logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alba: Peste 560 de voluntari vor îndruma pelerinii prezenţi la Blaj, în 2 iunie, cu ocazia vizitei Papei Francisc

Image

Peste 560 de voluntari, provenind din mai multe judeţe din Transilvania, dar şi din Bucureşti, vor fi implicaţi în organizarea vizitei Papei Francisc la Blaj în data de 2 iunie, coordonatorii acestora având vineri o primă întâlnire la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din oraşul de pe Tîrnave.

"Avem în prezent peste 560 de voluntari, un număr generos de tineri din toate zonele Transilvaniei, dar şi din Bucureşti, care, cu mult entuziasm, s-au înscris în listele dedicate voluntariatului. S-a început organizarea acestor voluntari cu ceva timp în urmă, iar astăzi (vineri - n.r.) are loc la Facultatea de Teologie din Blaj o întâlnire cu coordonatorii voluntarilor, care vor merge şi pe teren, vor vedea fiecare sectorul pe care îl va coordona", a declarat Vicarul general al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Barta.

Potrivit acestuia, tinerii respectivi demonstrează prin voluntariatul pe care şi l-au asumat generozitate.

"Este foarte importantă această parte pe care şi-o vor asuma-o voluntarii, din punct de vedere practic, dar eu văd aici şi un semn al generozităţii, al disponibilităţii, al unei tinereţi pregătite, iată, să dăruiască semenilor şi lui Dumnezeu", a afirmat preotul.

Acesta a menţionat că voluntarii vor îndruma pelerinii din parcările stabilite şi din gară pe traseele de acces. De asemenea, vor ajuta persoanele cu dizabilităţi.

"Rolul voluntarilor este unul foarte important în desfăşurarea întregului eveniment", a subliniat Vicarul general al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

La rândul său, coordonatorul voluntarilor înscrişi pentru evenimentul de la Blaj, preotul Flavius Florea, a precizat că, la întâlnirea de vineri, liderii voluntarilor au fost pregătiţi atât teoretic, cât şi practic. Potrivit acestuia, cei 564 de voluntari provin din Blaj, Alba Iulia, Bistriţa, Cluj-Napoca, Lugoj, Oradea, Târgu Mureş, Bucureşti.

"Avem şi o participare din partea Serviciului de Ajutor Maltez, mai ales în privinţa acordării primului ajutor", a precizat preotul Florea.

O tânără din Bucureşti, Lucia Trandafir, care a menţionat că reprezintă Asociaţia "Cercetaşii Creştini Români" şi Eparhia Greco-Catolică de Bucureşti, a afirmat că a decis să vină la Blaj pentru a ajuta la organizarea vizitei Papei pentru că cercetaşii sunt întotdeauna gata de a servi şi întotdeauna gata de a-i ajuta pe ceilalţi. Ea a spus că va îndeplini orice sarcină i se va da, pentru că e conştientă că este nevoie de mulţi voluntari, atât la punctele de informare, cât şi la ghidarea participanţilor pe zona evenimentului, la plasare sau la acces.

"Pentru mine, vizita Papei înseamnă speranţă şi bucurie", a conchis tânăra.

O altă fată, venită de la Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud, Mădălina Simişdean, a afirmat că a ales să fi voluntar pentru că îi place foarte mult să ajute. "Sunt foarte entuziasmată de acest eveniment, de venirea Papei. Suntem 40 de voluntari din Beclean. Este nevoie de voluntari care să ajute la acest eveniment", a spus tânăra.

Tot din Parohia Beclean provine şi Andrei Man, un tânăr care a subliniat că este dispus să susţină cu ceea ce este necesar în orice loc în care va fi dispus ca voluntar. "Pentru mine, ca greco-catolic, e un moment foarte intens, intensitatea lui fiind dată şi de beatificarea celor şapte episcopi martiri", a declarat tânărul.

Chiar dacă nu o să fie uşor, un tânăr student la Blaj este convins că voluntarii se vor achita de sarcini. "Mie mi se pare o oportunitate deosebită acest eveniment şi oriunde aş fi implicat, mi-ar face o deosebită plăcere să particip. O să fie dificil, dar cu răbdare, o să ne descurcăm", a conchis Paul Crişan.

Voluntarii vor avea tricouri personalizate prin care se vor distinge de restul pelerinilor.

Zecile de mii de pelerini care vor veni pe 2 iunie la Blaj pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif vor avea acces pe Câmpia Libertăţii, pentru evitarea aglomeraţiei, încă de la ora 6,00, cu câteva ore înainte de începerea Liturghiei şi a ceremoniei de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici martiri.

Duminică, 2 iunie, de la ora 11,00, Papa Francisc va oficia Sfânta Liturghie în ritul bizantin român şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri. Papa va prezenta omilia celebrării euharistice şi va recita antifonul marian pascal "Regina Coeli" ("Bucură-te, Regina Cerului"). După prânz, Suveranul Pontif se va întâlni cu comunitatea romă din Blaj.

Autorităţile din Blaj se aşteaptă ca peste 60.000 de pelerini să ajungă în 2 iunie în micul oraş, de numai 20.000 de locuitori. AGERPRES/ (A,AS - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 60

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 13-11-2026 19:36

Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul

Culte 13-11-2026 11:42

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină

Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului

Culte 12-11-2026 15:23

Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma

Culte 12-11-2026 14:18

Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă

Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm

Culte 12-11-2026 13:26

Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud

Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j

Culte 10-11-2026 17:41

Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online

O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom

Culte 10-11-2026 16:20

Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost

Culte 07-11-2026 14:25

Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești

Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s

Culte 06-11-2026 10:10

Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S

Culte 04-11-2026 17:01

Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre

Culte 04-11-2026 15:10

Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal

Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar

Culte 02-11-2026 17:57

Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C

Culte 02-11-2026 17:44

Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car

Culte 30-10-2026 14:52

11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei

Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-

Culte 29-10-2026 20:08

Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j