Credincioşii catolici celebrează Floriile/Tarciziu: Ne pregătim să celebrăm Paştele în condiţii de siguranţă sanitară, în colaborare cu autorităţile statului
Credincioşii catolici sărbătoresc, duminică, Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.
"În mod tradiţional, în Duminica Floriilor, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organiza o procesiune pe străzile Bucureştiului, care anul acesta, pentru a doua oară, nu poate avea loc, din cauza pandemiei. Cu toate acestea, la îndemnul Papei Francisc, care a spus, referitor la pandemie, că 'suntem cu toţii în aceeaşi barcă', înţelegem că suferinţele şi modul negativ în care viaţa ne-a fost afectată în această perioadă capătă un sens nou prin sărbătorile pascale: jertfa de sine a lui Isus dă o nouă perspectivă modului nostru de a trăi. Ne pregătim să celebrăm Paştele în condiţii de siguranţă sanitară, în colaborare cu autorităţile statului", a declarat, pentru AGERPRES, preotul Tarciziu Şerban, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
El a subliniat că sărbătorile pascale care se apropie "cheamă la o înnoire a minţii şi a modului de a trăi".
"Sărbătoarea Floriilor evocă, în esenţă, evenimentul intrării mesianice a lui Isus Cristos în Ierusalim. Înconjurat şi aclamat de apostoli, de ucenici şi de o mare parte a populaţiei ca Mesia Cel Aşteptat, Isus intră în Ierusalim aducând un mesaj de abatere de la calea corupţiei şi abuzurilor şi de convertire la calea respectării Legii lui Dumnezeu. Sărbătoarea Floriilor nu poate fi disociată de cea a Paştelui şi marchează intrarea în pregătirea liturgică pentru Moartea şi Învierea lui Isus a Săptămânii Mari. Textele evanghelice din Duminica Floriilor anticipează acest fapt, precizând că mesajul lui Isus nu a fost agreat de autorităţi. Acestea, după ce au căutat să-l compromită în multe feluri, i-au înscenat un proces care a decis condamnarea la moarte prin răstignire a lui Isus, pusă în aplicare în aceeaşi zi, eveniment pe care îl comemorăm în Vinerea Mare, iar în Duminica Învierii noi sărbătorim tocmai victoria lui împotriva morţii", a explicat preotul.
***
Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în Duminica dinaintea Învierii Domnului.
Intrarea lui Isus în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, îşi pregăteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii. Poporul îl întâmpină pe Isus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: 'Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului'. Prin aceste cuvinte, oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Isus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine.
Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, şi pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie, descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinţi ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ţinute în cinstea ei.
În vechime, Duminica Floriilor, începutul săptămânii Paştilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care urmau să se boteze) mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei (Crezul). Se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.
De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.
Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Isus.
Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Isus Cristos. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









