Bănescu (Patriarhie): Decizia Mitropoliei Olteniei e spre binele Mănăstirii Frăsinei; limbajul - excesiv arhaic, anacronic
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis miercuri că Mitropolia Olteniei a luat "o decizie bună", pentru menţinerea ordinii interioare a Mănăstirii Frăsinei din Vâlcea, prin interzicerea participării monahilor la slujbele de la biserica din apropiere, dar a criticat limbajul "excesiv arhaic", "ermetic", "sever şi anacronic" din mesajul Mitropoliei şi a subliniat că "blestemul" nu face parte din poruncile şi sfaturile evanghelice.
Reacţia sa vine după ce, într-un document semnat de Mitropolitul Olteniei, Irineu, şi de stareţul Mănăstirii Frăsinei din judeţul Vâlcea, apărut în spaţiul public, au fost interzise slujbele într-o biserică din apropierea mănăstirii, lăcaş de cult care ar fi fost ridicat pe un loc 'blestemat' de Sfântul Ierarh Calinic.
"Decizia este, în esenţă, aceea ca monahii mănăstiri Frăsinei să slujească exclusiv în biserica mănăstirii, nu şi la biserica situată la câţiva km de aceasta. Dincolo de limbajul excesiv arhaic, ermetic pentru înţelegerea omului de azi, este vorba de o decizie menită să sporească gradul de rigoare şi ascultare duhovnicească ale celor ce au optat pentru o viaţă ascetică bazată pe cele trei voturi (angajamente) monahale: ascultare, castitate şi sărăcie benevolă. Condiţii cu raţiuni adânci asumate de oricine alege liber să devină monah", arată purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Bănescu adaugă faptul că 'raţiunea adâncă a monahismului este separarea de tumultul lumii, nu afundarea în el, găsirea liniştii necesare rugăciunii, lupta mai intensă cu ispitele şi trăirea mai riguroasă a poruncilor şi sfaturilor evanghelice'.
El critică referirile la 'blestem', chiar dacă este vorba de respectarea unei hotărâri luate de un sfânt ierarh.
"Blestemul nu face parte în mod sigur dintre acestea, ci exprimă, în cazul de faţă, într-un limbaj sever şi anacronic, autoritatea ierarhului actual în legătură cu lucruri menite să păstreze vie hotărârea unui sfânt ierarh care a fixat o regulă de vieţuire monahală mai aspră în mănăstirea respectivă', mai arată Vasile Bănescu.
Reprezentantul Patriarhiei dă ca exemplu situaţia de la anumite mănăstiri, precum la muntele Athos.
"Raţiunea pentru care în anumite mănăstiri (ca la muntele Athos) nu se permite accesul femeilor este exclusiv aceea a protejării monahilor de cea mai puternică ispită omenească. Fireşte, le rămân multe altele cu care se nevoiesc să lupte, rugându-se şi pentru noi, cei ce nu avem adesea puterea aceasta", afirmă el.
