Patriarhia Română: Medicii nu sunt obligaţi să elibereze o adeverinţă de sănătate a copilului care urmează a fi botezat
Medicii nu sunt obligaţi să elibereze o adeverinţă care să certifice starea bună de sănătate a copilului ce urmează a fi botezat, precizează Patriarhia Română.
Potrivit sursei citate, precizarea survine apariţiei unei ştiri din care reieşea că "medicii pediatri ar fi, la iniţiativa 'dictatorială' a Bisericii, somaţi prin unii preoţi şi obligaţi de o aşa-zisă lege 'făcută' de Patriarhie să elibereze o adeverinţă care să certifice starea bună de sănătate a copilului ce urmează a fi botezat, ştire în care se menţiona şi revolta unui medic enervat de situaţia în sine".
"Nu există (nici nu ar putea exista) o asemenea obligaţie pentru medici. Bunul-simţ, grija şi responsabilitatea preoţilor, părinţilor şi naşilor, cei care participă concret la evenimentul crucial al botezării unui copil, constituie singurul subiect real pe această temă. Pornind însă de la tragedia morţii unui bebeluş survenită după un botez oficiat la sfârşitul lunii ianuarie 2021 într-o biserică din Suceava, tragedie care a scos la lumină lucruri asupra cărora trebuie reflectat intens (starea fragilă de sănătate a pruncului, prejudecata că pruncii trebuie botezaţi la o vârstă cât mai fragedă, luându-se ca ipotetic reper vârsta de 40 de zile, dar ignorându-se esenţialul grad de vigoare a copilaşilor şi inexistenţa presiunii unui termen limită pentru Botez), pornind aşadar de la acest caz tragic care a tulburat societatea şi a surpat viaţa unui preot onest care, deşi nu a fost găsit vinovat în cadrul cercetării judiciare declanşate de caz, a rămas grav marcat de tragedie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a pronunţat în şedinţa sa de lucru din februarie 2021", detaliază Patriarhia.
Conform sursei citate, înainte de săvârşirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligaţia de se întâlni cu părinţii şi naşii copilului, întâlnire în cadrul căreia aceştia, după consultarea anterioară cu medicul pediatru, să prezinte în mod onest preotului starea reală de sănătate a copilului şi dorinţa ca el să fie botezat.
În cadrul Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română se va acorda o atenţie sporită practicii liturgice referitoare la săvârşirea actului întreitei "afundări" din timpul slujbei Botezului, practică liturgică obligatorie pentru studenţii teologi din anii terminali ai secţiilor de Teologie Pastorală.
În fiecare protopopiat din cuprinsul Patriarhiei Române va fi organizată o consfătuire anuală cu preoţii, referitoare la săvârşirea corectă a fiecărei Sfinte Taine şi vor fi susţinute cateheze cu credincioşii privind semnificaţia duhovnicească a Sfintelor Taine.
"Este vorba, aşadar, despre o fermă şi părintească hotărâre sinodală care se adresează exclusiv părinţilor, naşilor şi preotului, aceea de a se acorda în mod responsabil maximă atenţie stării de sănătate şi gradului de vigoare a pruncului care urmează să fie botezat. Gradul de calitate a transmiterii în spaţiul public a unor hotărâri esenţiale ale Sfântului Sinod depinde inclusiv de gradul de rigoare şi claritate al explicării acestora în eparhiile Patriarhiei Române, unde ierarhii participanţi la şedinţele sinodale au onoranta datorie de a se întâlni constant şi frăţeşte cu preoţii aspru confruntaţi cu probleme şi provocări ivite din foarte complicata realitate socială actuală, preoţi trudnic slujitori care au nevoie la rândul lor de multiplu şi cald sprijin arhipăstoresc. Important, liniştitor şi eliberator rămâne ca întotdeauna adevărul curat, cu bunăvoinţă explicat", mai precizează Patriarhia. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









