Cluj: Episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu a decedat în urma unei crize cardio-respiratorii, după ce fusese infectat cu COVID-19


Episcopul Florentin Crihălmeanu al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla a murit, marţi, în urma unei crize acute cardio-respiratorii, după ce fusese infectat cu COVID-19, a anunţat Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Înaltul prelat care avea vârsta de 61 de ani a decedat marţi după-amiază, la ora 15,20, la Mănăstirea Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.
Potrivit purtătorului de cuvânt, preot Daniel Avram, în ciuda faptului că starea sănătăţii episcopului se îmbunătăţise după infectarea cu COVID-19 şi se apropia sfârşitul perioadei de carantinare, el s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie, în urma căreia medicii ambulanţieri au constatat decesul.
"Preoţii, persoanele consacrate şi toţi credincioşii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla resimt această plecare ca pe o imensă pierdere, dar cu credinţă în Mântuitorul Isus Hristos Cel Înviat se unesc în rugăciune pentru sufletul harnicului, blândului şi smeritului lor Ierarh. Această încercare dureroasă, trăită în lumina credinţei şi a Învierii, nădăjduim să aducă unitate şi pace în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, care i-au primit îndrumarea spirituală, l-au admirat şi stimat pentru dăruirea în slujirea lui Hristos şi a Bisericii Sale", se mai menţionează în comunicatul Biroului de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Episcopia anunţase în 4 ianuarie că Florentin Crihălmeanu, a fost confirmat cu COVID-19 şi trebuia să stea în izolare până pe 13 ianuarie.
"Urmare a testării pozitive la virusul corona SARS-CoV-2, confirmat şi prin testul RT-PCR făcut (...) în data de 31 decembrie 2020, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj - Gherla, a fost invitat de către DSP la o evaluare clinică, la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca (Clujana), în data de 2 ianuarie 2021. După o internare de o zi, în cadrul căreia s-au făcut analizele medicale necesare, medicii au concluzionat că e vorba de o infecţie cu SARS-CoV-2, formă uşoară, care nu necesită internare, şi s-a recomandat un tratament medicamentos de urmat", informa un comunicat al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla transmis în 4 ianuarie. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Patriarhul Daniel s-a prezentat la urne; a votat la o secție din Capitală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică după-amiază, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Patriarhul a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege, informează Agenția de
CORECTURĂ Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare
În știrea cu titlul 'Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare', difuzată duminică, la ora 9:07, pe fluxurile Culte și Muntenia, în al doilea, al treilea și al optulea paragraf se va citi corect Marian Măcăilă Ivanov, în loc de Marian Mihăilă Ivanov. Retransmitem știrea în forma cor
Teleorman: Moaștele Sfintei Împărătese Elena au ajuns la Mănăstirea Pantocrator; pelerinii, așteptați până pe 8 mai
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, au ajuns joi seara la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman. Credincioșii sunt așteptați să vină în număr mare din toată țara în pelerinaj pe toată perioada cât moaștele sunt la Mănăstirea Pantocrator, până
Episcopia Hușilor, după condamnarea fostului ierarh Corneliu Bârlădeanul: Regretăm profund suferințele cauzate victimelor
Reprezentanții Episcopiei Hușilor au transmis, miercuri, după condamnarea definitivă la închisoare pentru viol și alte agresiuni sexuale a fostului ierarh Corneliu Bârlădeanul și a fostului arhimandrit Sebastian Jitaru, că regretă suferințele cauzate victimelor și 'sminteala' produsă în acest caz. Într-un comuni
PF Daniel: Sfintele Moaște ale Împărătesei Elena - în Catedrala Patriarhală; o mare bucurie pentru noi românii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a afirmat miercuri, la primirea în Catedrala Patriarhală a Moaștelor întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, că acest eveniment reprezintă 'o mare bucurie pentru noi românii'.
Patriarhul Daniel: Mamele creștine de astăzi pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră
Femeile, mai ales mamele creștine de astăzi, pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră să ducă o viață de sfințenie și dăruire de sine, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj dedicat Duminicii Mironosițelor. 'Duminica Mironosițelor le cheamă pe toate femeile să devină
Patriarhul Daniel: Valeriu Tabără - eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe la moartea prof. univ. ing. dr. Valeriu Tabără, despre care afirmă că a fost un 'eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun, care și-a închinat întreaga viață formării și promovării agriculturii românești'.
PF Daniel - întâlnire cu Patriarhul Copt al Alexandriei; au fost subliniate bunele relații dintre cele două Biserici
Patriarhul Daniel l-a primit, miercuri, pe Patriarhul Copt al Alexandriei, Preafericitul Părinte Tawadros al II-lea, prilej cu care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat bunele relații dintre cele două Biserici. 'Relațiile între Biserica Coptă și Biserica Ortodoxă Română s-au intensificat mai ales prin prieteni
Moaștele Sfintei Împărătese Elena - de miercuri, în România; pentru câteva ore vor fi depuse la Catedrala Patriarhală
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse, începând de miercuri și până pe 8 mai, în pelerinaj din Veneția la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, pentru câteva ore acestea urmând să fie așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților din pro
Sfânta Matrona cea Oarbă - sărbătorită săptămâna aceasta la Schitul Darvari din Capitală
Sfânta Matrona cea Oarbă va fi sărbătorită săptămâna aceasta la Schitul Darvari, Paraclis Patriarhal din Capitală, care a primit recent un fragment din cinstitele sale moaşte. Programul sărbătorii va debuta joi seară, la ora 17:00, cu Vecernia şi Litia, urmate de Taina Sfântului Maslu, informează, marţi, Agenţia Basilica a Patriar
Alba: Slujbă de parastas pentru Papa Francisc, la Catedrala Greco-Catolică din Blaj
O slujbă de parastas pentru Papa Francisc a fost celebrată duminică în Catedrala Arhiepiscopală Majoră 'Sfânta Treime' din Blaj de căte Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, PS Cristian, care, cu o zi înainte, a fost prezent la Roma, la funeraliile suveranului pontif. 'Ieri am avut bucuria să fiu la Roma, &i
Funeralii Papa Francisc/ Nunțiul Apostolic va oficia Sfânta Liturghie cu Recviem - la Catedrala Sfântul Iosif
Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif. Arhiepiscopul Mitropolit de București, IPS Aurel Percă, va fi prezent la funeraliile Papei Francisc care vor avea loc, începâ
Izvorul Tămăduirii/PS Paisie: Maica Domnului este icoana Bisericii; simbolizează harul vindecător al lui Dumnezeu
Maica Domnului este icoana Bisericii, în Vinerea Izvorului Tămăduirii, ea simbolizând harul vindecător al lui Dumnezeu, le-a transmis, vineri, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul credincioșilor prezenți pe Colina Bucuriei. 'Ea este acum imaginea bisericii, locul unde lucrează acest har vindecător al Domnului Hristos cel Înviat din
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii - la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală se vor desfășura vineri, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, o serie de evenimentele liturgice, dedicate și aniversării a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, acestea se vor desfășura astfel:
Funeralii Papa Francisc/ Nunțiul Apostolic va oficia Sfânta Liturghie cu Recviem - sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif
Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică de București. Potrivit sursei citate, Arhiepiscopul Mitropolit de București, IPS Aurel Percă, va