre importanţa unui astfel de aşezământ social, apreciind activitatea Asociaţiei "Filantropia Ortodoxă" Huşi ca fiind model de bună practică la nivelul întregii ţări.

"Cum se pot îmbina lucrurile mai bine decât luând o fostă şcoală, lăsată abandonată, şi transformând-o într-un loc al dragostei, al grijei pentru cei care au cea mai mare nevoie, pentru cei care au dat viaţă copiilor şi părinţilor celor care înainte învăţau în această şcoală. Şi cum s-a făcut asta? Prin truda unui român care s-a născut în Harghita, care a mers la şcoală, care a ajuns să trudească pentru Biserică şi peste hotare şi care apoi, s-a întors aici acasă, în România, să binecuvânteze prin faptele sale comunitatea din Episcopia Huşilor. Anul acesta am participat la Gala Asistenţei Sociale din România. Ei bine, la această gală, ştiţi cine au fost cei care au avut cea mai înaltă distincţie pentru ceea ce fac în asistenţa socială din România? Dumneavoastră, prin Asociaţia 'Filantropia', datorită muncii şi binecuvântării Preasfinţiei Sale şi a muncii părintelui consilier Vladimir, care au reuşit să aducă asistenţa socială la cel mai înalt nivel. Şi noi, Ministerul Muncii, încercăm să participăm cu ce putem la acest efort, atât prin programele de interes naţional, dar şi prin subvenţii", a transmis Simona Bucura-Oprescu, citată pe site-ul Episcopiei Huşilor.

La rândul său, consilierul eparhial Vladimir Beregoi, preşedintele Asociaţiei "Filantropia Ortodoxă" Huşi, i-a amintit pe cei care au contribuit la înfiinţarea căminului pentru vârstnici.

"Mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, în primul rând Preafericirii Sale, Părintelui Patriarh Daniel şi Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie, pentru deschiderea şi aportul financiar pe care întotdeauna l-a dirijat către această lucrare. Mulţumesc şi unui om cu inimă mare, care m-a rugat să nu-i spun numele, din Timişoara, care, pe parcursul a mai bine de 20 de ani de când sunt implicat în lucrarea social-filantropică a Bisericii, m-a ajutat enorm. Este un om care are încredere în lucrarea pe care o desfăşurăm în Episcopia Huşilor, prin 'Filantropia Ortodoxă' Huşi. Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi are aproape 500 de bătrâni pe care-i ajută zilnic şi îi îngrijeşte la domiciliu, cărora li se adaugă copiii din centrele de zi sau cele cultural-sociale", a spus preotul Vladimir Beregoi.

Căminul dispune de camere spaţioase, fiecare cu baie privată, adaptată pentru persoanele cu dizabilităţi, mobilier nou, televizoare, acces la internet şi cablu TV. Spaţiul este dotat cu bucătărie şi o zonă de servit masa şi socializare. De asemenea, au fost amenajate o sală de tratament şi un izolator.

De asemenea, în cadrul aşezământului funcţionează deja o cantină socială, implementată prin Programul Naţional de Interes pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale pentru persoanele vârstnice, de care beneficiază 50 de persoane din comuna Şuletea.

Serviciile oferite de Asociaţia "Filantropia Ortodoxă" Huşi celor vârstnici sunt diversificate, alături de cele trei cămine funcţionând în cadrul majorităţii aşezămintelor proprii şi servicii de îngrijire la domiciliu, servicii medicale la domiciliu şi programe de tip "masa pe roţi". AGERPRES / (AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 256

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 13-11-2026 19:36

Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul

Culte 13-11-2026 11:42

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină

Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului

Culte 12-11-2026 15:23

Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma

Culte 12-11-2026 14:18

Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă

Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm

Culte 12-11-2026 13:26

Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud

Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j

Culte 10-11-2026 17:41

Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online

O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom

Culte 10-11-2026 16:20

Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost

Culte 07-11-2026 14:25

Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești

Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s

Culte 06-11-2026 10:10

Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S

Culte 04-11-2026 17:01

Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre

Culte 04-11-2026 15:10

Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal

Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar

Culte 02-11-2026 17:57

Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C

Culte 02-11-2026 17:44

Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car

Culte 30-10-2026 14:52

11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei

Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-

Culte 29-10-2026 20:08

Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j