Botoşani: Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dionisie de la Colciu vor fi propuşi spre canonizare

Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dionisie cel orb de la Colciu, toţi trei originari din judeţul Botoşani, vor fi propuşi spre canonizare, a declarat, vineri, la Botoşani, mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei.
Acesta a declarat, cu prilejul unei vizite la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoşani, aflată în proces de reabilitare, că toţi cei trei ar urma să fie canonizaţi în anul 2025.
"Nădăjduim, nu în cel mai scurt timp, că nu ardem etapele, să avem încă trei case memoriale legate de părintele Paisie Olaru, de părintele Ilie Cleopa şi de părintele Dionisie cel orb de la Colciu, toţi trei pornind din această zonă, trei părinţi care sunt deja propuşi pentru a fi canonizaţi în anul 2025, peste patru ani, când se împlinesc 100 de ani de la obţinerea rangului de patriarhie şi cred că 140 de ani de la obţinerea autocefaliei. Şi se va marca, dacă Dumnezeu rânduieşte acest moment, prin canonizarea mai multor personalităţi ale vieţii noastre bisericeşti, printre care cei trei pe care i-am amintit şi care s-au născut în această zonă", a afirmat mitropolitul Teofan.
Înaltul ierarh şi-a mai manifestat speranţa că, până la momentul canonizării, toate cele trei case memoriale vor fi finalizate, pentru a se alătura astfel caselor memoriale dedicate fostului Patriarh Teoctist, de la Tocileni, şi Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, de la Crăiniceni-Horodiştea. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sfânta Lumină - adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim; tradiția inaugurată de Patriarhul Daniel continuă în Anul Centenar
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui
Mitropolitul Irineu al Olteniei: Mântuitorul, Înviind din morți, ne-a dat bucuria nesfârșită a iubirii Lui
IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, subliniază, în scrisoarea pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, că Mântuitorul Hristos, Înviind din morți, a dat credincioșilor bucuria nesfârșită a iubirii Lui, dacă vor crede și vor nădăjdui în El. 'Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a Bisericii noastre, izvoru
Dâmbovița: Calea Luminii - 2.026 de candele aprinse în centrul Târgoviștei în Joia Mare
Evenimentul Calea Luminii a avut loc, joi seara, în centrul municipiului Târgoviște, unde 2.026 de candele au fost aprinse de la Catedrala Mitropolitană până în Piața Mihai Viteazul și pe Bulevardul 'Regele Carol I'. Acest eveniment este unic în țară și are loc în fiecare an la Târgoviște, &ici
Episcopul Mihai Frățilă: Paștele - prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie un privilegiu al credinței
Paștele reprezintă un fericit prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie și pentru noi un privilegiu al credinței, afirmă PS Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice 'Sfântul Vasile cel Mare' de București, în Scrisoarea Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului - 2025. '&Icir
Galați: Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii - săvârșită, în Joia Mare, la Catedrala Arhiepiscopală
Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii, un obicei păstrat cu sfințenie an de an, amintind de fapta Mântuitorului Iisus Hristos care a spălat picioarele apostolilor, a fost săvârșită în Joia Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Ca în fiecare an, în Joia cea
Hunedoara: Credincioșii sunt așteptați la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', de la Lupeni spre Straja
Credincioșii creștini sunt așteptați vineri, 18 aprilie, la biserica ortodoxă din centrul municipiului Lupeni la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', în care participanții străbat un traseu de peste 10 kilometri, până în stațiunea Straja, în semn de prețuire față de jertfa lui Isus Hristos din Vinerea Mare. M
Patriarhie - s-a sfințit Marele Mir; PF Daniel: Acest mir reprezintă o credință puternică
Patriarhul Daniel a săvârșit în Joia Mare, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului a Cardinalui Lucian
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025 Cardinal LUCIAN prin harul și mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de credință cu Sfântul Scaun Apos
Scrisoarea Pastorală a episcopului de Cluj-Gherla, Claudiu
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos! Iubiți credincioși, Am străbătut timpul Postului Mare pregătindu-ne prin rugăciu
Scrisoarea Pastorală a Arhiepiscopului Mitropolit de București, Aurel Percă
ÎPS Aurel Percă: Scrisoare Pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului 2025 Cristos a înviat, a înviat cu adevărat! 'Pace vouă!' Iubiți frați și surori în Cristos! Dragă comunitate diecezană, Cu inima plină de bucurie și recunoștință doresc să vă transmit fiecăruia dintre dumneavoas
Pastorala de Paști a Patriarhului Daniel: Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale
Învierea lui Hristos și învierea morților - înțelesuri dogmatice și pastorale Pastorala de Sfintele Paști 2025 Hristos a înviat! 'Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia' (Ioan 5, 25)
Centenarul Patriarhiei Române/ Sfințirea Marelui Mir - la Catedrala Patriarhală
Patriarhul Daniel va săvârși pe 17 aprilie, la Catedrala Patriarhală, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române. ''După o temeinică pregătire prealabilă, care va începe încă din
PF Daniel, mesaj de Sfintele Paști: Să arătăm în jurul nostru iubire smerită și milostivă, iertare, pace și bucurie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj în care îndeamnă cu ocazia Sfintelor Paști la 'iubire smerită și milostivă, iertare și bucurie' față de cei din jurul nostru, ca daruri ale lui Hristos Cel înviat. 'Prin iubirea Sa smerită și milostivă, Domnul
Cardinalul Lucian: Să ne trăim viața cu inimi luminate, cu minți limpezi, cu suflete bune, cu vieți înnoite
Cardinalul Lucian, Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, adresează, în Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025, un îndemn la a trăi viața 'cu inimi luminate, cu minți limpezi, cu suflete bune, cu vieți înnoite'. 'Nu putem să rostim 'Cristos a î
Arhiepiscopul Aurel Percă, în Pastorala de Paști: Ca popor pascal, să ne rugăm pentru darul păcii, al Domnului înviat
Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de București, Aurel Percă, salută, în Scrisoarea pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului, sărbătorirea Paștelui de către toți creștinii, aparținând diferitelor confesiuni, și îndeamnă la rugăciunea pentru pace în țară, în lume și în inimile credincioșilor.