logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alba: Cardinalul Lucian, felicitat la 90 de ani de Papa Francisc şi Klaus Iohannis

Imagine din galeria Agerpres

Papa Francisc şi preşedintele Klaus Iohannis i-au transmis duminică mesaje de felicitare cardinalului Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.

Cardinalul Lucian, care a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala "Sfânta Treime" din Blaj, alături de un sobor de înalţi ierarhi şi preoţi ai Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Sfânta Liturghie, a fost felicitat la finalul acesteia, prin intermediul unor mesaje, de către Suveranul Pontif şi preşedintele României.

"Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, îi adresez Preafericirii Sale cele mai sincere felicitări şi amintind îndelungata şi zeloasa slujire a Evangheliei, precum şi fidelitatea însufleţită faţă de Hristos şi faţă de Biserică, invoc asupra Preafericirii sale, prin mijlocirea Fecioarei Maria, o reînnoită revărsare a darurilor cereşti şi, în acelaşi timp, îi transmit din inimă binecuvântarea apostolică, pe care o împărtăşesc cu bucurie şi persoanelor încredinţate slujirii sale pastorale", a transmis Papa Francisc în mesajul citit de către episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Crişan.

Şi Klaus Iohannis l-a felicitat pe cardinalul Lucian la aniversarea venerabilei vârste de 90 de ani. Şeful statului i-a transmis acestuia urările sale "cele mai calde" de sănătate, bucurie şi sporire duhovnicească.

"Viaţa dedicată comunităţii greco-catolice, credincioşilor greco-catolici din România şi rodnica activitate misionară pe care aţi desfăşurat-o în toţi aceşti ani poartă pecetea credinţei nestrămutate în vocaţia pe care v-a încredinţat-o Dumnezeu. Aţi traversat, alături de Biserica al cărui întâistătător sunteţi, momente grele, care au marcat istoria noastră recentă: prigoana comunistă şi interzicerea Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, persecutarea credincioşilor şi moartea martirică a slujitorilor ei. După 1990, aţi devenit martorul privilegiat şi deplin angajat al renaşterii acestei Biserici istorice în deplină libertate şi speranţă, în orizontul redeschiderii dialogului dintre Biserică şi societate", a spus Klaus Iohannis în mesajul său dat citirii de către decanul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, preot Cristian Barta.

Preşedintele a adăugat că, prin consacrarea lui Lucian ca Arhiepiscop Major şi Cardinal, Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică i-a fost "redată demnitatea cuvenită'', precum şi "recunoaşterea contribuţiei fondatoare pe care a avut-o prin slujitorii săi remarcabili la unitatea de credinţă şi neam a românilor".

Şeful statului a amintit că, de la momentul Marii Uniri din 1918, consfinţit şi prin efortul elitei sale, Biserica Greco-Catolică a cultivat o moştenire importantă care stă la baza României democratice şi europene de astăzi, respectiv valorile creştine, spiritul civic, solidaritatea, educaţia şi caritatea.

"Continuând tradiţia iluştrilor predecesori, Cardinalii Iuliu Hossu şi Alexandru Todea, pe care i-aţi urmat în vocaţie şi slujire, aţi cultivat ca păstor şi înalt arhiereu curajul mărturisirii, spiritul de sacrificiu, iubirea faţă de semeni. Păstrez amintirea emoţionantă a prezenţei Preafericirii voastre la Blaj, împreună cu Sfântul Părinte Papa Francisc, în mijlocul credincioşilor greco-catolici, arătând întregii lumi puterea concordiei, milosteniei şi a iertării. Fie ca Arhiereul Ceresc să vă dăruiască viaţă îndelungată şi bucuria împlinirii pe mai departe a înaltei slujiri care v-a fost încredinţată în fruntea Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică", a încheiat Klaus Iohannis.

Cardinalul Lucian a mulţumit tuturor şi a subliniat că îşi va încredinţa "cu umilinţă" viaţa sa, la fel ca până acum, lui Dumnezeu şi Bisericii universale şi, în mod particular, Bisericii Greco-Catolice.

Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică s-a născut în 23 mai 1931, în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare.

La sugestia episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, în anul 1955, episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Marton Aron, acceptă să primească cinci tineri greco-catolici, între care se afla şi Lucian Mureşan, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia. În anul IV de studii, Lucian Mureşan a fost exmatriculat de către Departamentul Cultelor. Revenind în locurile natale, a lucrat zece ani în cariera de piatră Limpedea din Ferneziu, după care s-a transferat la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, unde a stat până la pensionare, în iunie 1990.

Potrivit BRU.ro, după eliberarea episcopilor greco-catolici din închisori, prin decretul de graţiere din 1964, Lucian Mureşan a fost hirotonit preot, în 19 decembrie 1964, de către episcopul auxiliar al Maramureşului, Ioan Dragomir, consacrat episcop fără acordul autorităţilor comuniste, devenind astfel preot clandestin, continuând, în acelaşi timp, să lucreze mai întâi în cariera de piatră şi apoi la Direcţia de Drumuri şi Poduri. În urma morţii episcopului Ioan Dragomir, la 25 aprilie 1985, a fost numit şi instalat de către mitropolitul Alexandru Todea Ordinarius al Diecezei de Maramureş.

Evenimentele din decembrie 1989 şi legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică l-au găsit ca Ordinarius al Diecezei Maramureşului, cu reşedinţa la Baia Mare. Reconfirmarea şi numirea ca episcop de Maramureş s-a făcut în martie 1990, iar consacrarea a avut loc la 27 mai 1990, la Baia Mare. La 4 iulie 1994, Lucian Mureşan a fost numit de către Papa Ioan Paul al II-lea ca Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. La 27 august 1994, a fost instalat la Blaj.

A fost numit de către Papa Ioan Paul al II-lea membru al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, din 26 mai 2003. La 16 decembrie 2005, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, odată cu ridicarea Bisericii Mitropolitane sui iuris la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră. Întronizarea sa a avut loc la 30 aprilie 2006, la Blaj.

Arhiepiscopul major Lucian Mureşan a devenit cardinal la 18 februarie 2012, în urma deciziei Papei Benedict al XVI-lea.

Este membru de onoare al Academiei Române, ales în 2012. În iunie 2015, preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a înmânat, la Blaj, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer, acordat cu prilejul împlinirii unui sfert de secol de episcopat. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

O PERSONALITATE PE ZI: Lucian Mureşan, cardinal, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 13-11-2026 19:36

Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul

Culte 13-11-2026 11:42

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină

Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului

Culte 12-11-2026 15:23

Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma

Culte 12-11-2026 14:18

Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă

Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm

Culte 12-11-2026 13:26

Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud

Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j

Culte 10-11-2026 17:41

Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online

O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom

Culte 10-11-2026 16:20

Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost

Culte 07-11-2026 14:25

Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești

Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s

Culte 06-11-2026 10:10

Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S

Culte 04-11-2026 17:01

Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre

Culte 04-11-2026 15:10

Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal

Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar

Culte 02-11-2026 17:57

Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C

Culte 02-11-2026 17:44

Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car

Culte 30-10-2026 14:52

11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei

Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-

Culte 29-10-2026 20:08

Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j