Alba: ''Paştile", distribuite într-o pungă ce va conţine o pâine mică preambalată şi o sticluţă cu vin sigilată

"Paştile" vor fi distribuite la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia vineri şi sâmbătă, între orele 11,00 şi 15,00, prioritate având între 11,00 şi 13,00 persoanele de peste 65 de ani, fiecare credincios urmând să primească o pungă ce va conţine o pâine mică rotundă preambalată şi o sticluţă cu vin sigilată, a informat, luni, Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.
"Conform îndrumărilor Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pâine binecuvântată, numită 'paşti', va fi distribuită gratuit credincioşilor în zilele de vineri şi sâmbătă (17-18 aprilie), între orele 11,00-15,00, în zona special amenajată în faţa Catedralei arhiepiscopale. Ţinând seama de actualele măsuri de igienă şi prevenţie, fiecare credincios va primi o pungă ce va conţine o pâine mică rotundă preambalată şi o sticluţă cu vin sigilată, sfinţite în Joia Mare, după Dumnezeiasca Liturghie. În intervalul orar 11,00-13,00, au prioritate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani", se menţionează într-un comunicat transmis AGERPRES.
Pentru evitarea aglomerării spaţiului, credincioşilor li s-a transmis să ţină seama şi de faptul că, la fiecare parohie din Alba Iulia şi din întreaga Arhiepiscopie, "paştile" vor fi distribuite gratuit în acelaşi fel de către personalul deservent al bisericii, care va purta mască şi mănuşi de protecţie.
Potrivit sursei citate, o delegaţie a Arhiepiscopiei Alba Iuliei va fi prezentă pe Aeroportul Internaţional din Sibiu de unde va aduce "Sfânta Lumină" de la Ierusalim şi în Alba Iulia.
"În dimineaţa zilei de Paşti, 19 aprilie, voluntarii Primăriei Municipiului Alba Iulia şi ai parohiilor vor distribui Sfânta Lumină la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare. Pentru detalii şi informaţii, se va păstra legătura cu preotul paroh şi cu membrii consiliilor parohiale", mai precizează reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Fărţilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bihor: Expoziția foto-documentară itinerantă 'Fericiții episcopi martiri greco-catolici români', la Oradea
Expoziția foto-documentară itinerantă 'Fericiții episcopi martiri greco-catolici români' va fi vernisată joi, 8 mai, ora 12, în Muzeul Orașului Oradea, din Cetate, pentru a putea fi vizitată până în 21 mai a.c. Cu acest prilej va fi lansat și albumul bilingv român-englez 'Fericitul Valeriu Traian Frenț
Sfântă Liturghie ''Pro Eligendo Romano Pontifice'' - miercuri la Catedrala Sf. Iosif din București
O Sfântă Liturghie ''Pro Eligendo Romano Pontifice'' (pentru alegerea Pontifului Roman) va fi oficiată miercuri, de la ora 18:30, la Catedrala Sf. Iosif din București. ''În unire cu Biserica Universală, ne rugăm ca Duhul Sfânt să îi inspire pe cardinalii electori în alegerea celui care va f
Brăila: Adunarea Generală a Federației Filantropia, în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Arhiepiscopia Dunării de Jos găzduiește, în perioada 5-7 mai, lucrările Adunării Generale a Federației Filantropia, eveniment care se desfășoară la sediul Așezământului socio-medical 'Sfântul Mare Mucenic Pantelimon' din stațiunea Lacu Sărat. 'Programul a debutat ieri seară, în Capela 'Sfântul Mare Mucenic Pantelim
Primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord va fi întronizat sâmbătă la Londra
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, va fi întronizat, sâmbătă, la Catedrala Arhiepiscopală 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe' din Londra, Marea Britanie. Sfânta Liturghie și ceremonia de întronizare vor fi oficiate începând cu ora 9:00 de
Prezidențiale2025/ Patriarhul Daniel s-a prezentat la urne; a votat la o secție din Capitală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică după-amiază, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Patriarhul a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege, informează Agenția de
