Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, îndeamnă în mesajul pastoral de Crăciun la "grijă" faţă de sănătatea proprie şi a celor din jur, pentru a putea a trăi fără teamă momentele de sărbătoare din familie şi comunitate.

Prezentăm integral Mesajul pastoral al IPS Aurel Percă pentru Sărbătoarea Crăciunului 2021

"Cucernicilor Părinţi Parohi şi Vicari,
persoanelor consacrate
şi întregului popor credincios al Arhidiecezei de Bucureşti,
harul şi pacea de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Isus Cristos să fie cu voi toţi!

Dragi fraţi şi surori în Cristos,

Şi anul acesta, după aşteptarea caracteristică a Adventului, am ajuns la sărbătoarea Naşterii Mântuitorului lumii, Cel necreat şi "Cel făr-de-început", făcut om, născut ca om din sânul feciorelnic al Preacuratei Fecioare Maria. Ce bucurie a fost în Paradis la Naşterea lui Isus: "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14).

Doresc din tot sufletul să bat în mod simbolic la uşile caselor dumneavoastră, pentru a vă spune tuturor: "Crăciun fericit! S-a născut Fiul lui Dumnezeu!"

Ştiu că această dorinţă s-ar putea lovi de multe situaţii de suferinţă, dificultăţi, tristeţe, durere; totuşi îmi doresc să v-o adresez în şoaptă, pentru ca să fie o rază de soare, ca un curcubeu frumos care apare pe cerul încă cenuşiu al vieţilor dumneavoastră după o furtună neaşteptată.

Această urare sinceră, dacă pe de o parte nu vă şterge neliniştea, pe de altă parte anunţă că vine "să ne viziteze Cel care răsare din înălţime ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii" (Lc 1,78-79).

Acesta este, de fapt, sensul adevărat şi profund al Naşterii lui Isus: lumina lui Dumnezeu capătă un chip, ia un trup, intră în istoria omului, pentru a locui în locurile pustii ale omului, la periferii, în casele sărăcăcioase, la graniţele existenţei umane şi ca să le lumineze, nu cu luminile artificiale ale marilor promisiuni de mic preţ, ci implicându-se şi "contaminându-se" cu viaţa de zi cu zi a oamenilor, pentru a o lua asupra sa şi a o ridica la demnitatea umană corectă.

Crăciunul nu este o sărbătoare îmbrăcată în haine comerciale sau acoperită de ipocrizie, nu este o sărbătoare oarecare, ci este sărbătoarea Iubirii lui Dumnezeu care "atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In 3,16).

Dragi fraţi şi surori în Cristos,
Dumnezeu care ne iubeşte atât de mult este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri, care, aşa cum în vremurile străvechi a auzit strigătul poporului său aflat în sclavia Egiptului şi l-a eliberat cu o mână tare şi puternică, la fel, la împlinirea timpurilor, a avut milă de omenirea atacată şi lăsată pe jumătate moartă din cauza neascultării păcatului, şi de aceea, în Fiul său Isus, ca Bunul Samaritean, l-a luat pe umeri pe om, pentru a-i reda demnitatea pierdută: de fapt " El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine, luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor" (Fil 2, 6-7).

Din acest motiv, Evangheliile prezintă Naşterea lui Isus ca pe un eveniment anonim în comparaţie cu evenimentul recensământului - un adevărat act de forţă al Imperiului Roman, care voia să-i numere pe toţi, pentru a-i domina după bunul plac.

Lui Dumnezeu nu-i place să facă zgomot cu "pelerinajul" său prin istorie, ci acţionează eficient în anonimatul întâlnirilor, al cuvintelor, al gesturilor, al privirilor care transmit viaţa adevărată în El, fără a fi nevoie să provoace senzaţie.

Ce contrast clar, în comparaţie cu dorinţa noastră după evenimente senzaţionale, vizibilitate, succese, care se dovedesc a fi mai degrabă autosărbători goale ale fragilităţii noastre umane, umplute cu mizeriile noastre.

Pentru a încerca să "gustăm" Crăciunul într-un mod frumos şi sfânt, în mesajul său esenţial de Lumină şi de Har, Dumnezeu ne cere şi nouă să ne hotărâm în cele din urmă să ne "naştem din nou, primind din plinătatea lui har după har" (In 1,16).

