Arhiepiscopul de Alba Iulia: Să ne îndreptăm, cu iubire şi compasiune, spre cei bolnavi şi suferinzi
Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, îndeamnă, în Pastorala adresată credincioşilor, la ajutor, cu iubire şi compasiune, faţă de cei care poartă povara bolii şi a suferinţei.
"Anul 2024 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 'Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor'. Este o chemare pentru noi să ne îndreptăm, cu iubire şi compasiune, spre cei care poartă povara bolii şi a suferinţei. Ajutându-i pe aceştia, Îl imităm pe Hristos în faţa Căruia se aduceau bolnavii, pe care 'îi făcea sănătoşi' (cf. Lc. 4, 40). Totodată, Îl slujim pe El, Omul durerii, Care la Judecata finală va spune: 'Bolnav am fost şi M-aţi cercetat' (Mt. 25, 36) ", a evidenţiat Arhiepiscopul de Alba Iulia.
Înaltul ierarh a adăugat că boala poate distruge trupul, dar nu poate nimici sufletul nemuritor.
"Trăim astăzi într-o lume în care, adeseori, sufletul omenesc este cuprins de teamă, nelinişte şi spaimă, pentru că stă departe de Dumnezeu şi pentru că respinge crucea, ca drum spre înviere şi spre fericire. Totuşi, celor credincioşi le este clar că planul de mântuire al lui Dumnezeu trece prin cruce, dar duce la înviere şi la viaţă nouă. Trăind pe placul lui Hristos, Cel Care a suferit de dragul nostru, vom reuşi să rezistăm în faţa suferinţelor, să ne ridicăm din căderile noastre şi să sperăm că existenţa noastră nu se termină în lumea aceasta. Mântuitorul ne spune clar: 'Pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii' (In. 14, 19). Cu o astfel de certitudine plină de bucurie, întâmpinăm, şi în anul acesta, 'Paştile care ne-au deschis nouă uşile raiului'", a mai subliniat Arhiepiscopul Irineu. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită luni, îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire smerită, singura care aduce omului m&
Patriarhul Daniel: Sfânta Magdalena de la Mălainița, mărturisitoare neînfricată a Ortodoxiei
Patriarhul Daniel a evidențiat, duminică, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița (Serbia), ocrotitoare a românilor (vlahilor) și sârbilor, că această femeie credincioasă din popor a fost 'o mărturisitoare neînfricată a ortodoxiei' în perioada în care învățăturile atee încercau să î
Alba: Înalți clerici romano-catolici, greco-catolici și ortodocși - la un eveniment dedicat episcopului Marton Aron
Înalți reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Greco-Catolice și Bisericii Ortodoxe au participat sâmbătă, la Alba Iulia, la un eveniment organizat în memoria episcopului Marton Aron, unul dintre liderii spirituali ai vieții transilvănene din secolul trecut. Găzduită de Palatul Principilor Transilvaniei și organ
Patriarhul Daniel - întâlnire cu ministrul grec al Finanțelor
Ministrul grec al Finanțelor, Kyriakos Pierrakakis, a fost primit sâmbătă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Reședința Patriarhală, discuțiile vizând relațiile dintre cele două țări, provocările actuale și rolul coeziunii sociale. 'România și Grecia sunt unite prin legături foarte puternice, care au rezistat de
PF Daniel: Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului - încurajare pentru părinții care au sau doresc să aibă copii
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Paraclisul i
PS Varlaam: Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu
Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu, le-a transmis, marți, episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, evidențiind importanța educației religioase, 'capabilă să arate copiilor și tinerilor care este scopul și sensul vieți
Peste 100 de credincioși au participat la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona
Peste 100 de credincioși au participat, luni, la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona. Evenimentul, care a fost organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arh
Arhiepiscopul Târgoviștei: Într-o lume marcată de AI, cultura scrisă este reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime
Într-o lume marcată de schimbări, de diversificarea mijloacelor de comunicare, precum și de utilizarea Inteligenței Artificiale (AI - n.r.), cultura scrisă continuă să fie reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime, spune arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei, Nifon. În mesajul transmis vineri, la deschi
Icoana Maicii Domnului 'Rugul Aprins' - sărbătorită pentru prima dată, la Mănăstirea Antim
Icoana Maicii Domnului 'Rugul Aprins' va fi sărbătorită la Mănăstirea Antim din București, pentru prima dată după înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, vineri, începând cu ora 8:00, vor fi oficiate Acatistul Icoanei Maicii Domnului
Patriarhul Daniel, la încheierea Întâlnii Tinerilor Ortodocși: Familia conjugală tradițională - în criză spre un viitor incert
Familia formată din bărbat, femeie și copii, pe care Biserica Ortodoxă Română o consideră o binecuvântare și o binefacere a lui Dumnezeu pentru Biserică, națiune și întreaga umanitate, se află în prezent într-o perioadă de criză, a afirmat Patriarhul Daniel la încheierea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 202
Suceava: Se împlinesc 557 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna
Mănăstirea Putna, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din România marchează, joi, 557 ani de la sfințirea sa. Mănăstirea Putna, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare, a fost sfințită pentru prima dată pe 3 septembrie 1469 de către Mitropolitul Teoctist I al Moldovei, cel care l-a uns ca domn al Moldovei pe Ștefan cel Mare.
Patriarhul Daniel: Tânărul creștin ortodox - un model pentru alți tineri și un misionar în viața Bisericii
Tânărul creștin ortodox este o binecuvântare pentru familia sa, un model pentru alți tineri și un misionar în viața Bisericii, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, desfășurată la Catedrala Națională din București.
Președintele Nicușor Dan - la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși
Președintele Nicușor Dan va participa, marți, de deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși. Reuniunea, cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, are loc de luni până joi, la București, sub genericul 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși - între 31 august și 3 septembrie, la București
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București, în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, sub tema 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'. Aproximativ 2.400 de tineri cu vârste între 16 și 35 de an
Bihor: ''Bridging Cultures'', punte muzicală între Oradea și Debrețin, dedicată jubileului Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
O serie de evenimente muzicale și culturale va reuni artiști din Oradea și Debrețin în cadrul proiectului transfrontalier ''Bridging Cultures'', dedicat celor 250 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, care vor fi marcați anul viitor. Proiectul se va derula pe parcursul unui an, fiind inițiat







