logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Harghita: Traducere în limba română, în premieră, la liturghia festivă cu ocazia pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc

Imagine din galeria Agerpres

Credincioşii care vor participa, sâmbătă, la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc şi care nu cunosc limba maghiară vor avea acces, în premieră, la traducerea lecturilor din timpul slujbei şi tradiţionalei predici de la finalul liturghiei.

Rectorul bisericii franciscane de la Şumuleu Ciuc, părintele Guia Laurean Hugo, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că traducerea se va face simultan, în căşti, iar decizia a fost luată după ce mai mulţi oameni şi-au exprimat această dorinţă.

"Este ceva nou, pentru că lecturile care vor fi citite, predica spusă de către arhiepiscop va fi tradusă în limba română. Pentru toţi cei care vin, de limba română, vom avea un cort, se pot ataşa acelui semnal şi ei pot auzi în întregime lecturile şi predica în limba română. Am întâlnit această dorinţă, am întâlnit oameni care au cerut şi am zis că ne alăturăm cu mare drag acestei dorinţe", a afirmat părintele Guia Laurean Hugo.

Acesta a precizat că mottoul din acest an al pelerinajul este "Pace şi bine", care este şi mottoul Ordinului Franciscanilor, organizator al evenimentului, pacea şi binele fiind daruri de care fiecare are nevoie, după o perioadă de pandemie şi în contextul războiului aflat în vecinătate.

"Mottoul acestui pelerinaj este "Pace şi bine", prin care vrem să exclamăm faptul că vocaţia noastră de franciscani, fiind şi mottoul Ordinului nostru franciscan, este aceasta: de a da mai departe, prin Evanghelie, pacea şi binele. Pacea şi binele se leagă de o persoană, care este Isus Cristos, Mântuitorul nostru, de la El primim adevărata pace, de la El primim tot binele, chiar de aceea este important ca în acest pelerinaj să ne întâlnim cu El. Prin Maica Domnului ne întâlnim cu El, fiind mama Lui, ea ne conduce la El şi asta am dori să îndemnăm toţi pelerinii, să fie deschişi pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, care El însuşi este pacea şi binele. Astfel, fiecare dintre noi întorcându-ne acasă putem duce cu noi, ca şi cel mai mare dar de care are nevoie lumea noastră. După o pandemie, în situaţia de faţă, când este război în vecinătatea noastră, cu toţii avem nevoie de pace şi bine, de a răspândi acest dar, venit de la Bunul Dumnezeu", a afirmat părintele Hugo.

Rectorul Bisericii franciscane din Şumuleu Ciuc a precizat că au început deja pregătirile liturgice pentru acest mare eveniment şi a anunţat că slujba festivă din sâmbăta Rusaliilor va fi oficiată de monseniorul Udvardy György, arhiepiscop mitropolit de Veszprem (Ungaria - n.r.).

La fel ca în fiecare an, liturghia se oficiază la un altar în aer liber aflat în şaua dintre muntele Şumuleu Mare şi muntele Şumuleu Mic.

Prezent la conferinţa de presă, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a precizat că au fost luate mai multe decizii, astfel încât pelerinii să ajungă în siguranţă la eveniment şi să se întoarcă în siguranţă acasă, fiind comunicate rutele pe care aceştia să le folosească, în funcţie din ce zonă a ţării pornesc.

Korodi a adăugat că în zona pelerinajului va fi permis doar comerţul cu produse de artizanat, de patiserie specifice evenimentului, apă minerală, cărţi şi produse bisericeşti. De asemenea, vor fi deschise doar restaurantele şi magazinele care au autorizaţie de funcţionare permanentă, pe tot timpul anului.

"Am făcut acest pas pentru că am primit, anul trecut, reacţii foarte pozitive asupra manierei mai restrânse de a permite comerţul în această zonă şi cred că foarte importantă este partea liturgică şi sufletească a pelerinajului, decât partea cealaltă", a explicat Korodi.

La fel ca în fiecare an, se vor institui mai multe restricţii parţiale de circulaţie, iar sâmbătă, în zona desfăşurării procesiunii, va fi interzis accesul cu autovehicule.

Primarul a precizat că se aşteaptă ca la eveniment să participe sute de mii de persoane, preconizând că numărul va fi mult mai mare ca în anii 2018, 2019, ţinând cont de faptul că acum nu mai sunt restricţii legate de pandemie şi "oamenii abia aşteaptă să poată să vină liberi la pelerinaj".

La eveniment va participa în calitate de persoană privată şi fostul preşedinte al Ungariei Ader Janos, acesta fiind o prezenţă obişnuită, în ultimii ani, la pelerinajul de Rusalii, nefiind informaţii, deocamdată, despre alţi oficiali de la Budapesta care vor veni la Şumuleu Ciuc.

În anul 2020 pelerinajul obişnuit nu a mai avut loc, din cauza pandemiei de COVID-19, Ordinul Franciscanilor, organizator al evenimentului, rugându-i pe pelerini să participe la procesiune doar cu sufletul.

Slujba de Rusaliile Catolice a avut loc atunci în catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc, unde se află statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, accesul în interior nefiind permis.

În curtea bisericii s-au adunat totuşi numeroşi credincioşi, iar unii dintre ei au urcat până în şaua muntelui Şumuleu şi au ascultat de acolo slujba de Rusalii, în faţa altarului în aer liber, de la care nu oficia niciun preot.

În anul 2021, pelerinajul s-a desfăşurat, cu respectarea mai multor restricţii impuse de pandemia de COVID-19, numărul participanţilor fiind mai mic decât de obicei.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană.

În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.

De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.

Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.

Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului. AGERPRES/ (A, AS, autor: Gina Ştefan, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 90

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 13-11-2026 19:36

Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul

Culte 13-11-2026 11:42

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină

Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului

Culte 12-11-2026 15:23

Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma

Culte 12-11-2026 14:18

Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă

Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm

Culte 12-11-2026 13:26

Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud

Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j

Culte 10-11-2026 17:41

Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online

O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom

Culte 10-11-2026 16:20

Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost

Culte 07-11-2026 14:25

Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești

Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s

Culte 06-11-2026 10:10

Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S

Culte 04-11-2026 17:01

Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre

Culte 04-11-2026 15:10

Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal

Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar

Culte 02-11-2026 17:57

Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C

Culte 02-11-2026 17:44

Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car

Culte 30-10-2026 14:52

11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei

Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-

Culte 29-10-2026 20:08

Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j