Cluj: Mitropolitul Andrei Andreicuţ îi îndeamnă pe credincioşi să se roage de cel puţin două ori zilnic
Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, a lansat, luni, un apel către credincioşi de a se ruga în această perioadă a Paştelui de cel puţin două ori pe zi, măcar câte 10 minute, şi de a participa duminica la slujbă.
"Sursa bucuriei sfinte este rugăciunea. Constatăm, cu durere, că omul vremurilor noastre se roagă puţin. Ar trebui ca măcar 10 minute dimineaţa şi 10 seara să ne rugăm lui Dumnezeu, în casa noastră, iar duminica să participăm la cea mai importantă rugăciune, la Liturghie. Omul contemporan nu ştiu dacă se mai roagă acasă, unii se mai roagă, iar la Liturghie participă doar un procent dintre creştini, se pare că la noi, în Transilvania, cam 20%. Aşadar, acum, cu prilejul Paştelui, îi îndemnăm pe credincioşii noştri să se roage şi dimineaţa, şi seara, în casa lor, şi duminica să participe la sfânta Liturghie", a spus mitropolitul Clujului.
În Pastorala sa de Paşti, el vorbeşte despre tipurile de bucurii ale omului şi despre importanţa fiecăruia.
"Părinţi care au meditat asupra bucuriilor le împart pe acestea în trei categorii. Începând cu cele mai de jos, care sunt bucuriile păcatului, continuă cu cele mijlocii, care sunt bucuriile curate şi sfârşesc cu cele mai de sus, care sunt bucuriile sfinte. Bucuriile păcatului ţin puţin, şi anume până când se consumă păcatul. Alcoolicul se simte bine până când e sub influenţa băuturii, iar apoi rămâne sănătatea zdruncinată. Cei ce folosesc droguri, cât sunt sub influenţa lor se simt grozav, dar după întrebuinţarea lor îndelungată devin nişte epave. Şi am putea continua cu celelalte patimi care-l subjugă pe om. Bucuriile lor ţin foarte puţin, iar urmările lor sunt catastrofale. Bucuriile curate ţin cât o viaţă de om. Asemenea bucurii are omul care reuşeşte să se realizeze, să aibă o misiune frumoasă, să aibă o familie fericită, să-şi vadă copiii crescând sănătoşi, să aibă o casă tihnită. Aceste bucurii nu-l părăsesc niciodată cât trăieşte, dar merg cu el numai până la mormânt. Bucuriile sfinte se declanşează pe pământ, ne însoţesc toată viaţa, dar trec cu noi şi în eternitate. Asemenea bucurie este bucuria Sfintelor Paşti", a subliniat mitropolitul Andrei Andreicuţ. AGERPRES/(A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.
Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'În această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoașterea valorilor creștine, influenț
Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. În timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada 8 - 15 octombrie, Gruparea de
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae - Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul'
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae, a fost distins cu Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul', acordat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Distincția a fost înmânată de Pr. Victor-Lucian Georgescu, protoiereul Sectorului 1 al Capitalei, la evenimentul de lansare a albumului retrospe
Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva
Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolul 20, vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfinte Cuvioase Parascheva. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, sfintele moaște vor fi duse de la Mănăstirea Sihăstria și vor fi așezate spre închinare alăt
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, pe 30 septembrie, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis miercuri, AGERPRES, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. L
Episcopia Covasnei și Harghitei a distribuit 350 de ghiozdane copiilor din familii vulnerabile
Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei a desfășurat, la începutul anului școlar, o amplă campanie pentru prevenirea abandonului școlar, în cadrul căreia au fost distribuite 350 de ghiozdane cu rechizite, 85 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și pachete alimentare copiilor proveniți din familii aflate în dificultate.
Brâul Maicii Domnului - adus la Biserica 'Sf. Ilie' - Ghencea din București în perioada 30 septembrie - 4 octombrie
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Biserica 'Sfântul Ilie' - Ghencea din București. Credincioșii se vor putea închina zilnic, între orele 8:00 și 22:00, atât la Cinstitul Brâu, cât