Crăciunul ne vorbeşte despre demnitatea la care am fost destinaţi prin Naşterea Fiului lui Dumnezeu: "numai în misterul Cuvântului întrupat se luminează cu adevărat misterul omului Cristos, noul Adam, prin însăşi revelarea misterului Tatălui şi a iubirii acestuia, îl dezvăluie pe deplin omului pe om şi îi descoperă măreţia chemării proprii El este "chipul nevăzutului Dumnezeu" el este omul desăvârşit care a redat fiilor lui Adam asemănarea cu Dumnezeu, deformată începând cu primul păcat" (Gaudium et spes, nr. 22).

Aş vrea să vă ofer trei imagini din prezentarea Evangheliei despre Naşterea lui Isus, care ne provoacă şi ne implică în trăirea cotidiană a credinţei noastre, şi care pot pătrunde adânc în sufletele noastre, ajutându-ne să trăim Crăciunul creştineşte.

"Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei" (cf. Lc 2, 7).

Isus s-a născut într-o situaţie de sărăcie absolută, şi asta "pentru că nu mai era loc de găzduire", din cauza egoismului omenesc care, de atunci şi până astăzi, practică cultura refuzului, stabilind cine trebuie să trăiască şi cine nu.

Totuşi, un refuz s-a transformat în har sfinţitor, pentru că Pruncul aşezat în iesle devine un semn clar prevestitor al adevăratei nevoi a omului care se amăgeşte că poate trăi numai cu pâine. Acel Prunc este răspunsul autentic al lui Dumnezeu la nevoia omului: celui flămând, Pruncul din iesle i se oferă ca pâine a demnităţii, hrană a vieţii veşnice, balsam pentru rănile sufletului şi ale trupului.

Doar păstorii care îşi priveau turma noaptea au răspuns prompt la anunţul Îngerului lui Dumnezeu, au alergat să-l vadă şi să-i aducă darurile Regelui Regilor. Cei puternici, în schimb, au pus la cale cea mai sinistră armă de a-l ucide, dar nu au reuşit în intenţia lor scandaloasă.

La acest Crăciun să-i cerem Pruncului Isus darul de a se simţi mereu primit de noi şi să devenim primitori faţă de cei care au cu adevărat nevoie de El, pentru a construi o viaţă bună inspirată de Evanghelie.

"După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit" (Mt 2,1).

Istoria credinţei, de la bun început, este o istorie a călătoriilor, nu ca o rătăcire fără ţintă şi dezorientată de minciunile lumii, ci a unei adevărate călătorii orientate spre o căutare care duce la întâlnirea cu Cel care a fost mult dorit de la crearea lumii. În timpul Adventului am cântat cu atâta însufleţire "Dorit Mesie, vino, de veacuri mult aşteptat". Adesea auzim în inimile noastre şi o melodie în taină: "Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule. Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi voi vedea faţa lui Dumnezeu?" (Ps 42,2-3).

Ni se întâmplă de foarte multe ori să înţelegem această cântare în mod greşit, interpretând setea care sălăşluieşte în inima noastră ca o nevoie după lucruri sau gratificări care, în schimb, ajung să ne adoarmă conştiinţa şi să ne pună pe o cale greşită, pe calea păcatului şi a morţii veşnice.

În schimb, setea inimilor noastre trebuie să fie setea de Dumnezeul cel viu, nu setea de idoli, de lucruri de posedat sau de poziţii de apărat, sau de a face jocul viclean al diavolului. Este aceeaşi sete care a pus în mişcare căutarea Magilor care, sfidând lungimea drumului de parcurs, a obstacolelor şi a pericolelor unei lungi călătorii, totuşi au pornit cu determinare, până au ajuns la destinaţie, însoţiţi de o stea care le-a permis să încerce o mare bucurie: acea bucurie pe care cultura şi bogăţiile pe care le posedau nu au fost în stare să le-o ofere.