CORECTURĂ Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare
În știrea cu titlul 'Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare', difuzată duminică, la ora 9:07, pe fluxurile Culte și Muntenia, în al doilea, al treilea și al optulea paragraf se va citi corect Marian Măcăilă Ivanov, în loc de Marian Mihăilă Ivanov. Retransmitem știrea în forma cor
Teleorman: Moaștele Sfintei Împărătese Elena au ajuns la Mănăstirea Pantocrator; pelerinii, așteptați până pe 8 mai
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, au ajuns joi seara la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman. Credincioșii sunt așteptați să vină în număr mare din toată țara în pelerinaj pe toată perioada cât moaștele sunt la Mănăstirea Pantocrator, până
Episcopia Hușilor, după condamnarea fostului ierarh Corneliu Bârlădeanul: Regretăm profund suferințele cauzate victimelor
Reprezentanții Episcopiei Hușilor au transmis, miercuri, după condamnarea definitivă la închisoare pentru viol și alte agresiuni sexuale a fostului ierarh Corneliu Bârlădeanul și a fostului arhimandrit Sebastian Jitaru, că regretă suferințele cauzate victimelor și 'sminteala' produsă în acest caz. Într-un comuni
PF Daniel: Sfintele Moaște ale Împărătesei Elena - în Catedrala Patriarhală; o mare bucurie pentru noi românii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a afirmat miercuri, la primirea în Catedrala Patriarhală a Moaștelor întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, că acest eveniment reprezintă 'o mare bucurie pentru noi românii'.
Patriarhul Daniel: Mamele creștine de astăzi pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră
Femeile, mai ales mamele creștine de astăzi, pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră să ducă o viață de sfințenie și dăruire de sine, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj dedicat Duminicii Mironosițelor. 'Duminica Mironosițelor le cheamă pe toate femeile să devină
Patriarhul Daniel: Valeriu Tabără - eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe la moartea prof. univ. ing. dr. Valeriu Tabără, despre care afirmă că a fost un 'eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun, care și-a închinat întreaga viață formării și promovării agriculturii românești'.
PF Daniel - întâlnire cu Patriarhul Copt al Alexandriei; au fost subliniate bunele relații dintre cele două Biserici
Patriarhul Daniel l-a primit, miercuri, pe Patriarhul Copt al Alexandriei, Preafericitul Părinte Tawadros al II-lea, prilej cu care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat bunele relații dintre cele două Biserici. 'Relațiile între Biserica Coptă și Biserica Ortodoxă Română s-au intensificat mai ales prin prieteni
Moaștele Sfintei Împărătese Elena - de miercuri, în România; pentru câteva ore vor fi depuse la Catedrala Patriarhală
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse, începând de miercuri și până pe 8 mai, în pelerinaj din Veneția la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, pentru câteva ore acestea urmând să fie așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților din pro
Sfânta Matrona cea Oarbă - sărbătorită săptămâna aceasta la Schitul Darvari din Capitală
Sfânta Matrona cea Oarbă va fi sărbătorită săptămâna aceasta la Schitul Darvari, Paraclis Patriarhal din Capitală, care a primit recent un fragment din cinstitele sale moaşte. Programul sărbătorii va debuta joi seară, la ora 17:00, cu Vecernia şi Litia, urmate de Taina Sfântului Maslu, informează, marţi, Agenţia Basilica a Patriar
Alba: Slujbă de parastas pentru Papa Francisc, la Catedrala Greco-Catolică din Blaj
O slujbă de parastas pentru Papa Francisc a fost celebrată duminică în Catedrala Arhiepiscopală Majoră 'Sfânta Treime' din Blaj de căte Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, PS Cristian, care, cu o zi înainte, a fost prezent la Roma, la funeraliile suveranului pontif. 'Ieri am avut bucuria să fiu la Roma, &i