Noul arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, despre Ditrău: Mai întâi, trebuie să vorbesc cu cei implicaţi
Noul arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, Kovács Gergely, consacrat sâmbătă în funcţie, a evitat, în cadrul unei întâlniri avute, ulterior ceremoniei, cu presa, să îşi exprime părerea faţă de cazul Ditrău, menţionând că va putea face acest lucru doar după ce va vorbi în mod "direct" cu cei implicaţi, acesta luând în calcul inclusiv o deplasare în localitatea harghiteană în perioada următoare.
"Eu nu pot să am, deocamdată, o părere, pentru că nu am avut, încă, contact direct cu cei care sunt implicaţi", a afirmat arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia. Kovács Gergely a adăugat că nu crede că ar fi corect să comenteze despre acest caz doar după informaţiile pe care le-a aflat din presă.
El a adăugat că, potrivit dreptului canonic, nici nu ar fi putut să îşi exprime opinia până la consacrarea ca arhiepiscop. "Acum (după consacrare - n.r.), e şi obligaţia mea, dar, mai înainte, trebuie să vorbesc cu cei implicaţi. Şi când, chiar de la izvor, am informaţiile, sper, corecte, după aceea am să încerc să spun şi eu care este părerea mea. Deocamdată, nu pot să spun", a precizat Kovacs Gergely.
Întrebat de jurnalişti dacă ia în calcul să se deplaseze la Ditrău, arhiepiscopul a explicat că, mai întâi, va trebui să se întoarcă la Roma, acolo unde a lucrat în ultimii 22 de ani, şi unde are câteva întâlniri stabilite, urmând ca, de-abia apoi, să facă acest lucru.
"Intenţia (de a merge în Ditrău - n.r.) o am", a spus acesta.
Arhiepiscopul a adăugat că va avea o întâlnire şi cu vicarul parohial din Ditrău, despre care a explicat că este hitoronit de doar doi ani şi nu este încă un paroh cu experienţă.
Angajarea a doi muncitori sri-lankezi la brutăria din Ditrău, cea mai mare din zona Gheorgheni, a stârnit nemulţumirea unei părţi a locuitorilor, care au spus că le e teamă că în comună vor veni mulţi migranţi, care să le impună propria cultură şi să le pună în pericol siguranţa.
Doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi muncitorii sri-lankezi au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni.
De asemenea, a fost creat un grup pe Facebook, care poartă numele "Migráns mentes ditrot akarunk" (Vrem un Ditrău fără migranţi), în care au fost postate multe mesaje împotriva celor doi.
Situaţia în comună a devenit tensionată, iar pe 29 ianuarie, aproximativ 200 de localnici, în frunte cu preotul capelan romano-catolic, Bíró Károly, s-au adunat pentru a cere, în şedinţa Consiliului Local, discutarea acestei probleme. Întrucât chestiunea nu era pe ordinea de zi, iar sala de şedinţe era neîncăpătoare, s-a luat decizia să se ia în discuţie aceste nemulţumiri la o adunare populară. Ulterior, în cadrul forumului, oamenii au spus că, de fapt, sunt nemulţumiţi pe patronul brutăriei, pentru că nu oferă condiţii corespunzătoare de muncă, nu acordă salarii decente şi se poartă urât cu angajaţii.
Cazul a ajuns în atenţia IPJ Harghita, care a deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, dar şi a Avocatului Poporului şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. AGERPRES/(A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









