Vaslui: Ajutoare de peste 6 milioane de lei, oferite de Episcopia Huşilor în anul 2022
Episcopia Huşilor, prin Asociaţia ''Filantropia Ortodoxă'' a oferit ajutoare în valoare de peste 6 milioane de lei în cursul anului 2022, se arată într-un raport prezentat, marţi, de reprezentanţii instituţiei.
Potrivit sursei citate, anul trecut numărul activităţilor social-filantropice din cadrul Eparhiei Huşilor a crescut considerabil, ca urmare a extinderii programelor de asistenţă socială şi a identificării, în urma anchetelor de profil, a numeroase cazuri sociale. Totodată, în cadrul Programului "Uniţi pentru Ucraina" au fost alocate sume importante pentru ajutorarea refugiaţilor, Episcopia Huşilor fiind prima instituţie din judeţ care s-a implicat în acţiuni dedicate ucrainenilor fugiţi din calea războiului.
"Episcopia Huşilor s-a implicat activ, prin Asociaţia Filantropia Ortodoxă Huşi, cu resurse umane, financiare şi materiale, venind în sprijinul celor care au suferit în urma declanşării războiului. Asociaţia, prin angajaţii şi voluntarii ei, a fost prezentă atât în Vama Albiţa cât şi în tabăra de refugiaţi din Huşi, oferindu-le îmbrăcăminte, încălţăminte, cartele telefonice sau alimente, asigurând transportul refugiaţilor către Bucureşti şi ţări din Uniunea Europeană: Germania, Polonia, Bulgaria şi punând la dispoziţie spaţii de cazare. De asemenea, au fost trimise în Ucraina cinci convoaie cu ajutoare umanitare ce au conţinut: alimente, pături, saci de dormit, lanterne, medicamente, echipament medical, încălţăminte, îmbrăcăminte, lapte praf, scutece. Sprijin direct pentru refugiaţi a constat în ajutor material în valoare de 805.330, 123.944 lei - sprijin financiar, 63.253 lei pentru transport pe teritoriul României şi 284.288 lei s-au cheltuit pentru transport umanitar în Ucraina", se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Episcopiei.
Principalele programe sociale derulate în anul 2022 au fost: "Un ghiozdan pentru noul an şcolar", în cadrul căruia 1.500 de copii şi tineri din Episcopia Huşilor şi din Episcopia Basarabiei de Sud au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite, Caravana Dăruirii "De Paşti aducem împreună lumină în suflete", dedicată copiilor şi vârstnicilor din localităţi izolate, "Bun venit, copilărie", organizat cu prilejul zilei de 1 Iunie, la care au participat peste 1.500 de copii din parohiile din judeţ şi Caravana "Dar de Crăciun", în cadrul căreia au fost distribuite, unui număr de aproximativ 5.000 de copii, pachete cu articole vestimentare, încălţăminte, dulciuri, alimente, jucării, tablete, ajutoare financiare şi lemne. Programul s-a extins şi în Mitropolia Basarabiei, copiii de aici primind îmbrăcăminte nouă de iarnă.
De asemenea, Episcopia Huşilor a continuat Programul "Bucuria e acasă", în cadrul căruia au fost începute două case pentru familii cu posibilităţi financiare reduse, Programul "Ajutor de urgenţă" şi organizarea de tabere de vară pentru copii proveniţi din medii defavorizate.
Totodată, prin Asociaţia "Filantropia Ortodoxă" Huşi a fost finanţată activitatea a opt aşezăminte sociale din judeţ, care oferă servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici şi asistenţă socială de tip centru de zi pentru copii şi a fost asigurată funcţionarea Complexului Medical "Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi' Huşi, unitate care asigură asistenţă medicală generală şi de specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare a pacienţilor în regim ambulatoriu de specialitate, înfiinţat în cadrul Episcopiei Huşilor.
Din anul 2022, asociaţia este partener în Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 - Acţiuni Concrete în Comunitate, Educaţie pentru Toţi.
În cursul anului trecut, 21 de angajaţi şi voluntari ai Asociaţiei "Filantropia Ortodoxă" Huşi au beneficiat de 13 cursuri de formare şi perfecţionare în domeniul social şi al accesării fondurilor externe. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: episcopiahusilor.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









