VIDEO Credincioşii catolici sărbătoresc Paştele; Arhiepiscopul Percă: Aşteptăm o licărire de speranţă pentru a vedea terminată pandemia
Credincioşii romano-catolici, protestanţi şi reformaţi sărbătoresc duminică, în condiţii de pandemie, Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti Aurel Percă afirmă, într-un mesaj video, că sărbătoarea din acest an vrea tocmai să ne transmită încurajarea învierii, "mai ales în aceste vremuri nesigure în care trăim şi în care aşteptăm o licărire de speranţă pentru a vedea terminată pandemia care bântuie asupra omenirii de mai bine de un an".
"Lumea are nevoie de speranţă şi de aceea dorim ca acest Paşte nou pe care îl sărbătorim să fie aducător de adevărată speranţă pentru multe suflete. Avem nevoie de seninătate, avem nevoie de linişte şi sperăm ca, prin Învierea lui Cristos, să avem această linişte şi seninătate în viaţa noastră de toate zilele. Sunt zilele Învierii, zilele Bucuriei, zilele Speranţei, De aceea, trăim cu întreaga Biserică şi mă bucur că pot să vă salut pe toţi cei care în aceste zile sărbătoriţi Învierea Domnului. Peste o lună de zile vor fi şi şi fraţii noştri din Biserica Orientală şi Biserica Ortodoxă, care vor sărbători acelaşi mister. Dar împreună ne bucurăm acum, pentru că Iisus a înviat, pentru că este Paştele, pentru că aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul şi Psalmistul ne îndeamnă să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. Tuturor celor care sunteţi în familii, sau sunteţi plecaţi din familii, oriunde vă aflaţi, vă doresc să aveţi un Paşte cu adevărat fericit, plin de seninătate, plin de bucurie şi mai ales plin de speranţă. Cristos a înviat! Adevărat a înviat! Aleluia!", a transmis Monseniorul Aurel Percă.
Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic "Pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere". Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute, se face printr-o stăruinţă continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea şi transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor şi dobândirea curăţiei inimii.
Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi în esenţă s-a păstrat ca în primele veacuri, pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului fiind la temelia Bisericii creştine.
Doi ani la rând, 2010 şi 2011, dar şi în 2014 şi 2017 Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii - ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante. Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 - la 20 aprilie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte Învierea Domnului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j
Proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă în Biserică - printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuție, joi, proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă, analiza situației pastorației ortodocșilor străini și misiunea în rândul imigranților din România, precum și preocuparea pentru evoluția grupărilor eretice și schismatice, pretins ''ortodoxe&
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou - la final; 100.000 de credincioși s-au închinat la sfintele moaște
Pelerinajul din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit pe 27 octombrie, s-a încheiat, 100.000 de credincioși cinstind sfintele moaște, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Sfintele moaște se regăsesc acum în Catedrala Patriarhală istorică', a precizat, jo
'Limanul infinitului' - seară de poezie religioasă și muzică, săptămâna viitoare, la Catedrala Sfântul Iosif
Catedrala Sfântul Iosif din București va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 20:00, o seară de poezie religioasă și muzică intitulată 'Limanul infinitului'. Programul serii va include atât improvizații muzicale originale concepute special pentru această ocazie de dr. Cristian Petculescu, cât și pagini celebr
Ședință solemnă a Sfântului Sinod: Patriarhul Daniel a îndemnat ca toate activitățile dedicate familiei să fie continuate
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a prezidat, miercuri seară, ședința solemnă a Sfântului Sinod, în cadrul căreia a îndemnat la continuarea activităților dedicate familiei creștine. Punctul principal al întâlnirii de la Palatul Patriarhiei a fost prezentarea raportului general sinteză cu activită
Accident feroviar în Toledo/Patriarhia: Mesaj de compasiune și solidaritate în urma tragicului accident feroviar din Spania
Patriarhia Română a transmis miercuri un mesaj în urma tragicului accident feroviar petrecut în Spania, în care își exprimă 'profunda compasiune și solidaritate cu poporul spaniol, greu încercat de această tragedie'. 'Cu profundă durere și întristare am aflat despre tragicul accident ferovi
A fost constituită noua Adunare Națională Bisericească
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români. Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în Sala Europ
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei transmite un mesaj de condoleanțe după accidentul feroviar din Toledo
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe și solidaritate în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care și-au pierdut viața cel puțin 30 de persoane, potrivit bilanțului comunicat de autorități.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c










