Harghita: Mii de persoane aşteptate la Şumuleu Ciuc, unde are loc tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile Catolice
Mii de persoane sunt aşteptate sâmbătă la Şumuleu Ciuc, la tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile Catolice, organizatorii luând măsuri pentru ca acesta să se desfăşoară în condiţii de siguranţă.
Unii dintre pelerini au pornit pe jos, de la zeci de kilometri, pentru a respecta tradiţia şi au ajuns deja la altarul în aer liber sau urmează să ajungă, înainte de a urca muntele făcând o oprire la biserica franciscană, pentru a se ruga la statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
La ora 10,00, Laborumul, steagul sfânt al Şumuleului, va fi purtat de mai multe persoane, din faţa bisericii spre altarul în aer liber din şaua muntelui Şumuleu.
Liturghia de Rusalii va începe la ora 12,30 şi va fi oficiată de episcopul auxiliar de Alba Iulia, Kerekes Laszlo, care a fost numit în această funcţie anul trecut, de Papa Francisc.
Slujba va fi transmisă online, pe o aplicaţie dedicată, pe reţelele de socializare, dar şi de televiziunea Duna, din Ungaria, şi de Radio Maria.
Pelerinii pot veni la eveniment pe jos, cu căruţa sau cu maşinile personale. De asemenea, participanţii trebuie să poarte mască şi să respecte distanţa de 1,5 metri.
Organizatorii pun la dispoziţie rute de acces diferite pentru pelerini, în funcţie de regiunea geografică din care vin, pentru a nu se produce aglomeraţie pe rutele principale, iar în şaua dintre muntele Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic, unde se va oficia slujba religioasă, participanţii vor fi repartizaţi pe sectoare, identificate prin culori, tot în funcţie de zona din care provin.
La faţa locului sunt prezenţi peste 150 de voluntari, care îi vor ajuta pe pelerini să găsească locul amenajat pe regiuni.
Organizatorii au emis circa 35.000 de carduri de acces, dar acestea nu sunt obligatorii, ci mai mult simbolice, fiind aşteptat ca numărul participanţilor să fie de aproximativ 40.000 de persoane.
Totodată, pentru ca plecarea de la locul pelerinajului să nu producă aglomeraţie, după liturghie va fi prezentat un spectacol religios, care descrie Drumul Crucii, astfel încât o parte dintre pelerini să mai rămână o vreme în zonă.
La fel ca în fiecare an, Primăria a impus restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din oraş şi a indicat locurile de parcare a autovehiculelor. În acest an, în ziua pelerinajului este interzisă desfăşurarea oricăror acte şi fapte de comerţ atât în zona publică (pe carosabil şi pe trotuar ), cât şi pe domeniul privat, atât în exterior cât şi în incinta curţilor sau clădirilor de pe străzile Szek, Ion Căianu, Şumuleu Mic şi Câmpul Mare, care vor fi folosite de pelerini pentru a ajunge la locul unde se va oficia Liturghia.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului au fost mobilizaţi sute de jandarmi, poliţişti, pompieri, echipaje SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă, salvamontişti sau voluntari de Cruce Roşie.
Anul trecut, pelerinajul obişnuit de pe muntele Şumuleu, care reunea în fiecare an peste 100.000 de oameni din întreaga lume, nu a mai avut loc din cauza pandemiei de COVID-19, Ordinul Franciscanilor, organizator al evenimentului, rugându-i pe pelerini să participe la procesiune doar cu sufletul.
Slujba de Rusaliile Catolice a avut loc în catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc, unde se află statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, accesul în interior nefiind permis.
În curtea bisericii s-au adunat totuşi numeroşi credincioşi, iar unii dintre ei au urcat până în şaua muntelui Şumuleu şi au ascultat de acolo slujba de Rusalii, în faţa altarului în aer liber, de la care nu oficia niciun preot.
Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani.
În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.
De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.
Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului. AGERPRES/(AS - autor: Gina Ştefan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









