Dolj: Mitropolia Olteniei a marcat împlinirea a 11 ani de la întronizarea Înalt Prea Sfinţitului Irineu
Bisericile din Mitropolia Olteniei au marcat, sâmbătă, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, împlinirea a 11 ani de când ÎPS Irineu a fost întronizat arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei.
Mitropolitul Olteniei le-a vorbit celor prezenţi despre jertfa Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, amintind că "viaţa acestuia este atât de impresionantă şi plină de exemple de fapte bune, de minuni pe care le-a săvârşit".
"Azi cinstim pe Marele Mucenic Pantelimon, vindecătorul, tămăduitorul de boli, doctorul fără de arginţi, cel care în timpul vieţii sale a practicat arta medicinei şi apoi, prin sfârşitul său martiric, a devenit ocrotitorul doctorilor şi vindecătorul bolnavilor. Viaţa sfântului Mare Mucenic Pantelimon este atât de impresionantă şi plină de exemple de fapte bune, de minuni pe care le-a săvârşit în timpul vieţii sale. El s-a arătat o jertfă curată lui Dumnezeu. Din fragedă copilărie, de când a rămas orfan de mama sa, a urmat învăţătura cea bună a mamei sale şi apoi învăţătura profesorului său. Această jertfă pe care el şi-a însuşit-o din credinţa sa este legată în primul rând de exemplul Mântuitorului Iisus Hristos care s-a jertfit pentru noi pe Sfânta Cruce", a spus ÎPS Irineu.
El le-a amintit credincioşilor că pe calea jertfei Mântuitorului au mers sfinţii mucenici, urmând exemplul şi fiind imitatorii Lui. "Sfântul Pantelimon e mai mult decât o jertfă din Vechiul Testament, pentru că acele jertfe erau din animale necuvântătoare, pe când Sfântul Pantelimon este jertfa conştientă, raţională, care înglobează toate frumuseţile şi caracteristicile chipului lui Dumnezeu în asemănarea sa. Aşadar, cinstindu-l pe Sfântul Pantelimon, noi avem toată puterea lui Dumnezeu în sufletele noastre", a mai afirmat înaltul prelat ortodox.
După Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS Irineu la Catedrala Mitropolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova, consilierul cultural al Mitropoliei Olteniei, pr. Grigore Vulcănescu, a spus că în cei 11 ani de slujire arhierească în judeţele Dolj şi Gorj au fost construite din temelie zeci de biserici, iar peste 500 au fost reparate, consolidate sau renovate.
"Trebuie menţionate eforturile depuse pentru atragerea fondurilor europene în vederea reparării, renovării şi reconsolidării unor biserici emblematice din Craiova şi împrejurimi, precum bisericile monumente istorice Catedrala Madona Dudu, Biserica "Sfântul Gheorghe Vechi", Biserica "Hagi Enuş", Biserica "Sfântul Nicolae Ungureni", Biserica Mănăstirii Jitianu, adevărate repede ale artei şi culturii româneşti. De asemenea, în cei 11 ani de arhipăstorire, Arhiepiscopia Craiovei şi-a întinerit personalul prin hirotonia a 278 de diaconi şi preoţi", a afirmat pr. Grigore Vulcănescu.
În ceea ce priveşte activitatea de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, el a precizat că sunt sprijinite în mod direct 10.000 de persoane aflate în dificultate din judeţele Dolj şi Gorj.
"Au fost înfiinţate opt centre sociale pentru copii în Craiova, Filiaşi, Târgu Jiu, Lipovu şi Grădinari, centre pentru bătrânii nevoiaşi la Craiova şi Călimăneşti, un centru pentru persoane fără adăpost, precum şi instituţii de învăţământ, şcoli şi grădiniţe în Craiova, Grădinari şi Tg. Jiu. De asemenea, la iniţiativa ÎPS Irineu au fost puse în desfăşurare două proiecte sociale care vizează sprijinirea familiilor de preoţi cu mulţi copii şi a copiilor ai căror părinţi au decedat, prin acordarea de burse lunare. ÎPS Irineu a purtat de grijă şi pentru starea de sănătate a oamenilor, numai în ultimii ani donând echipamente medicale pentru spitalele din Craiova şi Segarcea, unde s-a putut înfiinţa Secţia de transfuzii", a mai afirmat pr. Vulcănescu.
Potrivit prelatului, în perioada 5 - 8 septembrie se va desfăşura în Cetatea Băniei Întâlnirea tinerilor ortodocşi, care va reuni peste 2.500 de tineri din comunităţile ortodoxe europene şi nu numai. Evenimentul, care se desfăşoară sub motto-ul "Cu toţi suntem un potir, credinţă, nădejde şi dragoste", îşi propune să le ofere tinerilor prilejul cultivării acelor aspecte care ţin de identitatea religioasă şi culturală a oltenilor. AGERPRES/(A, AS - autor: Maria Mitrică, editor: Andreea Rotaru, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









