Suceava: PS Damaschin îndeamnă credincioşii să doneze sânge pentru viaţă
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, PS Damaschin, a îndemnat credincioşii, joi, să doneze sânge în contextul pandemiei când se înregistrează o criză acută de sânge.
Odată cu la lansarea primei campanii de donare de sânge din acest an, PS Damaschin a sfinţit joi Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine Suceava, subliniind că preoţi sau reprezentanţi ai Bisericii au fost mereu la donare de sânge şi consideră că acela care donează sânge în fapt donează viaţă.
"E un lucru firesc pe care nu trebuie să-l scoatem în evidenţă. Îl va scoate Dumnezeu dacă va crede de cuviinţă. Spun că este un lucru firesc pentru că este un semn văzut, un semn palpabil al grijii şi atenţiei pe care trebuie să o avem noi faţă de cel de lângă noi. (...) Când Dumnezeu a zis să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi s-a referit la o iubire emoţională, platonică, nematerializată, nevizibilă. Iubirea e doar un sentiment, nu trebuie să se vadă în mod concret. Şi actul de donare de sânge este un gest prin care nu dai o bucată de pâine unui om, nu dai o casă unui om, nu dai o sumă de bani unei persoane aflate în nevoinţă. Îi dai viaţă. (...) Când tu dai din ceea ce ai înlăuntrul tău, în venele tale, pentru cel care are nevoie în venele şi înlăuntrul lui, atunci tu devii colaborator cu Dumnezeu şi Dumnezeu se bucură şi Dumnezeu binecuvântează şi Dumnezeu se milostiveşte şi Dumnezeu are grijă şi Dumnezeu răsplăteşte. (...) Să-i binecuvânteze Dumnezeu pe cei care, mai ales acum, în momente grele, de pandemie, când suntem cuprinşi de frică, îndrăznesc să calce aici, gândindu-se la faptul că şi acum nevoia de sânge este cât se poate de acută", a spus PS Damaschin. AGERPRES/(A-autor: Silvia Marcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhia Română își exprimă solidaritatea față de cei afectați de cutremurele recente din Venezuela
Patriarhia Română își exprimă solidaritatea față de cei afectați de cutremurele care au avut loc recent în Venezuela și care au provocat pierderi de vieți omenești, rănirea mai multor persoane și imense pagube materiale. 'În semn de profundă durere față de cei afectați de cutremurele care au lovit recent Venezuela, provocând p
Patriarhul Daniel: Sf. Ioan Botezătorul - ocrotitor al familiilor și ajutor pentru cei care doresc copii
Sfântul Ioan Botezătorul este un păzitor sau ocrotitor al familiilor și un ajutor pentru cei care nu au copii, a subliniat miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la sărbătoarea nașterii acestui mare proroc. Potrivit Agenției
Hunedoara: Episcopia organizează Zilele Credinței și Culturii la Deva
Episcopia Devei și Hunedoarei organizează, în perioada 25-29 iunie, o nouă ediție a ciclului de manifestări 'Zilele credinței și culturii la Deva', evenimentele marcând, în paralel, și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai orașului. Potrivit programului anunțat luni de organizatori,
Vaslui: Rolul familiei în viața persoanelor private de libertate, evidențiat la conferința 'Coeziune socială și comuniune de credință'
Rolul familiei în reintegrarea socială a persoanelor private de libertate a fost evidențiat luni, la Vaslui, în cadrul activității social-filantropice regionale anuale 'Coeziune socială și comuniune de credință'. Proiectul desfășurat sub egida Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Patriarhiei Române a reunit
Patriarhul Daniel: Centrul de activități cu tineretul 'Sfântul Ilie Tesviteanul' - act de iubire generoasă pentru tineri
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj cu prilejul punerii pietrei de temelie la Centrul de activități cu tineretul 'Sfântul Ilie Tesviteanul', din orașul Pantelimon, în care apreciază că ridicarea acestui așezământ reprezintă 'un act de speranță, de responsabilitate și mai ales de iubire generoasă
Brăila: Osemintele a 23 de deținuți politici și martiri ai regimului comunist, descoperite recent la Agaua
