Arafat: Activităţile religioase nu se închid, dar trebuie purtată mască de protecţie şi păstrată distanţa
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri, că, la nivelul CNSU, s-a decis să nu se interzică activităţile religioase, dar participanţii vor trebui să poarte mască de protecţie şi să se asigure doi metri pătraţi pentru o persoană, precizând că nu trebuie să existe un argument ştiinţific pentru această măsură.
La finalul şedinţei de Guvern, Arafat a fost întrebat de jurnalişti de ce este permis accesul la activităţile religioase fără certificat verde COVID, având în vedere că, de cele mai multe ori, nu sunt respectate regulile.
"Se menţionează (în HG privind restricţiile - n.r.) faptul că va trebui să fie doi metri pătraţi asiguraţi. Nu (certificat verde - n.r.) la acest moment, nu, acolo nu. S-a decis să nu fie condiţionare, dar va trebui mască, bineînţeles, şi doi metri pătraţi pe persoană. (...) Deci, este o decizie luată la nivelul CNSU. Au fost discuţii în acest sens, este o decizie luată la nivelul CNSU-ului, din acest punct de vedere. Cum v-am zis, sunt măsuri care se iau, nu neapărat să ai argument ştiinţific pentru această măsură. E o măsură decisă. Nu închidem activităţile religioase, dar punem condiţia de doi metri, mască, distanţă. E o decizie luată la nivelul CNSU-ului şi este o decizie care e votată la nivelul CNSU-ului. Sunt mai multe considerente care se iau în considerare, pe lângă baza ştiinţifică care se oferă de către medici. Asta este decizia care este luată la acest moment", a explicat Arafat. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Arafat: Doi experţi din Danemarca vor analiza situaţia paturilor ATI de la Spitalul 'Matei Balş'
* Arafat: Nu ai certificat de vaccinat sau de trecut prin boală, nu poţi să te cazezi în hotel
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j
Proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă în Biserică - printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuție, joi, proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă, analiza situației pastorației ortodocșilor străini și misiunea în rândul imigranților din România, precum și preocuparea pentru evoluția grupărilor eretice și schismatice, pretins ''ortodoxe&
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou - la final; 100.000 de credincioși s-au închinat la sfintele moaște
Pelerinajul din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit pe 27 octombrie, s-a încheiat, 100.000 de credincioși cinstind sfintele moaște, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Sfintele moaște se regăsesc acum în Catedrala Patriarhală istorică', a precizat, jo
'Limanul infinitului' - seară de poezie religioasă și muzică, săptămâna viitoare, la Catedrala Sfântul Iosif
Catedrala Sfântul Iosif din București va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 20:00, o seară de poezie religioasă și muzică intitulată 'Limanul infinitului'. Programul serii va include atât improvizații muzicale originale concepute special pentru această ocazie de dr. Cristian Petculescu, cât și pagini celebr
Ședință solemnă a Sfântului Sinod: Patriarhul Daniel a îndemnat ca toate activitățile dedicate familiei să fie continuate
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a prezidat, miercuri seară, ședința solemnă a Sfântului Sinod, în cadrul căreia a îndemnat la continuarea activităților dedicate familiei creștine. Punctul principal al întâlnirii de la Palatul Patriarhiei a fost prezentarea raportului general sinteză cu activită
Accident feroviar în Toledo/Patriarhia: Mesaj de compasiune și solidaritate în urma tragicului accident feroviar din Spania
Patriarhia Română a transmis miercuri un mesaj în urma tragicului accident feroviar petrecut în Spania, în care își exprimă 'profunda compasiune și solidaritate cu poporul spaniol, greu încercat de această tragedie'. 'Cu profundă durere și întristare am aflat despre tragicul accident ferovi
A fost constituită noua Adunare Națională Bisericească
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români. Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în Sala Europ
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei transmite un mesaj de condoleanțe după accidentul feroviar din Toledo
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe și solidaritate în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care și-au pierdut viața cel puțin 30 de persoane, potrivit bilanțului comunicat de autorități.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c
Pr. Adrian Agachi: Peste 70.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Peste 70.000 de pelerini au trecut, până acum, pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Până acum avem peste 70.000 de pelerini și se estimează că vor fi în total peste 100.000 până la finalul pelerinajului'
Un preot din Sibiu a fost ales președinte al unui important consorțiu academic european
Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ''Lucian Blaga'', a fost ales sâmbătă președinte al Consorțiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale de
Patriarhul Daniel: Sfinți Martiri Militari dovedesc că Armata și Biserica împărtășesc valori comune
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, luni, că Sfinți Martiri Militari dovedesc, prin pilda vieții lor, că Armata și Biserica împărtășesc valori comune. Preafericitul Părinte Daniel a participat, luni, la proclamarea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, la Altarul exterior al Catedralei Patriarhale,











