Patriarhul Daniel pledează pentru libertate şi responsabilitate în comunicarea digitală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îi îndeamnă pe credincioşi dar şi pe preoţi să utilizeze cu discernământ şi cu măsură reţelele de socializare în viaţa lor personală, precum şi în activităţile pastorale, misionare sau profesionale, dar să acorde mai mult timp comuniunii reale, şi nu virtuale, cu familia, cu parohia şi cu frumuseţile naturii.
Patriarhul Daniel a transmis duminică un mesaj în contextul în care în data de 30 iunie sunt organizate diverse campanii online pentru a marca Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare, platforme care înregistrează un număr tot mai crescut de utilizatori inclusiv în România.
"Mai mult ca oricând, în epoca actuală a comunicării instantanee, a fluxului încărcat de informaţii diverse, a ecranelor care luminează cu lumină artificială, este nevoie de cultivarea discernământului digital, iar Biserica este chemată să ghideze credincioşii în acest sens. Consecventă zelului misionar al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi de a transmite iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, Biserica noastră va folosi cu înţelepciune (curaj şi prudenţă) reţelele de socializare pentru comunicarea cu omul de astăzi", afirmă conducătorul BOR.
Majoritatea eparhiilor, parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române au pagini de Facebook, dar şi conturi emergente pe alte reţele de socializare şi, în plus, reţelele de socializare au început să fie utilizate tot mai des de către preoţi pentru pastoraţie, în special în diaspora română, menţionează sursa citată.
"Însă, utilizarea acestor reţele în lucrarea misionară presupune responsabilitate eclezială şi înţelepciune pastorală, deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă noi posibilităţi de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiţionale ale persoanelor şi popoarelor. Multitudinea de idei şi opinii individuale exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos ne avertizează că "pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecăţii" (Matei 12, 36). Iar Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă zicând: "Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii" (1 Petru 2, 16). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă astfel: "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos" (1 Corinteni 6, 12)", se arată în mesaj.
Patriarhul Daniel accentuează necesitatea ca oamenii să conştientizeze faptul că reţelele de socializare consumă cea mai de preţ resursă a vieţii - timpul - care este "darul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, adică pentru dobândirea vieţii veşnice". De asemenea, relaţia concretă, nu virtuală, cu oamenii şi cu natura reprezintă "izvor de sănătate şi bucurie pentru sufletul şi trupul omului, în familie şi în societate".
"În concluzie, îndemnăm pe toţi preoţii şi credincioşii noştri să utilizeze cu discernământ şi cu măsură reţelele de socializare în viaţa lor personală, precum şi în activităţile pastorale, misionare sau profesionale, dar să acorde mai mult timp comuniunii reale (nu virtuale) cu familia, cu parohia şi cu frumuseţile naturii", subliniază conducătorul BOR. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.
Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'În această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoașterea valorilor creștine, influenț
Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. În timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada 8 - 15 octombrie, Gruparea de
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.









