logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

IPS Aurel Percă primeşte, sâmbătă, însemnul de mitropolit al Bisericii Romano-Catolice din România

Imagine din galeria Agerpres

Arhiepiscopul Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Aurel Percă, va primi, sâmbătă, de la Papa Francisc, prin intermediul Nunţiului Apostolic Miguel Maury Buendia, pallium-ul - însemnul de mitropolit al Bisericii Romano-Catolice din România.

Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, ceremonia va avea loc în cadrul Sfintei Liturghii solemne celebrate la ora 10,30 în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, în prezenţa episcopilor diecezelor sufragane (subordonate) - Iaşi, Oradea Mare, Satu Mare şi Timişoara -, a altor episcopi şi preoţi invitaţi, a credincioşilor, a reprezentanţilor autorităţilor civile şi ai altor Biserici şi culte religioase din România.

Pallium-ul a fost binecuvântat de Papa Francisc pe 29 iunie, conform tradiţiei, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Bazilica Sf. Petru din Vatican, şi aminteşte - aşa cum a explicat Suveranul Pontif la omilia din acea zi - "unitatea dintre oi şi Păstor care, asemenea lui Isus, pune oiţa pe umerii săi pentru a nu se mai despărţi niciodată de ea".

Simbol al legăturii speciale cu Papa, pallium-ul exprimă autoritatea pe care Arhiepiscopul Mitropolit, în comuniune cu Biserica Romei, o dobândeşte de drept în jurisdicţia sa. Arhiepiscopul Mitropolit este autorizat să îl poarte numai pe teritoriul propriei Arhidieceze şi pe teritoriul diecezelor din provincia sa ecleziastică, însemnul pallium-ului regăsindu-se, de asemenea, şi în stema arhiepiscopilor mitropoliţi.

Conform noilor reglementări în ce priveşte conferirea pallium-ului, stabilite în 2015, Papa nu le mai impune pallium-ul noilor arhiepiscopi mitropoliţi, ci îl încredinţează acestora la sfârşitul Liturghiei din sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul. Ca şi alţi arhiepiscopi mitropoliţi, din cauza restricţiilor de călătorie pe timp de pandemie, IPS Aurel Percă nu a putut fi prezent la Roma pentru a primi pallium-ul din mâinile Papei Francisc, acest ceremonial fiind delegat Nunţiului Apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendia.

Actualmente, pallium-ul are forma unei fâşii de stofă, lată de cca 5 cm, ţesută din lână de culoare albă în formă de colan, aşa încât să poată fi purtat pe umeri, deasupra ornatului (planetei); capetele sunt de culoare neagră, ca şi cele şase cruci brodate cu fir de mătase.

IPS Aurel Percă a fost numit de Papa Francisc Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti pe 21 noiembrie 2019 şi a fost înscăunat în Catedrala Sf. Iosif din Capitală pe 11 ianuarie 2020. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 03-06-2026 14:19

Sfântul Sinod al BOR a aprobat retragerea ÎPS Petru Păduraru din slujirea de Mitropolit al Basarabiei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat retragerea mitropolitului Petru Păduraru din slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a anunțat, miercuri, Patriarhia. 'În ziua de miercuri, 3 iunie, în Aula Magna 'Teoctist Patriarhul' din Palatul Patriarhiei, sub președinți

Culte 03-06-2026 13:02

Dâmbovița: Centrul pentru persoane vârstnice de la Ghergani va fi redeschis după ce a fost preluat de Arhiepiscopia Târgoviștei

Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice de la Ghergani, din comuna dâmbovițeană Răcari, închis acum doi ani din cauza lipsei fondurilor necesare funcționării, va fi redeschis după ce a fost dat în folosință gratuită Arhiepiscopiei Târgoviștei, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu.

Culte 31-05-2026 11:41

PS Timotei Prahoveanul, la slujba din ziua Cincizecimii: Duhul Sfânt sfințește viața fiecăruia dintre noi

Duhul Sfânt sfințește viața fiecăruia dintre noi, mai ales atunci când avem puterea să ne recunoaștem limitele și să cerem cu smerenie acest lucru, le-a transmis Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală la Sfânta Liturghie din duminica

Culte 31-05-2026 06:00

Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile

Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile. Praznicul mai este numit Cincizecimea, deoarece se sărbătorește la cincizeci de zile de la

Culte 30-05-2026 21:54

Mitropolitul Basarabiei, IPS Petru, a cerut retragerea din slujire; IPS Teofan, numit locțiitor

Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, a depus cerere de retragere din slujire, invocând motive de vârstă, sănătate și binele Bisericii, a informat, sâmbătă, Patriarhia Română. Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, cererea urmează să fie analizată în cadrul

Culte 29-05-2026 17:09

Dronă căzută la Galați/ Patriarhia: Rugăciune și solidaritate pentru persoanele afectate

Patriarhia Română a adresat un îndemn la rugăciune pentru toți cei afectați în urma prăbușirii unei drone în Galați, pentru vindecarea celor răniți și pentru întărirea sufletească a familiilor. ''Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și solidaritate față de locuitorii municip

Culte 28-05-2026 15:48

Patriarhul Daniel transmite un mesaj de binecuvântare și încurajare pentru elevii aflați în perioada examenelor

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de 'binecuvântare și încurajare' pentru elevii aflați în perioada examenelor, în care îndeamnă părinții, profesorii și preoții din parohii să le fie aproape acestora 'prin sfat înțelept, încurajare sinceră, răbdare, rugăciune și ajutor c

Culte 28-05-2026 13:11

Patriarhul Daniel: Ziua Românilor de Pretutindeni - un bun prilej de reafirmare a valorilor comune

Ziua Românilor de Pretutindeni este un eveniment cu o puternică semnificație spirituală și identitar-națională și un bun prilej de reafirmare a valorilor comune care stau la baza unității: limba română, cultura română și tradițiile creștine ale poporului român, a transmis, joi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Culte 28-05-2026 11:46

Bihor: Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei are un nou site oficial

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a anunțat lansarea noului site oficial al Eparhiei, disponibil la adresa: episcopia-oradiei.ro, acesta fiind 'nu doar un instrument de informare, ci și un spațiu de întâlnire cu realitatea actualizată a Bisericii Ortodoxe Române din Bihor', a informat, într-un comunicat, Biroul de presă al episcopiei.

Culte 25-05-2026 16:03

Patriarhul Daniel: Biserica este chemată astăzi să intensifice eforturile pastorale pentru sprijinirea familiei creștine

Biserica este chemată astăzi să intensifice eforturile pastorale pentru sprijinirea familiei creștine, a afirmat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. 'Biserica are misiunea de a susține și de a întă

Culte 23-05-2026 21:55

Patriarhul Daniel, cu ocazia sfințirii Catedralei Ortodoxe din Madrid: Să iubiți această Catedrală ca pe o comoară neprețuită

Patriarhul Daniel a transmis, sâmbătă, cu ocazia sfințirii Catedralei Episcopale Ortodoxe Române cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Madrid, că acest eveniment reprezintă un moment important pentru Biserica Ortodoxă Română, catedrala fiind 'poartă a cerului și reper al identității românești în Peninsula Iberică

Culte 23-05-2026 08:00

Harghita: Grupuri de pelerini se îndreaptă spre Șumuleu Ciuc, unde vor participa la procesiunea de Rusaliile catolice

Numeroase grupuri de pelerini se îndreaptă, sâmbătă dimineața, către Șumuleu Ciuc, unde urmează să se desfășoare marea procesiune de Rusaliile catolice, închinată Fecioarei Maria, considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est. Pentru unii pelerini, drumul către locul procesiunii a început cu c&acir

Culte 22-05-2026 13:12

REPORTAJ/Harghita: Pelerini din țară și străinătate, pe Drumul Credinței, spre procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc (GALERIE FOTO)

Pelerini din țară și străinătate au început să sosească la Miercurea-Ciuc sau urmează să ajungă în următoarele ore pentru a participa, sâmbătă, la procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est. Oamenii au pornit pe jos, călare sau cu transportul organ

Culte 21-05-2026 12:34

Patriarhul Daniel: Domnul Iisus a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi pentru a constitui Biserica Sa

Domnul Iisus cel Înălțat la cer a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi pentru a constitui Biserica Sa, a transmis, joi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica la Sfânta Liturghie, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, care în acest sunt prăznuiți î

Culte 21-05-2026 11:44

Catedrala Patriarhală și Catedrala Națională își celebrează hramurile în aceeași zi; următoarea dată va fi în anul 2099

Catedrala Patriarhală istorică și Catedrala Națională își celebrează joi hramurile, Sfinții Împărați și Elena și, respectiv, Înălțarea Domnului. Următoarea dată în care vor fi sărbătorite în aceeași zi va fi în anul 2099. * Catedrala Patriarhală istorică își sărbătorește hramu