Istoria Magilor trebuie să reaprindă în noi dorinţa pasionată după o credinţă dinamică, care nu ne amorţeşte inimile, ci ne face să mergem pe drumurile vieţii cotidiene până să-L întâlnim pe Isus ascuns în acei fraţi slabi, fragili, defavorizaţi, în vârstă, bolnavi, prizonieri, care au nevoie de atenţie umană şi spirituală, care duc o viaţă grea şi chiar de mizerie. Atunci şi noi vom trăi în inimile noastre acea mare bucurie pe care Dumnezeu o oferă tuturor celor care se lasă călăuziţi de "steaua dimineţii, acea stea care nu cunoaşte apus" (Exultet), Cristos Isus, pe care îl contemplăm în Betleem.

"Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei. Isus creştea în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Lc 2,51-52).

Astfel se încheie Evanghelia copilăriei lui Isus în varianta Sfântului Luca. Evenimentul Crăciunului are ca final firesc viaţa de zi cu zi. La Nazaret, fără zgomot, amestecat în iureşul vieţii cotidiene, Dumnezeu a făcut o familie între familii. Acesta este adevărul despre Cel necreat! În acest şantier al omenirii, Isus, "deşi era Fiul, a învăţat ascultarea din ceea ce a suferit" (Evr 5,8). Viaţa de zi cu zi poate deveni un teren de antrenament în care să învăţăm să trăim, cu condiţia să învăţăm, precum Maria, să păstrăm viaţa lui Isus în inimile noastre.

O inimă locuită de Cristos devine capabilă de discernământ, de reflecţie, filtrând evenimentele vieţii personale prin lumina adevărată care luminează pe fiecare om, care este Cristos, Lumina lumii.

Aşadar, aceste sărbători de Crăciun sunt o şansă de a redescoperi entuziasmul şi pasiunea de a ţese din nou evenimentele cotidiene ale vieţii, împletind firele existenţei noastre cu cele ale credinţei, speranţei şi ale iubirii şi astfel să creştem, nu numai în vârstă, dar şi în înţelepciune şi în har.

Fie ca sărbătoarea Crăciunului să nu fie doar un prilej de evadare festivă fără credinţă, ci să fie, din nou, ocazia de a primi, în Pruncul Sfânt din Betleem, Cuvântul viu al lui Dumnezeu care "s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti, ca să trăim în veacul de acum cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie" (Tit 2,11-12).

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

"Să mergem cu bucurie în întâmpinarea Domnului!": "M-am bucurat când mi s-a spus: Să mergem în casa Domnului! Iată, picioarele noastre au ajuns la porţile tale, Ierusalime!" (Ps 122,1-5).

La Naşterea lui Cristos, a merge în întâmpinarea Domnului, a merge la casa lui, înseamnă a merge până la Betleem, în peştera păstorilor, a face pelerinajul memoriei, al credinţei, al inimii, al convertirii. Trebuie să mergem spiritualiceşte şi noi la peştera din Betleem, să ne oprim acolo, să contemplăm pe Pruncul divin, să privim la chipul lui Iosif, la ochii Mariei: este necesar să participăm la mister, precum îngerii, ca păstorii, ca magii. În primul rând, la Betleem se împlinesc profeţiile şi mesajul pe care înţelepciunea Tatălui le-a rânduit de secole. În casa Betleemului, casa păcii şi a luminii, înţelegem ce poate însemna să fii vigilent şi gata; observând stilul lui Iosif şi al Mariei, putem învăţa iubirea plină de credinţă în acceptarea absolută a misterului lui Isus, Mântuitorul, Emanuel, în viaţa proprie.

Oricine se apropie de Pruncul Isus, plin de lumină şi pace, şi îl contemplă ca Maria şi Iosif, mulţumeşte neîncetat lui Dumnezeu pentru harul care este dat în Cristos, pentru că în El este îmbogăţit cu toate darurile, cele ale cuvântului şi cele ale ştiinţei (cf. 1Cor 1,3-4). Din peştera Betleemului, de la Pruncul dumnezeiesc, ţâşneşte un izvor abundent de iubire, pentru a face ca inimile noastre să crească şi să prisosească în iubire, unii faţă de alţii şi faţă de toţi, şi ca să întărească inimile noastre, aşa încât să fim fără prihană înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru (cf. 1Tes 3,12).

