Papa în România/ Importanţa comuniunii, mesajul care i-a impresionat pe credincioşii prezenţi la Catedrala Sf. Iosif
Credincioşii prezenţi la slujba oficiată de către Suveranul Pontif la Catedrala Sfântul Iosif au rămas în suflet cu mesajul comuniunii, dar şi cu amintirea faptului că ploaia, anunţată toată ziua, a început să cadă abia după plecarea Papei Francisc, permiţând astfel participarea la liturghie şi pentru cei aflaţi afară, în faţa lăcaşului de cult.
Mulţi dintre cei care şi-au îmbrăcat rapid pelerinele de ploaie, găsite în săculeţul pe care l-a primit fiecare pelerin din partea organizatorilor, au văzut în ploaie un semn de belşug. "Să mergem împreună!", spuneau unii dintre cei prezenţi, repetând astfel mesajul Papei.
"Sfinte Părinte, nu uitaţi să vă rugaţi pentru biserica noastră şi pentru ţara noastră. Binecuvântaţi-ne, Sfinte Părinte, pe noi toţi, binecuvântaţi patria noastră şi poporul nostru", a spus, la sfârşitul slujbei, monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti.
Una dintre credincioasele romano-catolice, care s-a împărtăşit în faţa Catedralei, a declarat că slujba a fost "înălţătoare", emoţionantă.
"O slujbă minunată, extraordinară, mai ales că ne-am rugat să nu plouă. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Iar acum plouă, dar poate că e un semn că vine şi belşugul la noi în România. A fost emoţionant. Eu am perceput mai pregnant mesajul unirii, transmis la Catedrala Mântuirii Neamului, când a cântat corul acela unit. O fost o slujbă înălţătoare. M-au trecut lacrimile. Am văzut şi mulţi porumbei, simbolul Duhului Sfânt", a spus ea.
O credincioasă care a venit de la Drobeta Turnu Severin cu autocarul, alături de alţi pelerini, a declarat că vizita Suveranului Pontif reprezintă "o binecuvântare pentru toţi, indiferent de rit".
"Mulţumim lui Dumnezeu pentru darul acesta, fiindcă este un dar, iar Dumnezeu ştie întotdeauna să vină cu daruri foarte frumoase. Şi natura a ţinut cu noi, deşi peste tot previziunile au fost că va ploua. Nu a plouat. Dar cel mai frumos a fost faptul că a fost un moment de comuniune între catolici şi ortodocşi", a spus ea.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Un adolescent în vârstă de 13 ani declară că nu va uita niciodată faptul că Papa l-a privit în ochi.
"S-a uitat la mine, s-a oprit puţin, apoi a salutat din nou şi a zâmbit. M-am simţit foarte bucuros. (...) Am venit cu familia. Ne-am rugat foarte mult în drum spre biserică şi am făcut un rozariu în timpul liturghiei", a spus el.
O doamnă în vârstă de 80 de ani, venită de la Roman, spune că a fost prezentă şi la vizita Papei Ioan Paul al II-lea şi că ambele slujbe au fost "frumoase, fiecare în felul ei".
O altă femeie, de confesiune ortodoxă, declară că a plâns în timpul slujbei.
"Eu sunt pentru ecumenie. Ar trebui să se unească toate confesiunile, pentru că suntem creştini, până la urmă. Foarte frumoasă slujba. Păcat că a început ploaia şi nu am putut să savurăm ieşirea, dar a fost frumos. A meritat", spune ea.
O altă participantă, o tânără în vârstă de 25 de ani, studentă la Universitatea de Artă, care se declară agnostică, spune că a simţit o spiritualitate şi o energie aparte în timpul slujbei.
"Corul a fost superb. Mi-a plăcut cel mai mult. Şi a fost o spiritualitate aparte şi o energie pe care nu o poţi simţi decât fiind prezent aici. Chiar dacă, poate, s-a văzut mai bine prin filmări, nu este acelaşi lucru. Cred în Dumnezeu, dar nu ţin de o religie anume. Eu sunt botezată în religia ortodoxă, dar am fost şi la bisericile protestante, şi la catolici, şi în moschei şi am vorbit cu cei de acolo. Şi sunt de părere că este ceva bun în fiecare religie şi nu ar trebui să ţinem atât de mult la apartenenţa faţă de un anumit grup", a adăugat ea. AGERPRES/(A- autor: Irinela Vişan, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









