Patriarhul Daniel: Săptămâna Sfintelor Pătimiri - o împreună pătimire cu Hristos; înviem din întunericul greutăţilor şi al încercărilor
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat joi că Săptămâna Sfintelor Pătimiri reprezintă o "împreună pătimire cu Hristos", prin care înviem din moartea păcatului şi din întunericul greutăţilor, înaltul ierarh ortodox evidenţiind că în Sfânta şi Mare Joi prăznuim "iubirea smerită şi îndelung răbdarea" Mântuitorului Iisus Hristos.
Întâistătătorul BOR a oficiat în Joia Mare Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, împreună cu episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului Timotei Prahoveanul.
"Astăzi Biserica Noastră prăznuieşte Sfânta şi Marea Joi. În această zi, spune Sinaxarul acestei zile, facem pomenirea a patru evenimente, şi anume: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Iisus Hristos, Cina cea de Taină, sau încredinţarea Sfintelor Taine, rugăciunea din Ghetsimani, cea cea mai presus de fire, şi vânzarea sau trădarea lui Iuda. (...) Această înşiruire de evenimente sfinte şi lucrări mari în viaţa Mântuitorului ne arată că, de fapt, noi prăznuim iubirea smerită şi îndelung răbdarea Mântuitorului Iisus Hristos. (...) Această Sfântă şi Mare Săptămână a Sfintelor Pătimiri este o împreună pătimire cu Hristos, ca împreună cu El să înviem din moartea păcatului şi din întunericul greutăţilor şi încercărilor şi aşa putem cânta în Noaptea de Paşte 'Ieri m-am îngropat cu Tine Hristoase Dumnezeule, astăzi împreună cu Tine înviez din morţi", a spus Patriarhul la finalul slujbei.
Patriarhul Daniel a evidenţiat că la Cina cea de Taină Mântuitorul Iisus Hristos "a înlocuit Paştile Vechi cu Paştile Noi".
"Paştile Vechi, iudaice, sărbătoreau ieşirea Poporului ales, condus de Moise, din Egipt şi trecerea prin Marea Roşie. Paştile Noi înseamnă trecerea lui Hristos prin sângele crucii, sau jertfa crucii şi eliberarea nu din robia Egiptului, ci din robia păcatului, a iadului şi a morţii, prin Înviere. De aceea, Sfântul Apostol Pavel numeşte pe Hristos Paştele Nostru. (...) Ceea ce instituie Iisus este o realitate cu totul nouă. Nici un evreu când a serbat Paştele nu a spus că pâinea este trupul său şi vinul este sângele său. Aici vedeam că Mântuitorul Iisus Hristos, spre sfârşitul Paştilor iudaice instituie Paştile Noi, sau Noul Paşte, care este El Însuşi. Paşte, în limba ebraică, înseamnă trecere. Prin el se face trecerea de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer. De aceea, Hristos este Paştele Nostru: El ne trece din lumea aceasta, în care viaţa este amestecată cu suferinţa, la o viaţă nouă, la viaţă fără de moarte şi fără suferinţă", a explicat Patriarhul Daniel.
Patriarhul a mai arătat că Sfânta şi Marea Joi este "o zi a Sfintei Euharistii, dar şi o zi în care se sfinţeşte Marele Mir, pentru că Hristos este Marele Mir", fiind "unsul lui Dumnezeu".
La Proscomidie (prima parte a Sfintei Liturghii) a fost scos un Sfânt Agneţ special (pecetea pe care preotul o scoate cu copia din cea dintâi prescură folosită la Proscomidie, în care se disting mai bine literele sigiliului: Is. Hs. Ni. Ka., şi o aşează apoi pe Sfântul Disc, după care, prin sfinţire, se va preface în Sfântul Trup al Domnului, cel jertfit pe Cruce) care a fost sfinţit la Sfânta Liturghie, apoi uscat şi sfărâmat a treia zi de Paşti.
Miridele rezultate (părticele mărunte de pâine, scoase de către preot din celelalte prescuri folosite la Proscomidie şi aşezate pe disc, alături de Sfântul Agneţ), sunt folosite ca Împărtăşanie pentru bolnavi, copii şi în situaţii speciale.
Această Sfântă Împărtăşanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.
Biserica Ortodoxă a crezut totdeauna că, din pâinile aşezate pe Sfântul Disc, numai Agneţul se preface în timpul epiclezei (rugăciune sacerdotală ce urmează după cuvintele de instituire a euharistiei, rostită de către preot, invocând trimiterea Duhului Sfânt peste darurile de pâine şi vin în vederea prefacerii lor în adevăratul trup şi sânge al Mântuitorului), în Trupul Mântuitorului, iar miridele doar se împărtăşesc de sfinţenia pe care o primesc de la Sfântul Agneţ, lângă care sunt aşezate.