Maria şi Iosif au fost inundaţi de lumina şi bucuria lui Isus; apostolii sunt fascinaţi de harul lui Cristos. Noi, creştinii, la acest Crăciun trebuie să ne lăsăm din nou inundaţi de aceeaşi bucurie şi lumină.

Creştinul trebuie să fie martor al bucuriei Domnului. În vremurile noastre, caracterizate de nelinişte, frică, suferinţă, egoism şi violenţă, mesajul Naşterii Domnului aduce încredere, iubire, bucurie a inimilor şi multă speranţă. Suntem dispuşi să le primim?

În faţa Pruncului Isus ne adunăm în rugăciune pentru familiile noastre, pentru tineri şi copii, pentru bătrâni şi bolnavi, pentru cei care suferă din cauza pandemiei, pentru toţi cei care sunt constrânşi să poarte povara sărăciei. Să-i cerem Domnului prezenţa sa de pace, curaj, mângâiere, sprijin.

Mulţi sunt cei indiferenţi faţă de credinţă, mulţi s-au îndepărtat de Biserică; mulţi continuă să-l refuze pe Cristos, sunt mulţi susţinători ai ideologiilor materialiste şi relativiste. Mulţi sunt încă adepţii violenţei, ai exploatării persoanelor în orice fel, mulţi continuă să cultive spiritul de nedreptate, refuzând astfel demnitatea şi chipul îndumnezeit al fraţilor lor. Nu putem să uităm de suferinţele din lume şi, din nou, gândurile noastre se îndreaptă spre cei care sunt victimele războaielor, ale masacrelor, spre cei care suferă şi mor de foame, spre cei nevinovaţi şi totuşi persecutaţi, ne gândim la emigranţii care sunt constrânşi să-şi părăsească ţările proprii, pentru a regăsi liniştea, pacea şi un trai mai bun.

Cu aceste gânduri ne prezentăm în faţa Pruncului Isus cu smerita noastră rugăciune, ştiind că doar mânuţa sa puternică poate schimba sorţii omenirii şi ai fiecăruia dintre noi.

Cea mai frumoasă dorinţă a sfintei Naşteri a lui Cristos este exprimată prin cuvintele Sfântului Paul: "Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă deci cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul, la fel să vă iertaţi şi voi Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos la care aţi fost chemaţi ca să fiţi un singur trup" (Col 3,12-15).

Vă invit pe toţi să vedeţi zilele de Crăciun ca pe o oportunitate de a găsi pacea interioară şi de a cere şi de a promova pacea despre care auzim în fiecare an în Evanghelia Crăciunului.

Crăciunul este o oportunitate minunată de a crea o comunitate bună, familială, cu atmosferă de adevărată sărbătoare. Pandemia ne-a preocupat şi anul acesta, chiar dacă unele lucruri au devenit mai relaxate datorită vaccinărilor. Pandemia a rămas o ameninţare şi continuă să-i ţină pe mulţi departe de celebrările din biserici şi în imposibilitatea de a se întâlni cu cei dragi, din simple motive de teamă sau prejudecăţi.

Să avem grijă de sănătatea noastră şi a celor din jurul nostru, pentru ca să trăim fără teamă momentele de sărbătoare din familiile şi comunităţile noastre parohiale. Numai aşa vom putea avea cu adevărat un Crăciun fericit şi sărbători frumoase.

Să ne lăsăm întâmpinaţi de Cel care a venit să ne caute până la a se face om: este urarea de Crăciun pe care o adresez tuturor cu toată afecţiunea, este rugăciunea pe care o pun în mâinile Mariei, Maica lui Isus şi Maica noastră.

Crăciun fericit, cu binecuvântarea îmbelşugată a Domnului pentru toţi credincioşii, toate familiile şi comunităţile Arhidiecezei noastre!

În curând se va termina anul 2021 şi vom păşi într-un An Nou 2022, o carte nouă cu multe pagini goale pe care va trebui să scriem cu vieţile noastre. Să ne ajute Dumnezeu să le completăm bine!

Vă doresc tuturor speranţă, răbdare şi puterea păcii! La mulţi ani!". AGERPRES