El spune că Mitropolia Olteniei are datoria firească de a explica mai clar 'decizia bună pe care a luat-o spre binele şi ordinea internă a Mănăstirii Frasinei, renumită pentru asprimea vieţii duhovniceşti a monahilor care au dorit să trăiască acolo'. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Timiș/ÎPS Ioan, la hramul Catedralei: Dumnezeu le-a dat bănățenilor un mitropolit sfânt - Iosif de la Partoș
Mii de credincioși au participat, luni seara, la slujba de priveghi și la procesiunea cu sfintele moaște ale Ocrotitorului Banatului, Iosif cel Nou de la Partoș, cu prilejul celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, care are loc marți. Sărbătoarea este accentuată, în acest an, de împlinirea a 80 de ani de la sfințirea Cated
Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită luni, îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire smerită, singura care aduce omului m&
Patriarhul Daniel: Sfânta Magdalena de la Mălainița, mărturisitoare neînfricată a Ortodoxiei
Patriarhul Daniel a evidențiat, duminică, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița (Serbia), ocrotitoare a românilor (vlahilor) și sârbilor, că această femeie credincioasă din popor a fost 'o mărturisitoare neînfricată a ortodoxiei' în perioada în care învățăturile atee încercau să î
Alba: Înalți clerici romano-catolici, greco-catolici și ortodocși - la un eveniment dedicat episcopului Marton Aron
Înalți reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Greco-Catolice și Bisericii Ortodoxe au participat sâmbătă, la Alba Iulia, la un eveniment organizat în memoria episcopului Marton Aron, unul dintre liderii spirituali ai vieții transilvănene din secolul trecut. Găzduită de Palatul Principilor Transilvaniei și organ
Patriarhul Daniel - întâlnire cu ministrul grec al Finanțelor
Ministrul grec al Finanțelor, Kyriakos Pierrakakis, a fost primit sâmbătă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Reședința Patriarhală, discuțiile vizând relațiile dintre cele două țări, provocările actuale și rolul coeziunii sociale. 'România și Grecia sunt unite prin legături foarte puternice, care au rezistat de
PF Daniel: Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului - încurajare pentru părinții care au sau doresc să aibă copii
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Paraclisul i
PS Varlaam: Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu
Orice copil care se naște într-o familie este un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu, le-a transmis, marți, episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, evidențiind importanța educației religioase, 'capabilă să arate copiilor și tinerilor care este scopul și sensul vieți
Peste 100 de credincioși au participat la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona
Peste 100 de credincioși au participat, luni, la un pelerinaj pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, de la Botoșani la Mănăstirea Vorona. Evenimentul, care a fost organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arh
Arhiepiscopul Târgoviștei: Într-o lume marcată de AI, cultura scrisă este reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime
Într-o lume marcată de schimbări, de diversificarea mijloacelor de comunicare, precum și de utilizarea Inteligenței Artificiale (AI - n.r.), cultura scrisă continuă să fie reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime, spune arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei, Nifon. În mesajul transmis vineri, la deschi
Icoana Maicii Domnului 'Rugul Aprins' - sărbătorită pentru prima dată, la Mănăstirea Antim
Icoana Maicii Domnului 'Rugul Aprins' va fi sărbătorită la Mănăstirea Antim din București, pentru prima dată după înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, vineri, începând cu ora 8:00, vor fi oficiate Acatistul Icoanei Maicii Domnului
Patriarhul Daniel, la încheierea Întâlnii Tinerilor Ortodocși: Familia conjugală tradițională - în criză spre un viitor incert
Familia formată din bărbat, femeie și copii, pe care Biserica Ortodoxă Română o consideră o binecuvântare și o binefacere a lui Dumnezeu pentru Biserică, națiune și întreaga umanitate, se află în prezent într-o perioadă de criză, a afirmat Patriarhul Daniel la încheierea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 202
Suceava: Se împlinesc 557 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna
Mănăstirea Putna, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din România marchează, joi, 557 ani de la sfințirea sa. Mănăstirea Putna, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare, a fost sfințită pentru prima dată pe 3 septembrie 1469 de către Mitropolitul Teoctist I al Moldovei, cel care l-a uns ca domn al Moldovei pe Ștefan cel Mare.
Patriarhul Daniel: Tânărul creștin ortodox - un model pentru alți tineri și un misionar în viața Bisericii
Tânărul creștin ortodox este o binecuvântare pentru familia sa, un model pentru alți tineri și un misionar în viața Bisericii, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, desfășurată la Catedrala Națională din București.
Președintele Nicușor Dan - la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși
Președintele Nicușor Dan va participa, marți, de deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși. Reuniunea, cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, are loc de luni până joi, la București, sub genericul 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși - între 31 august și 3 septembrie, la București
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București, în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, sub tema 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'. Aproximativ 2.400 de tineri cu vârste între 16 și 35 de an







