Mitropolitul Ardealului, în Pastorala de Paşte: Bucuria noastră să nu o lăsăm să fie umbrită de nimic
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu, arhiepiscop al Sibiului, îi îndeamnă pe credincioşi, în Pastorala de Paşte, să se bucure de Învierea lui Hristos, pentru că "este nădejdea noastră cea mare".
"Aceasta este noaptea şi ziua Învierii Domnului, ziua veşnică a Învierii Sale pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea, ziua în care ne îndulcim de dragostea şi lumina pe care ni le-a dat nouă Preabunul nostru Stăpân. Bucuria noastră să nu o lăsăm să fie umbrită de nimic, căci ea este nădejdea noastră cea mai mare. Toate greutăţile le vom birui prin Hristos cel Înviat din morţi, Care este Hrana noastră veşnică, întru Care ne întărim. În această biruinţă credem că vom trece peste toate încercările vieţii acesteia, vom dobândi încă din această lume lumina Sa cea cerească, cântând de-a pururi în inimile noastre imnul biruinţei creştine asupra păcatului, asupra diavolului şi a morţii: 'Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le!' ", spune ierarhul în Pastorală.
Lumina Învierii ne face pe fiecare "apostoli şi ucenici ai Celui Înviat", mai arată mitropolitul Ardealului.
"Această lumină pe care o purtăm cu toţii astăzi ne face şi pe noi apostoli şi ucenici ai Celui Înviat şi ne obligă să ne schimbăm vieţile, ne cheamă să umblăm întru lumină, să fugim de întunericul patimilor şi al păcatelor, să ieşim de sub stăpânirea întunericului, din împărăţia celui rău şi să facem trecerea noastră - Pesahul nostru - cu Hristos spre lumina dragostei Sale. Să nu uităm că El ne pregăteşte la Sfânta Liturghie mereu cina bogată a dragostei Sale, în care ne umplem de puterea Învierii Lui pentru a putea să ne luptăm cu toate greutăţile şi necazurile acestei lumi. 'Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!' ne spune El mereu când stăm la masă cu El şi ştim că doar prin El, ascultând de poruncile Lui, vom putea trece peste toate încercările viitoare", a subliniat ÎPS Laurenţiu. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae - Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul'
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae, a fost distins cu Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul', acordat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Distincția a fost înmânată de Pr. Victor-Lucian Georgescu, protoiereul Sectorului 1 al Capitalei, la evenimentul de lansare a albumului retrospe
Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva
Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolul 20, vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfinte Cuvioase Parascheva. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, sfintele moaște vor fi duse de la Mănăstirea Sihăstria și vor fi așezate spre închinare alăt
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, pe 30 septembrie, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis miercuri, AGERPRES, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. L
Episcopia Covasnei și Harghitei a distribuit 350 de ghiozdane copiilor din familii vulnerabile
Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei a desfășurat, la începutul anului școlar, o amplă campanie pentru prevenirea abandonului școlar, în cadrul căreia au fost distribuite 350 de ghiozdane cu rechizite, 85 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și pachete alimentare copiilor proveniți din familii aflate în dificultate.
Brâul Maicii Domnului - adus la Biserica 'Sf. Ilie' - Ghencea din București în perioada 30 septembrie - 4 octombrie
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Biserica 'Sfântul Ilie' - Ghencea din București. Credincioșii se vor putea închina zilnic, între orele 8:00 și 22:00, atât la Cinstitul Brâu, cât
Alba: Întâlnire intereparhială a tinerilor greco-catolici, la Blaj, cu tema 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'
Tineri greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla sunt așteptați sâmbătă, la Blaj, la un eveniment care va avea ca temă 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Întâlnirea intereparhială a Tinerilor 'își propune s
Un secol de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar - marcat printr-un simpozion internațional la București
Un secol de la înființarea studiilor de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar va fi marcat la București, în zilele de 28 și 29 septembrie, printr-un simpozion internațional dedicat profesorului Vasile Gh. Ispir. Manifestarea, care va urmări evoluția studiilor de misiologie ortodoxă, de la începuturile lor universitare până la provocă
Reprezentanți ai Departamentului de Stat american - primiți de Patriarhul BOR; libertatea religioasă - pe agenda întrevederii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, joi, pe Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, discuțiile vizând situația geopolitică și religioas
Galați: Pompierii și lucrătorii SMURD, sărbătoriți la Catedrala Arhiepiscopală; Arhiepiscopul Casian a oficiat slujba de Te-Deum
Pompierii și lucrătorii SMURD din Galați au fost sărbătoriți, marți, la Catedrala Arhiepiscopală, cu prilejul pomenirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al pompierilor români, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, oficiind o slujbă de Te-Deum, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. La eveniment au parti











