Dolj: De Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică în Craiova
De Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, în municipiul Craiova s-a pus, miercuri, piatra de temelie pentru ridicarea unei noi biserici, pentru care un sobor de preoţi, în frunte cu IPS Irineu, mitropolitul Olteniei şi arhiepiscopul Craiovei, au oficiat slujba de sfinţire a locului.
Biserica se va ridica în cartierul Rovine, pe un teren donat, pe structură din lemn şi va purta hramul Sfântul Andrei, devenind Parohia Sfântul Andrei-Rovine.
IPS Irineu a subliniat că bisericile sunt porţi către ceruri, ferestre către Dumnezeu şi această biserică a fost ridicată cu multă trudă şi prin rugăciune.
"Desigur, pentru dumneavoastră, parohienii de-aici, este un eveniment deosebit şi poate inedit. Este pentru prima dată poate pentru dumneavoastră când vedeţi punerea de temelie a unei biserici. După cum constataţi, se sfinţeşte locul şi dacă aţi fost atenţi, acolo s-a făcut menţiune de Iacob, Patriarhul din Vechiul Testament care într-o vedenie a văzut o scară cerească, o scară dumnezeiască pe care se cobora îngerul lui Dumnezeu şi acolo a însemnat locul acela cu pietre, a făcut o movilă de pietre şi a pus untdelemn şi a zis 'aceasta este casa lui Dumnezeu', pentru că aici se coboară îngerii cerului şi sunt împreună cu oamenii. Adică în biserică dumneavoastră veţi primi ajutorul îngerilor, care vor lua rugăciunile dumneavoastră şi le vor duce înaintea lui Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu este pretutindeni şi mai alea în casa Sa, pentru că această casă Tatăl a zidit-o, biserica este zidirea Tatălui împlinită prin Fiul şi sfinţită în Duhul Sfânt. Aşadar, pe această temelie noi am aşezat o deschidere, o poartă către ceruri, pentru că bisericile sunt porţi către ceruri, ferestre spre Dumnezeu, ca de aici noi să vedem Împărăţia lui Dumnezeu", a spus IPS Irineu.
Mitropolitul Olteniei a mai afirmat că biserica, ce va purta hramul Sfântul Andrei, a fost ridicată cu multă trudă iar Dumnezeu a făcut ca piatra de temelie să poată fi pusă în Ziua Sfinţilor Arhangheli.
"Având în vedere că hramul bisericii este Sfântul Apostol Andrei, avem şi mai multă trecere înaintea lui Dumnezeu, pentru că Sfântul Andrei este atât apostolul poporului nostru, cât şi 'cel dintâi chemat', adică cel care a fost nominalizat de Mântuitorul Hristos. Poporul român îl cinsteşte în chip deosebit şi nu uităm niciodată că el ne-a creştinat, a fost trimis în ţara noastră, la poporul nostru şi a adus Evanghelia Mântuitorului Hristos. De aceea spunem întotdeauna şi cu tărie că suntem un popor apostolic, un popor care are ca părinte pe Andrei, cel dintâi chemat. Aşadar, biserica dumneavoastră s-a ridicat cu trudă şi cu rugăciuni. De nenumărate ori îl întâlneam pe părintele (n.red. - părintele Radu Marius Bîrlădeanu, care va fi parohul noii biserici), l-am îndemnat ca acolo unde merge cu pelerinii în Ţara Sfântă să se roage cu stăruinţă, pentru că Dumnezeu aşteaptă râvna noastră, aşteaptă dragostea noastră. Şi într-adevăr, biruit-a Dumnezeu, care a făcut ca în această zi de Sfinţii Arhangheli să punem piatra de temelie", a spus IPS Irineu.
Mitropolitul Olteniei i-a îndemnat pe cei câteva sute de credincioşi prezenţi la punerea pietrei de temelie a noii biserici să aibă râvnă de a iubi noua biserică, "pentru că biserica nu este numai un edificiu pe care să-l vezi când treci la deal şi la vale, trebuie să te şi rogi, să vii să te spovedeşti, să te împărtăşeşti, acestea sunt condiţii esenţiale ale credinciosului şi aceste porunci bisericeşti trebuie să le împlinim cu multă râvnă şi dragoste". AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









