Printre tradiţiile din Săptămâna Mare, care încă se păstrează în satele din Banat, este aceea ca tinerii să aprindă pe dealuri focuri în jurul cărora se încălzesc, amintind şi de gestul pe care l-a făcut apostolul Petru în noaptea în care Iisus a fost judecat.

Protopopul Timişoarei, Zaharia Pereş, a declarat pentru AGERPRES că focurile se făceau încă de luni seara, iar în jur se adunau tinerii, în timp ce bătrânii le transmiteau "cu limbă de moarte" tradiţii legate de Paşti.
 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

"În Săptămâna Patimilor, în sate se aprind focuri încă de luni seara, în altele, de miercuri. Se făceau focuri pe dealurile mai înalte din sat unde se adunau copii, tineri şi vorbeau despre Paşti, despre Înviere; erau întâlniri ale tinerilor din pragul sărbătorii pascale. Aceste focuri ne aduc aminte şi de momentul în care apostolul Petru s-a dus să se încălzească la un foc, în curtea arhiereului Caiafa, dar o slujnică l-a descoperit. Şi în satele noastre, oamenii vin, se adună să se încălzească şi spun tot felul de tradiţii pascale, îşi amintesc de vremea copilăriei lor. Este un fel de tradiţie orală prin care se duce mai departe istoria sărbătorii satului respectiv, cu obiceiurile din bătrâni. Cei în vârstă le transmiteau celor mai tineri cu gravitate: 'Asta aşa să ţineţi! Nu cumva să stricaţi rânduiala asta, că e de la bătrâni!'. De aceea şi focurile au rostul lor: prevesteau marea sărbătoare, aminteau de momentele de suferinţă din Ierusalim şi erau şi momente de transmitere a istoriei sărbătorii de la o generaţie la alta", a explicat părintele Zaharia.

El aminteşte că dimineaţa, în Joia Mare, se aprind şi în cimitire focuri, despre care se spune că luminează cărarea sufletelor de la cer la pământ.
 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

"Lemnele erau pregătite de cu seară, astfel încât să ardă, iar la cimitir se aprindeau cărbuni peste care se aşezau lemnele bine alese. Totul începea cu rugăciunea Tatăl nostru, apoi Îl rugau pe Dumnezeu să primească darurile pe care le-au adus pentru morţi (colaci, dulciuri), îşi dădeau unii altora ofrandele, în cimitir, să le fie de pomană morţilor, iar cel care primea spunea Bogdaproste! Joia căutau joimăriţe, beţe de alun pe care le ardeau la cimitir. Ele nu ardeau integral şi întotdeauna, după Paşti, vedeai beţele de alun arse pe jumătate. Era un simbol al purificării, al iertării şi al împăcării între cei de pe pământ şi cei plecaţi", a precizat protopopul Timişoarei.

El a adăugat că Joia Mare este momentul potrivit pentru vopsirea ouălor, după unele tradiţii creştine, pentru ca Vinerea Mare să rămână o zi a rugăciunii, cu post aspru şi cinstirea momentului în care Mântuitorul se aduce jertfă pe sine pentru întreaga umanitate.
 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

"Alte tradiţii spun că grupul de femei care veniseră împreună cu Maica Domnului, la crucea pe care era răstignit Iisus, aveau un coş cu ouă şi picăturile de sânge din rănile Mântuitorului au căzut şi au înroşit ouăle. Cred că important este să avem ouă roşii de Paşti, indiferent dacă au fost vopsite joi sau vineri. Pentru că oul în sine reprezintă mormântul Domnului Iisus Hristos. Ciocnirea ouălor reprezintă spargerea mormântului, care nu L-a putut ţine închis pe Hristos. De aceea, unul spune 'Hristos a Înviat!', celălalt răspunde 'Adevărat a Înviat!', iar coaja oului se sparge şi Învierea învinge. Ouăle se ciocnesc doar după Înviere. De aici, credinţa noastră în veşnicie. Ouăle ar trebui să fie doar roşii; bătrânii noştri adunau cojile de ceapă roşie un an, într-o traistă de lână, în care le vopseau", a mai spus protopopul Zaharia. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)