La denia din seara zilei de Joia Mare se vor citi cele Douăsprezece Evanghelii despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Este o seară de sfântă priveghere, de rugăciune, de simţire, împreună cu Mântuitorul, a înfricoşătoarelor Sale patimi, pe care le-a răbdat pentru mântuirea noastră.
***
În Joia Mare, în toate Bisericile Ortodoxe este oficiată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
În Sfânta şi Marea Joi sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.
Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paştele vechi iudaic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paştele cel nou, adică identificarea pâinii şi vinului binecuvântate cu Trupul şi Sângele Său.
Iubirea lui Hristos care se dăruieşte în Cina cea de Taină este iubirea Sa mântuitoare mai tare decât păcatul şi moartea, cum va arăta pe Cruce când iartă pe cei ce-L răstignesc, iar după înviere îl iartă pe Petru care, din frică, s-a lepădat de Iisus.
***
Slujbele din Săptămâna Sfintelor Pătimiri se vor desfăşura, în zilele următoare, la Catedrala Patriarhală, după următorul program:
* Slujba Vecerniei din Sfânta şi Marea Vineri (14 aprilie) cu scoaterea Sfântului Epitaf (8,00 - 11,00) va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- în intervalul orar 11,30 - 16,50, credincioşii vor avea posibilitatea să se închine şi să treacă pe sub Sfântul Epitaf în Catedrala Patriarhală;
- între orele 17,00 - 20,30 va fi săvârşită Denia Prohodului Domnului şi va avea loc procesiunea în jurul Catedralei Patriarhale cu Sfântul Epitaf.
*** Sfânta şi Marea Sâmbătă (15 aprilie):
* între orele 8,00 - 12,30, se vor oficia Slujba Ceasurilor, Obedniţa şi Vecernia unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare;
* în intervalul orar 13,00 - 19,00, Catedrala Patriarhală va fi închisă pentru pregătirea slujbei de Înviere.
*** Învierea Domnului - Sfintele Paşti (16 aprilie):
* la ora 00,00, Sfânta Lumină va fi oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoţilor şi diaconilor prezenţi în pridvorul din faţa Reşedinţei Patriarhale. Apoi, aceştia vor oferi Sfânta Lumină credincioşilor pe culoarele special amenajate;
* Slujba Învierii va fi săvârşită în exteriorul Catedralei Patriarhale, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată ulterior în interiorul acesteia. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae - Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul'
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae, a fost distins cu Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul', acordat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Distincția a fost înmânată de Pr. Victor-Lucian Georgescu, protoiereul Sectorului 1 al Capitalei, la evenimentul de lansare a albumului retrospe
Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva
Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolul 20, vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfinte Cuvioase Parascheva. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, sfintele moaște vor fi duse de la Mănăstirea Sihăstria și vor fi așezate spre închinare alăt
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, pe 30 septembrie, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis miercuri, AGERPRES, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. L
Episcopia Covasnei și Harghitei a distribuit 350 de ghiozdane copiilor din familii vulnerabile
Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei a desfășurat, la începutul anului școlar, o amplă campanie pentru prevenirea abandonului școlar, în cadrul căreia au fost distribuite 350 de ghiozdane cu rechizite, 85 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și pachete alimentare copiilor proveniți din familii aflate în dificultate.
Brâul Maicii Domnului - adus la Biserica 'Sf. Ilie' - Ghencea din București în perioada 30 septembrie - 4 octombrie
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Biserica 'Sfântul Ilie' - Ghencea din București. Credincioșii se vor putea închina zilnic, între orele 8:00 și 22:00, atât la Cinstitul Brâu, cât
Alba: Întâlnire intereparhială a tinerilor greco-catolici, la Blaj, cu tema 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'
Tineri greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla sunt așteptați sâmbătă, la Blaj, la un eveniment care va avea ca temă 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Întâlnirea intereparhială a Tinerilor 'își propune s
Un secol de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar - marcat printr-un simpozion internațional la București
Un secol de la înființarea studiilor de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar va fi marcat la București, în zilele de 28 și 29 septembrie, printr-un simpozion internațional dedicat profesorului Vasile Gh. Ispir. Manifestarea, care va urmări evoluția studiilor de misiologie ortodoxă, de la începuturile lor universitare până la provocă
Reprezentanți ai Departamentului de Stat american - primiți de Patriarhul BOR; libertatea religioasă - pe agenda întrevederii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, joi, pe Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, discuțiile vizând situația geopolitică și religioas
Galați: Pompierii și lucrătorii SMURD, sărbătoriți la Catedrala Arhiepiscopală; Arhiepiscopul Casian a oficiat slujba de Te-Deum
Pompierii și lucrătorii SMURD din Galați au fost sărbătoriți, marți, la Catedrala Arhiepiscopală, cu prilejul pomenirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al pompierilor români, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, oficiind o slujbă de Te-Deum, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. La eveniment au parti











