Emisiunea "Centenarul naşterii Sfântului Ioan Paul al II-lea" - din 18 mai în magazinele Romfilatelia

Romfilatelia anunţă introducerea în circulaţie a emisiunii de mărci poştale "Centenarul naşterii Sfântului Ioan Paul al II-lea", dedicată sărbătoririi unui secol de la naşterea fostului Suveran Pontif, canonizat de Biserica Catolică în anul 2014.
Potrivit unui comunicat al Romfilatelia, transmis miercuri AGERPRES, pe timbrul emisiunii de mărci poştale, cu valoarea nominală de 8,50 lei, este ilustrat Papa Ioan Paul al II-lea (1920 - 2005), în veşminte liturgice, ţinând în mâna stângă cârja pastorală, iar pe cap are aşezată mitra.
Pe coliţa dantelată a emisiunii, având timbrul cu valoarea nominală de 29 de lei, este ilustrat Papa Ioan Paul al II-lea, atât în veşminte liturgice, cât şi în reverendă albă, alături de Bazilica Sf. Petru din Roma şi celebra statuie Pieta realizată de Michelangelo.
Albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 311 exemplare, este echipat cu blocul special de 2 timbre nedantelate împreună cu plicul "prima zi" al emisiunii cu ştampila "prima zi" aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 311.
Emisiunea de mărci poştale "Centenarul naşterii Sfântului Ioan Paul al II-lea" va fi disponibilă, începând de luni, 18 mai, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi online pe romfilatelia.ro/store/.
Aceasta este completată de plicul prima zi, în coală de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă, coliţă dantelată şi bloc special de 2 timbre nedantelate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: romfilatelia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Pelerini din toată lumea au început să sosească la Miercurea-Ciuc, pentru procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu
Pelerini din toată lumea au început să sosească la Miercurea-Ciuc și urmează să participe, sâmbătă, la procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est, unii dintre ei parcurgând distanțe impresionante pentru a ajunge la locul evenimentului. În mod tradițional, &ic
Alba: Două daruri simbolice pentru Papa Leon al XIV-lea, din partea Bisericii Greco-Catolice
Un portret în mozaic al Cardinalului Iuliu Hossu și o pictură alegorică a Catedralei 'Sfânta Treime' din Blaj, intitulată 'Biserica în zeghe', au fost oferite Papei Leon al XIV-lea de către Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Cristian Crișan, în cadrul unei întâlniri avute de suveranul ponti
Mureș: O panglică cu rugăciune, încredințată pelerinilor călare pentru a fi dusă la Șumuleu Ciuc de Rusalii
În cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat, marți, în curtea Castelului Rhedey din Sângeorgiu de Pădure, reprezentanții primăriei orașului și preoții reformat și romano-catolic au înmânat celor 22 de călăreți pel
Patriarhia oferă 100.000 lei în sprijinul persoanelor afectate de inundații în Covasna și Harghita
Patriarhia Română oferă un sprijin financiar de 100.000 de lei pentru sinistrații din Covasna și Harghita, afectați de inundațiile din ultimele zile. 'În urma inundațiilor masive din județele Covasna și Harghita, dar și din alte zone ale țării, Patriarhia Română se alătură autorităților centrale și județene în efort
Vaslui: Episcopia Hușilor organizează a VIII-a ediție a evenimentului 'Bun venit, copilărie!'
Peste 2.000 de copii sunt așteptați să participe, sâmbătă, la cea de-a VIII-a ediție a evenimentului 'Bun venit, copilărie!', organizat de Episcopia Hușilor cu ocazia zilei de 1 Iunie. Desfășurată sub sloganul 'Copilărie fără frontiere', acțiunea va reuni copii cu o situație financiară modestă, selectați din cadrul mai mu
Patriarhie: Eroii români - pomeniți, joi, la praznicul Înălțării Domnului
Clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, joi, la ora 12,00, în ziua praznicului Înălțării Domnului, în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului român, mărturisirea credinței creștine și apărarea țării, informează, luni, Patriarhia Română.
Preotul profesor Eugen Pentiuc - numit protopresbiter al Patriarhiei Ecumenice
Preotul Eugen Pentiuc, decanul Institutului Teologic Ortodox 'Sfânta Cruce' din Brookline, Massachusetts, a fost numit recent protopresbiter al Patriarhiei Ecumenice. Arhiepiscopul ortodox grec al Americii, Elpidofor, i-a acordat părintelui Pentiuc 'Crucea Bisericii Sfintei Sofia', transmițând salutul și felicităril
Conferință dedicată împlinirii a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea - la Palatul Parlamentului
Conferința '1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea: relevanță și reflecții contemporane', organizată de Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), prin Secția de Filosofie, Teologie și Psihologie a AOSR, împreună cu Academia de Științe Juridice din România, s-a desfășurat, joi, la Palatul Parlamentului.
Intotero: Cazinoul - spațiu viu, pregătit să găzduiască evenimente culturale; nu doar o amintire din fotografii vechi
Cazinoul din Constanța nu mai este astăzi doar o amintire din fotografii vechi, ci un spațiu viu, pregătit să găzduiască evenimente culturale și să primească vizitatori din toată lumea, a afirmat, miercuri, ministrul Culturii, Natalia Intotero. 'Astăzi, de ziua Sfinților Constantin și Elena, am avut onoarea de a fi prezentă la inaugurarea Cazinoului din Co
Patriarhul Daniel: Sfântul Constantin cel Mare - protector, apărător, păzitor și ajutător al Creștinismului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a afirmat de ziua 'Sfinților Împărați Constantin și Elena', hramul istoric al Catedralei Patriarhale, că acest sfânt a fost un protector, apărător, păzitor și ajutător al Creștinismului. 'Sfântul Constantin cel Mare este chemat să ajute Biserica lui Hristos,
Încep evenimentele liturgice dedicate hramului istoric al Catedralei Patriarhale 'Sfinții Constantin și Elena'
Celebrarea hramului istoric al Catedralei Patriarhale 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' va debuta, marți, cu Slujba Privegherii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, urmând să oficieze miercuri Sfânta Liturghie. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Rom&a
Alba: Episcopul Cristian Crișan a reprezentat Biserica Unită cu Roma la slujba de la Vatican de inaugurare a noului papă
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost reprezentată, duminică, la slujba inaugurală a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, de către Episcopul auxiliar Cristian Crișan al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Potrivit Arhieparhiei, la celebrarea de la Vatican a fost prezent duminică și Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de
Patriarhul Daniel va sluji, miercurea viitoare, la sărbătoarea 'Sfinților Împărați Constantin și Elena'
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, va oficia miercurea viitoare Sfânta Liturghie, din ziua 'Sfinților Împărați Constantin și Elena', hramul istoric al Catedralei Patriarhale. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis vineri AGERPRES, celebrarea
Prezidențiale2025/ Patriarhie: Videoclipul în care Patriarhul Daniel îndeamnă românii să voteze 'după fapte' este fals
Un videoclip în care Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, ar îndemna la vot românii de pretutindeni să aleagă 'după fapte, care în cazul lui Simion sunt zero', și 'nu mânați de ură' este un fals. 'Este clar un videoclip fals realizat cu ajutorul inteligenței artificiale. Nici vid
Alba: Grădiniță construită de Arhiepiscopia Ortodoxă
O nouă grădiniță, cu o capacitate de 65 de locuri, va funcționa din toamna acestui an la Alba Iulia, întreaga investiție fiind suportată de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei. 'Începând cu toamna anului 2025, Grădini