Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti - sărbătoarea luminii şi a bucuriei; izvorul păcii - Hristos cel Răstignit şi Înviat
Izvorul bucuriei şi al păcii în viaţa creştinului este legătura lui cu Hristos cel Răstignit şi Înviat, de aceea în ziua de Paşti nu trebuie să fim întristaţi, ci să ne bucurăm, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală.
"Această sărbătoare a Sfintelor Paşti este, aşa cum o numea părintele Dumitru Stăniloae, 'sărbătoarea luminii şi a bucuriei'. El spune că Paştele reprezintă 'o explozie de bucurie care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat din morţi'. Deci, bucuria că moartea a fost biruită este bucuria cea mai mare a credinţei, care copleşeşte toate bucuriile trecătoare din viaţa omului pe pământ şi este bucuria care alină toate durerile vieţii de pe pământ. De aceea, în ziua de Paşti nu trebuie să fim întristaţi, ci să ne bucurăm", a spus PF Daniel, la slujba oficiată împreună cu Episcopul vicarul patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, Timotei Prahoveanul.
Întâistătătorul BOR a arătat, însă, că în Cântările de Paşti se spune că "bucuria, înainte de a fi o stare a sufletului, este o persoană veşnică, este Domnul Iisus Hristos".
"Cântările ortodoxe de Paşte ne spun că bucuria aceasta veşnică, inaugurată prin Învierea lui Hristos, este însuşi Domnul Iisus Hristos, numit bucuria veşnică. (...) Bucuria, înainte de a fi o stare a sufletului, este o persoană veşnică, este Domnul Iisus Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe filipeni zicând 'Bucuraţi-vă! Şi iarăşi zic bucuraţi-vă pururea întru Domnul'. Izvorul bucuriei şi al păcii în viaţa creştinului este legătura lui cu Hristos cel Răstignit şi Înviat. De aceea, când nu mai avem bucurie în suflet trebuie să alergăm la Hristos. Rugăciunea şi împărtăşirea cu Sfintele Taine devin izvor de bucurie din bucuria lui Hristos, bucuria cea veşnică", a încheiat Patriarhul Daniel.
***
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic "Pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere". Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Doi ani la rând, în 2010 şi 2011, dar şi în 2014 şi 2017, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii - ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante.
Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 - la data de 20 aprilie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Timiș/ÎPS Ioan, la hramul Catedralei: Dumnezeu le-a dat bănățenilor un mitropolit sfânt - Iosif de la Partoș
Mii de credincioși au participat, luni seara, la slujba de priveghi și la procesiunea cu sfintele moaște ale Ocrotitorului Banatului, Iosif cel Nou de la Partoș, cu prilejul celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, care are loc marți. Sărbătoarea este accentuată, în acest an, de împlinirea a 80 de ani de la sfințirea Cated
Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită luni, îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire smerită, singura care aduce omului m&
Patriarhul Daniel: Sfânta Magdalena de la Mălainița, mărturisitoare neînfricată a Ortodoxiei
Patriarhul Daniel a evidențiat, duminică, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița (Serbia), ocrotitoare a românilor (vlahilor) și sârbilor, că această femeie credincioasă din popor a fost 'o mărturisitoare neînfricată a ortodoxiei' în perioada în care învățăturile atee încercau să î
Alba: Înalți clerici romano-catolici, greco-catolici și ortodocși - la un eveniment dedicat episcopului Marton Aron
Înalți reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Greco-Catolice și Bisericii Ortodoxe au participat sâmbătă, la Alba Iulia, la un eveniment organizat în memoria episcopului Marton Aron, unul dintre liderii spirituali ai vieții transilvănene din secolul trecut. Găzduită de Palatul Principilor Transilvaniei și organ
Patriarhul Daniel - întâlnire cu ministrul grec al Finanțelor
Ministrul grec al Finanțelor, Kyriakos Pierrakakis, a fost primit sâmbătă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Reședința Patriarhală, discuțiile vizând relațiile dintre cele două țări, provocările actuale și rolul coeziunii sociale. 'România și Grecia sunt unite prin legături foarte puternice, care au rezistat de
PF Daniel: Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului - încurajare pentru părinții care au sau doresc să aibă copii
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Paraclisul i
PS Varlaam: Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu
Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu, le-a transmis, marți, episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, evidențiind importanța educației religioase, 'capabilă să arate copiilor și tinerilor care este scopul și sensul vieți
Peste 100 de credincioși au participat la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona
Peste 100 de credincioși au participat, luni, la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona. Evenimentul, care a fost organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arh
Arhiepiscopul Târgoviștei: Într-o lume marcată de AI, cultura scrisă este reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime
Într-o lume marcată de schimbări, de diversificarea mijloacelor de comunicare, precum și de utilizarea Inteligenței Artificiale (AI - n.r.), cultura scrisă continuă să fie reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime, spune arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei, Nifon. În mesajul transmis vineri, la deschi
Icoana Maicii Domnului 'Rugul Aprins' - sărbătorită pentru prima dată, la Mănăstirea Antim
Icoana Maicii Domnului 'Rugul Aprins' va fi sărbătorită la Mănăstirea Antim din București, pentru prima dată după înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, vineri, începând cu ora 8:00, vor fi oficiate Acatistul Icoanei Maicii Domnului
Patriarhul Daniel, la încheierea Întâlnii Tinerilor Ortodocși: Familia conjugală tradițională - în criză spre un viitor incert
Familia formată din bărbat, femeie și copii, pe care Biserica Ortodoxă Română o consideră o binecuvântare și o binefacere a lui Dumnezeu pentru Biserică, națiune și întreaga umanitate, se află în prezent într-o perioadă de criză, a afirmat Patriarhul Daniel la încheierea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 202
Suceava: Se împlinesc 557 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna
Mănăstirea Putna, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din România marchează, joi, 557 ani de la sfințirea sa. Mănăstirea Putna, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare, a fost sfințită pentru prima dată pe 3 septembrie 1469 de către Mitropolitul Teoctist I al Moldovei, cel care l-a uns ca domn al Moldovei pe Ștefan cel Mare.
Patriarhul Daniel: Tânărul creștin ortodox - un model pentru alți tineri și un misionar în viața Bisericii
Tânărul creștin ortodox este o binecuvântare pentru familia sa, un model pentru alți tineri și un misionar în viața Bisericii, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, desfășurată la Catedrala Națională din București.
Președintele Nicușor Dan - la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși
Președintele Nicușor Dan va participa, marți, de deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși. Reuniunea, cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, are loc de luni până joi, la București, sub genericul 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși - între 31 august și 3 septembrie, la București
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București, în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, sub tema 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'. Aproximativ 2.400 de tineri cu vârste între 16 și 35 de an







