Arhiepiscopia le cere credincioşilor să respecte regulile de protecţie sanitară la slujba de Sfânta Maria de la Curtea de Argeş
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului le cere credincioşilor să respecte regulile de protecţie sanitară la slujba de Sfânta Maria de la Curtea de Argeş, la care, în mod normal, participau mii de persoane.
"În contextul numărului mare de persoane zilnic infectate cu noul coronavirus din judeţul Argeş, în dorinţa de a proteja sănătatea pelerinilor şi a credincioşilor care vor ajunge la Mănăstirea Curtea de Argeş cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul istoric al Catedralei Voievodale, Permanenţa Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a stabilit mai multe măsuri cu privire la organizarea evenimentelor religioase. (...) Pe această cale, toţi credincioşii sunt rugaţi să poarte mască de protecţie, să respecte distanţa de 2 metri faţă de alte persoane în orice direcţie, precum şi toate celelalte dispoziţii prevăzute de autorităţi referitoare la combaterea epidemiei de COVID-19", se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
Conform sursei citate, şi tipicul bisericesc privitor la săvârşirea slujbelor religioase din perioada 14-15 august va fi adaptat actualei perioade.
Astfel, pentru evitarea aglomeraţiei şi a păstrării ordinii în rândul credincioşilor în conformitate cu măsurile igienico-sanitare stabilite de autorităţi, racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia, ocrotitoarea Eparhiei Argeşului şi Muscelului, nu va fi scoasă în procesiune.
De asemenea, accesul persoanelor în incinta curţii Catedralei Voievodale va fi restricţionat, având în vedere că o parte din obiectivele care compun ansamblul mănăstirii Curtea de Argeş se află în proces de restaurare şi reabilitare.
"Slujba Vecerniei din ziua de vineri, 14 august, precum şi Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie din ziua de sâmbătă, 15 august, se vor oficia pe esplanada noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale din Curtea de Argeş", se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhia Română: Compasiune și solidaritate cu familiile victimelor incendiului de la Bruxelles
Patriarhia Română și-a exprimat compasiunea și solidaritatea, miercuri, cu familiile victimelor incendiului produs la Bruxelles. 'Patriarhia Română a primit cu profundă î
Patriarhul Daniel își aniversează ziua de naștere pe 22 iulie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, își aniversează ziua de naștere miercurea viitoare (22 iulie), la Centrul Cultural Misionar 'Familia' din orașul Pantelimon. 'În acest an, Preafericirea Sa aniversează ziua de naștere, 22 iulie, în cadrul unei ședințe de lucru cu membrii Permanenței Consiliului N
PS Paisie: Viața Sfântului Dimitrie cel Nou ne amintește că valoarea omului nu se măsoară în notorietate, ci în apropierea de Dumnezeu
Viața Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou ne amintește că valoarea omului nu se măsoară în notorietate, ci în smerenie și în apropierea noastră de Dumnezeu, a afirmat, luni, Episcopul Vicar Patriarhal Paisie Sinaitul. ''Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ne spune prin viața sa același lucru pe care l-a trăit și
Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale - sărbătorit duminică
Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale va fi sărbătorit duminică, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului Prodromița. Programul a debutat sâmbătă dimineață, în ajunul sărbătorii, cu oficierea Acatistului Icoanei Maicii Domnului Prodromița. Slujba a fost urmată de Sfânta Liturghie și Parastas. După-amiaza au fost săvâ
Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București - sărbătorită la Catedrala Patriarhală
O serie de evenimente liturgice se vor desfășura duminică și luni la Catedrala Patriarhală cu prilejul sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, evenimentele liturgice se vor desfășura după următorul program: * Duminică, 12 iulie:
Alba: Arhiepiscopia Ortodoxă condamnă 'actul regretabil' de vandalizare a Sinagogii din Alba Iulia
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia condamnă actul de vandalizare a Sinagogii din municipiu, pe fațada căreia au fost desenate cu un spray negru cruci și o literă ce pare a fi din alfabetul grec. Într-un comunicat semnat de Biroul de Presă,
Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale - sărbătorit duminică
Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale va fi sărbătorit duminică, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului Prodromița. Programul hramului va debuta sâmbătă dimineață, în ajunul sărbătorii, cu Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromița, oficiat de la ora 8:00. Slujba va fi urmată de Sfânta Liturghie și Pa
Maramureș: Biserica de lemn din satul Posta, datând din anul 1675, distrusă de fulger
Biserica de lemn cu hramul 'Sfântul Proroc Ilie' din localitatea Posta, Protopopiatul Chioar, monument istoric de categoria A construit în anul 1675, a fost distrusă în urma unui incendiu provocat de fulger, a informat, miercuri, biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. 'P
Vaslui: Episcopul Hușilor dorește ca sărbătoarea Muceniței Chiriachi, ocrotitoarea eparhiei, să capete anvergura națională
Episcopul Hușilor, Ignatie, a declarat, marți, că își dorește ca sărbătoarea Sfintei Mucenițe Chriachi, ocrotitoarea eparhiei, să capete o mai mare amploare, iar credincioși din toate colțurile țării să vină în pelerinaj la Huși. Ierarhul a amintit că la Huși, în Catedrala Episcopală, se află moaștele Muceniței Chiriachi, pre
Cluj: Muzeul ''Fericitul Cardinal Iuliu Hossu'' a fost deschis pentru public
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla anunță că, începând de luni, Muzeul ''Fericitul Cardinal Iuliu Hossu'', amenajat în incinta Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor secolului XX din Piața Cipariu, și-a deschis porțile pentru public. ''Muzeul oferă vizitatorilor un traseu expozițional dedicat v
Hramul Mănăstirii Pantocrator: Evenimente liturgice dedicate Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, ocrotitoarea lăcașului
O serie de evenimente liturgice, prilejuite de hramul Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, în cinstea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, ocrotitoarea lăcașului, vor avea loc la în perioada 19-22 iulie. Manifestările vor debuta duminică, 19 iulie, când, de la ora 08:30, racla cu moaștele sfintei și
Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București - sărbătorită la Catedrala Patriarhală
O serie de evenimente liturgice se vor desfășura în 12 și 13 iulie la Catedrala Patriarhală, cu prilejul sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, evenimentele liturgice se vor desfășura după următorul program: * Duminică, 12 i
Alegeri de noi ierarhi în Biserica Ortodoxă Română; episcopul Antonie de Bălți - ales Arhiepiscop al Chișinăului
Episcopul Antonie de Bălți a fost ales Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al plaiurilor. Pe ordinea de zi a ședinței de lucru de joi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a aflat alegerea de noi ierarhi. ''În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea unui nou Arhie
Patriarhul Daniel - un mesaj de condoleanțe la înmormântarea Părintelui Emilian Crișanul: Slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, marți, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. 'Cu multă întristare în suflet am primit vestea trecerii din această viață a Preasfințitului Părinte Emilian C
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Emilian Crișanul, a murit la vârsta de 54 de ani
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, a decedat, vineri după-amiază, la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, a anunțat eparhia. Potrivit www.arhiepiscopiaaradului.ro, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul (cu n










