PS Varlaam Ploieşteanul - întrevedere cu preotul Hugh Wybrew; a evidenţiat bunele relaţii între BOR şi Biserica Anglicană

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, l-a primit miercuri, în audienţă, la Palatul Patriarhiei, pe preotul anglican Hugh Wybrew, parohul Bisericii Anglicane din Bucureşti între anii 1971-1973.
În cadrul discuţiilor, PS Varlaam Ploieşteanul a schiţat evoluţia religioasă a societăţii româneşti în deceniile care au urmat căderii regimului comunist, evidenţiind, totodată, bunele relaţii existente, atât în trecut, dar şi astăzi, între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Anglicană, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.
La rândul său, părintele Hugh Wybrew, un bun cunoscător al limbii române, a rememorat o serie de amintiri legate de perioada petrecută în ţara noastră la începutul anilor 1970. De asemenea, preotul anglican a subliniat prezenţa dinamică a Ortodoxiei în general şi a celei româneşti în particular în Marea Britanie astăzi.
La întâlnire au mai participat şi Viorel Coman, consilier patriarhal la Sectorul Relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Administraţiei Patriarhale, şi preotul anglican Nevsky Everett, actualul paroh al comunităţii anglicane din Capitală.
Preotul anglican Hugh Wybrew, fost paroh al Bisericii Anglicane din Bucureşti, se află într-o vizită de o săptămână în România. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: ziarullumina.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Episcopia Hușilor, după condamnarea fostului ierarh Corneliu Bârlădeanul: Regretăm profund suferințele cauzate victimelor
Reprezentanții Episcopiei Hușilor au transmis, miercuri, după condamnarea definitivă la închisoare pentru viol și alte agresiuni sexuale a fostului ierarh Corneliu Bârlădeanul și a fostului arhimandrit Sebastian Jitaru, că regretă suferințele cauzate victimelor și 'sminteala' produsă în acest caz. Într-un comuni
PF Daniel: Sfintele Moaște ale Împărătesei Elena - în Catedrala Patriarhală; o mare bucurie pentru noi românii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a afirmat miercuri, la primirea în Catedrala Patriarhală a Moaștelor întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, că acest eveniment reprezintă 'o mare bucurie pentru noi românii'.
Patriarhul Daniel: Mamele creștine de astăzi pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră
Femeile, mai ales mamele creștine de astăzi, pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră să ducă o viață de sfințenie și dăruire de sine, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj dedicat Duminicii Mironosițelor. 'Duminica Mironosițelor le cheamă pe toate femeile să devină
Patriarhul Daniel: Valeriu Tabără - eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe la moartea prof. univ. ing. dr. Valeriu Tabără, despre care afirmă că a fost un 'eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun, care și-a închinat întreaga viață formării și promovării agriculturii românești'.
PF Daniel - întâlnire cu Patriarhul Copt al Alexandriei; au fost subliniate bunele relații dintre cele două Biserici
Patriarhul Daniel l-a primit, miercuri, pe Patriarhul Copt al Alexandriei, Preafericitul Părinte Tawadros al II-lea, prilej cu care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat bunele relații dintre cele două Biserici. 'Relațiile între Biserica Coptă și Biserica Ortodoxă Română s-au intensificat mai ales prin prieteni
Moaștele Sfintei Împărătese Elena - de miercuri, în România; pentru câteva ore vor fi depuse la Catedrala Patriarhală
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse, începând de miercuri și până pe 8 mai, în pelerinaj din Veneția la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, pentru câteva ore acestea urmând să fie așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților din pro
Sfânta Matrona cea Oarbă - sărbătorită săptămâna aceasta la Schitul Darvari din Capitală
Sfânta Matrona cea Oarbă va fi sărbătorită săptămâna aceasta la Schitul Darvari, Paraclis Patriarhal din Capitală, care a primit recent un fragment din cinstitele sale moaşte. Programul sărbătorii va debuta joi seară, la ora 17:00, cu Vecernia şi Litia, urmate de Taina Sfântului Maslu, informează, marţi, Agenţia Basilica a Patriar
Alba: Slujbă de parastas pentru Papa Francisc, la Catedrala Greco-Catolică din Blaj
O slujbă de parastas pentru Papa Francisc a fost celebrată duminică în Catedrala Arhiepiscopală Majoră 'Sfânta Treime' din Blaj de căte Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, PS Cristian, care, cu o zi înainte, a fost prezent la Roma, la funeraliile suveranului pontif. 'Ieri am avut bucuria să fiu la Roma, &i
Funeralii Papa Francisc/ Nunțiul Apostolic va oficia Sfânta Liturghie cu Recviem - la Catedrala Sfântul Iosif
Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif. Arhiepiscopul Mitropolit de București, IPS Aurel Percă, va fi prezent la funeraliile Papei Francisc care vor avea loc, începâ
Izvorul Tămăduirii/PS Paisie: Maica Domnului este icoana Bisericii; simbolizează harul vindecător al lui Dumnezeu
Maica Domnului este icoana Bisericii, în Vinerea Izvorului Tămăduirii, ea simbolizând harul vindecător al lui Dumnezeu, le-a transmis, vineri, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul credincioșilor prezenți pe Colina Bucuriei. 'Ea este acum imaginea bisericii, locul unde lucrează acest har vindecător al Domnului Hristos cel Înviat din
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii - la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală se vor desfășura vineri, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, o serie de evenimentele liturgice, dedicate și aniversării a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, acestea se vor desfășura astfel:
Funeralii Papa Francisc/ Nunțiul Apostolic va oficia Sfânta Liturghie cu Recviem - sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif
Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică de București. Potrivit sursei citate, Arhiepiscopul Mitropolit de București, IPS Aurel Percă, va
Vaslui: Slujbă de pomenire pentru fostul episcop al Hușilor Ioachim, la 16 ani de la trecerea sa la cele veșnice
O slujbă de pomenire pentru fostul episcop al Hușilor, Ioachim Mareș, trecut la cele veșnice în urmă cu 16 ani, a avut loc, joi, la Catedrala Episcopală din Huși. 'Episcopul Ioachim Mareș a fost cel care a reînnodat, în anul 1996, șirul ierarhilor din străvechiul scaun episcopal de la Huși, după ce în 1949 regimul a
Funeralii Papa Francisc/ Cristian Pîrvulescu: Papalitatea este prin natura ei o funcție politică
Papalitatea este prin natura ei o funcție politică, forța cuvântului Suveranului Pontif având implicații politice pe termen mediu și lung, a declarat pentru AGERPRES analistul Cristian Pîrvulescu. 'Papalitatea este prin natura ei o funcție politică. A fost dintotdeauna o funcție politică, sigur, e mai importantă de la Car
Funeralii Papa Francisc/Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban: Sfântul Părinte - simbol al demnității; vizita în România - catalizator al reconcilierii
Papa Francisc se înscrie în rândul marilor lideri spirituali ai contemporaneității, Sfântul Părinte rămânând un simbol al demnității umane, al milostivirii și al curajului profetic de a vorbi despre periferii, marginali și responsabilitate morală, a afirmat purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (ARCB), pr.