În ultimul colind al Bobotezei se topeşte farmecul sărbătorilor dedicate Naşterii Mântuitorului Hristos, cu cele mai bogate şi frumoase tradiţii de peste an, în vreme ce preoţii sfinţesc cu agheasmă cele din urmă case ale credincioşilor.

Sărbătoarea Bobotezei rămâne în lumea satelor bănăţene precum o balanţă între sacru şi profan, între descoperirea Mântuitorului ca Fiu al Lui Dumnezeu, recunoscut prin însuşi glasul Tatălui şi Care se lasă botezat de Înaintemergătorul Ioan, şi datinile legate de sosirea preotului în casele oamenilor ori de descoperirea sortitului de către tinerele fete.

Protopopul Timişoarei Zaharia Pereş subliniază importanţa sfinţirii apei, în această zi, care va avea puteri tămăduitoare şi apărătoare de tot răul. Este momentul din an în care fiecare om din lumea satului bănăţean încă urmează tradiţia, îşi umple o găleată cu prima apă curată scoasă din fântâna casei, iar de mânerul vasului prinde cu o panglică tricoloră un fir de busuioc. Găleata este dusă apoi la biserică, unde toate vasele sunt puse în mijlocul lăcaşului, iar preotul le sfinţeşte.

"La sfinţirea apei, un credincios este trimis de preot cu un prapure la râu şi când preotul pune mâna în apa de Bobotează din butoiul cu apă sau în căldăruşă spune 'se sfinţeşte această apă' şi se trag clopotele. Cel care este cu prapurele la râu bagă şi el de trei ori vârful crucii în apa care trece prin sat, apoi revine cu prapurele în biserică. Din apa aceea se păstrează tot anul, în sticle curate, o parte o duc la moşii, la pomii fructiferi, cântă troparul Bobotezei şi băţul de colindă, rupt, se pune în cel mai mare copac al moşiei, ca semn al binecuvântării lui Dumnezeu", precizează, pentru AGERPRES, părintele Zaharia Pereş.

Etnologul Maria Mândroane de la Muzeul Satului Bănăţean spune că de sosirea preotului în casele oamenilor, în satele bănăţene, de Bobotează, sunt legate şi o serie de obiceiuri care prevestesc bunăstarea gospodăriei.

Potrivit acesteia, preotul trebuie să păşească cu piciorul drept în casă şi să se aşeze pe scaun câteva momente, pentru a sta peţitorii fetelor şi cloştile pe ouă.

"În satele noastre există şi astăzi obiceiul de a se pune sub prag busuioc luat din căldăruşa cu agheasmă a preotului, pentru a-şi vedea ursitul sau de a pune firul de busuioc sub pernă, pentru a-l visa. În dimineaţa de Bobotează se spune că apele sunt foarte curate, iar agheasma de la biserică trebuie păstrată tot anul, pentru că are puteri tămăduitoare şi salvează familia de nenorociri, de boli. Femeia casei e bine să meargă să ia în zori apă din fântână", detaliază, pentru AGERPRES, Maria Mândroane.

Un obicei deosebit este acela ca fetele să meargă la o apă curgătoare, să se spele pe faţă şi apoi să stea de vorbă cu râul transformat în această zi în "apă curată a Iordanului", căruia să îi ceară împlinirea dorinţelor.

"Era acest obicei, era un dialog între râu şi fată. Există şi un text foarte frumos numit 'Râul Iordan', prin care fata cerea râului să fie ajutată şi iubită. Dacă râul este îngheţat, fata îndepărtează gheaţa pentru a apărea apa râului cu care vorbeşte: 'Bună dimineaţa, râu al lui Iordan. - Mulţumesc dumneavoastră, fetiţă frumoasă. Stai pe scaun dacă ai venit. - Păi, nu am venit să stau, am venit să mă spăl pe faţă, pe braţă, pe merii obrazului, pe zgârciurile nasului, să fiu sus, ca soarele de frumoasă, vederoasă, la lume şi la ţară drăgăstoasă'", explică Maria Mândroane.

Tot în această perioadă, în satele din Banat se încheie şi praznicele caselor, începute la Sfânta Maria Mică (8 septembrie), ultimul de acest fel fiind, potrivit etnologului, un fel de Chireluşa (Chiraleisa), când la ospăţ participă întreaga familie, dar şi comunitatea. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)