Mitropolitul Ardealului, nemulţumit de înghesuiala de Bobotează: De ce trebuie să ne dăm în spectacol de fiecare dată?

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, i-a îndemnat pe zecile de mii de credincioşi veniţi să ia Aghiasmă Mare luni, la slujba de Bobotează, să nu se mai înghesuie ca să ia apa sfinţită.
"De ce trebuie să ne dăm în spectacol de fiecare dată? (...) Vă rog! (...) Noi nu plecăm de aici până nu luaţi toţi", a spus, după oficierea slujbei în Piaţa Mare, din centrul istoric al Sibiului, mitropolitul Ardealului.
Potrivit sursei citate, cei 60 de preoţi prezenţi luni, în Piaţa Mare şi jandarmii au distribuit 17.000 de sticle cu Aghiasmă Mare, de câte jumătate de litru, ceea ce înseamnă 8 tone şi jumătate de apă sfinţită. Credincioşii care au venit cu sticle goale de acasă, au putut luat Aghiasmă Mare din patru butoaie de câte 500 de litri.
Mitropolitul Ardealului le-a explicat enoriaşilor că au primit "apa vieţii veşnice" şi că au fost binecuvântaţi ca să primească "harul lui Dumnezeu".
"Duceţi acasă bucurie în casele dumneavoastră împreună cu harul acesta, harul Iordanului şi după aceea să avem curaj, putere în noul an, în aşa fel încât fim bucuroşi şi să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate. Amin", a încheiat predica de Bobotează, Mitropolitul Ardealului.
ÎPS Laurenţiu Streza a mai spus în predica de Bobotează, "să ne fie teamă să fim altfel decât doreşte Dumnezeu".
La procesiunea de Bobotează din Sibiu s-au reunit la Catedrala Mitropolitană, preoţii din toate parohiile cu credincioşi. Aceştia au plecat de la Catedrala Mitropolitană spre Piaţa Mare, unde a fost oficiată slujba şi s-a împărţit Aghiasma Mare. AGERPRES-FOTO PE FLUX/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință dedicată împlinirii a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea - la Palatul Parlamentului
Conferința '1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea: relevanță și reflecții contemporane', organizată de Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), prin Secția de Filosofie, Teologie și Psihologie a AOSR, împreună cu Academia de Științe Juridice din România, s-a desfășurat, joi, la Palatul Parlamentului.
Intotero: Cazinoul - spațiu viu, pregătit să găzduiască evenimente culturale; nu doar o amintire din fotografii vechi
Cazinoul din Constanța nu mai este astăzi doar o amintire din fotografii vechi, ci un spațiu viu, pregătit să găzduiască evenimente culturale și să primească vizitatori din toată lumea, a afirmat, miercuri, ministrul Culturii, Natalia Intotero. 'Astăzi, de ziua Sfinților Constantin și Elena, am avut onoarea de a fi prezentă la inaugurarea Cazinoului din Co
Patriarhul Daniel: Sfântul Constantin cel Mare - protector, apărător, păzitor și ajutător al Creștinismului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a afirmat de ziua 'Sfinților Împărați Constantin și Elena', hramul istoric al Catedralei Patriarhale, că acest sfânt a fost un protector, apărător, păzitor și ajutător al Creștinismului. 'Sfântul Constantin cel Mare este chemat să ajute Biserica lui Hristos,
Încep evenimentele liturgice dedicate hramului istoric al Catedralei Patriarhale 'Sfinții Constantin și Elena'
Celebrarea hramului istoric al Catedralei Patriarhale 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' va debuta, marți, cu Slujba Privegherii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, urmând să oficieze miercuri Sfânta Liturghie. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Rom&a
Alba: Episcopul Cristian Crișan a reprezentat Biserica Unită cu Roma la slujba de la Vatican de inaugurare a noului papă
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost reprezentată, duminică, la slujba inaugurală a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, de către Episcopul auxiliar Cristian Crișan al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Potrivit Arhieparhiei, la celebrarea de la Vatican a fost prezent duminică și Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de
Patriarhul Daniel va sluji, miercurea viitoare, la sărbătoarea 'Sfinților Împărați Constantin și Elena'
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, va oficia miercurea viitoare Sfânta Liturghie, din ziua 'Sfinților Împărați Constantin și Elena', hramul istoric al Catedralei Patriarhale. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis vineri AGERPRES, celebrarea
Prezidențiale2025/ Patriarhie: Videoclipul în care Patriarhul Daniel îndeamnă românii să voteze 'după fapte' este fals
Un videoclip în care Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, ar îndemna la vot românii de pretutindeni să aleagă 'după fapte, care în cazul lui Simion sunt zero', și 'nu mânați de ură' este un fals. 'Este clar un videoclip fals realizat cu ajutorul inteligenței artificiale. Nici vid
Alba: Grădiniță construită de Arhiepiscopia Ortodoxă
O nouă grădiniță, cu o capacitate de 65 de locuri, va funcționa din toamna acestui an la Alba Iulia, întreaga investiție fiind suportată de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei. 'Începând cu toamna anului 2025, Grădini
Prezidențiale2025/Episcopia Greco-Catolică Maramureș: Exercitarea dreptului la vot este o datorie morală
Votul este expresia democrației, iar exercitarea dreptului de vot reprezintă responsabilitatea față de viitorul țării, se arată, miercuri, într-un mesaj adresat credincioșilor pe pagina de socializare de către Episcopia Greco-Catolică Maramureș. 'A vota este un drept civic recunoscut prin Constituție. Dreptul fiecărui cetățean la vot și exercitarea l
Prezidențiale2025/Episcopii catolici din România: Alegerile prezidențiale privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației
Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România transmit un îndemn pentru participarea la votul pentru alegerile prezidențiale de duminica viitoare, subliniind că acestea 'privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației'. 'A vota este un drept civic recunoscut prin Constituție. Dreptul fiecărui cetățean la vot
Mureș: Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor, la împlinirea a 1.700 de ani de la Sinodul de la Niceea
Reprezentații cultelor Evanghelic, Reformat, Ortodox, Romano-Catolic, Unitarian și Greco-Catolic se vor ruga împreună la Sighișoara, timp de șase zile, în cadrul evenimentului tradițional 'Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor', inițiat în urmă cu mai mulți ani de către Biserica Evanghelică C. A., ediția actuală fiind dedi
Iași: Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon la Mănăstirea Hadâmbu, în perioada 16-23 mai
Cu prilejul aniversării a 35 de ani de la reînființare, la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași va fi expusă, în perioada 16-23 mai, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Racla va fi adusă în așezarea monahală din Dealul Mare vineri, la ora 17:00, de la Mănăstirea 'I
Prezidențiale2025/ Biserica Ortodoxă Română își reafirmă neutralitatea în alegeri
Patriarhia Română a transmis, duminică, un comunicat de presă în care arată că Biserica Ortodoxă Română își 'reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale'. 'Biserica Ortodoxă Română își reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, prin delimitarea de o
Patriarhul Daniel l-a primit în vizită de rămas bun pe Ambasadorul Republicii Iranului la București
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, l-a primit vineri, 9 mai, în vizită de rămas bun, la Reședința Patriarhală, pe ambasadorul Republicii Iranului la București, Sadat Meidani, informează Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Potrivit sursei citate, la începutul întrevederii, Patriarhul Rom
Patriarhul Daniel - mesaj pentru Papa Leon: Suntem pe deplin convinși că veți continua să promovați dialogul
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de felicitare Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea, în care își exprimă deplina convingere că noul Suveran Pontif va continua să promoveze 'spiritul dialogului, al păcii și al cooperării între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă'.