Osemintele a 23 de deținuți politici și martiri ai regimului comunist au fost descoperite în urma celei de-a treia etape a săpăturilor arheologice desfășurate în cimitirul din localitatea Agaua, din Insula Mare a Brăilei, în cadrul proiectului de identificare și recuperare a victimelor fostului lagăr de muncă de la Salcia, informează Arhiepiscopia D
Bihor: Episcopia Greco-Catolică de Oradea celebrează 249 de ani de la întemeiere
Episcopia Greco-Catolică de Oradea celebrează, în 16 iunie, 249 de ani de la întemeierea sa, aproape două secole și jumătate de istorie în care credința, cultura și mărturia au modelat destine și au dat consistență unei comunități care a traversat deopotrivă vremuri de înflorire și perioade de încercare. 'La 1
Patriarhia și MAE sprijină comunitatea vulnerabilă din Gaza cu 50.000 de euro, prin intermediul Samaritan's Purse
Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro pentru comunitatea creștină din Fâșia Gaza, precum și pentru alte persoane și comunități aflate într-o situație umanitară dificilă. Intitulat oficial 'Gaza Christians Aid Package', proiectul se va derula
Patriarhia Română deplânge atacul asupra Lavrei Pecerska din Kiev
Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și tristețe în legătură cu atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante centre ale spiritualității ortodoxe și monument înscris în patrimoniul mondial UNESCO. ''Orice atingere adusă unui lăcaș de cult și unui monumen
Patriarhia îndeamnă la discernământ și apărare a valorilor creștine în contextul paradei Bucharest Pride
Patriarhia Română își exprimă 'îngrijorarea pastorală' față de organizarea, sâmbătă, a paradei Bucharest Pride și reamintește faptul că manifestările publice de acest tip 'pot conduce la accentuarea confuziei valorilor spirituale într-o societate deja afectată de declin demografic și de instabilitate socială'. '
Cluj: Sărbătoare inter-eparhială a familiilor, organizată de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla
Biserica Greco-Catolică organizează, sâmbătă, 13 iunie, la Cluj-Napoca, o întâlnire inter-eparhială a familiilor, în cadrul căreia vor avea loc mai multe evenimente religioase, iar arhiepiscopul major al Bisericii Române unite cu Roma, Claudiu Pop, va celebra o liturghie arhierească. 'Sub egida Bisericii Greco-Catolice, o Sărb
Patriarhul Daniel participă la evenimentele dedicate onomasticii Patriarhului Ecumenic
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a deplasat miercuri, în insula Imbros (Gokceada) din Turcia, pentru a participa la momentele liturgice dedicate onomasticii și aniversării a 35 de ani de la alegerea în demnitatea de Patriarh Ecumenic al Constantinopolului a Sanctității Sale Bartolomeu I. Potrivit unui comunicat
Patriarhul Daniel: Sfintele Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Pasărea - monahii mult rugătoare, milostive și făcătoare de minuni
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Pasărea, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a celor două monahii 'mult rugătoare, milostive și făcătoare de minuni'. 'Mănăstirea Pasărea, vatră d
Alba: PS Claudiu a anunțat convocarea Adunării Arhiepiscopale Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, a anunțat, joi, la Blaj, intenția de a convoca Adunarea Arhiepiscopală Majoră, el menționând că a primit în acest sens consimțământul Sinodului Episcopilor. 'Astăzi, ne aflăm într-un moment de răscruce. Pe care trebuie s
Pregătiri pentru proclamarea locală: Patriarhul Daniel a sfințit racla cu moaștele Sf. Elisabeta de la Pasărea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a sfințit joi, la Palatul Patriarhiei, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și trei icoane relicvar, prilej cu care a subliniat că aceasta 'a dus o viață aspră de nevoință'. Evenimentul a avut loc în ajunul proclamării locale a canonizării sfintei, care va fi oficiată viner












