Constanţa: Colecţie de o sută de volume cu documente despre istoria şi spiritualitatea Dobrogei, lansată de Arhiepiscopia Tomisului
Colecţia de o sută de volume intitulată "Sfinţii Părinţi Ortodocşi. Martirii Străromâni. Cuvioşii cei vechi", ce conţine, printre altele, valoroase papirusuri, pergamente şi manuscrise din peste 70 de arhive din Europa şi SUA, a fost lansată duminică de Arhiepiscopia Tomisului, eveniment desfăşurat la situl arheologic de lângă Catedrala Arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", din Constanţa.
Documentele privesc, în principal, istoria şi spiritualitatea din Dobrogea.
"Aducem la lumină, din diferite părţi ale lumii, manuscrise ale părinţilor de aici, de la Tomis, care nu au fost văzute de noi până acum. Unele dintre ele s-au publicat, dar să le vezi în originalitatea lor cum s-au scris de mâna unor mari părinţi, Sfântul Ioan Cassian, Sfântul Dionisie cel Smerit, de asemenea teologi şi călugării sciţi şi atâţia alţi părinţi, noi n-am avut ocazia. Este o sărbătoare cu totul specială astăzi, pentru că o sută de volume au fost aşezate înaintea noastră cu manuscrise atât de frumoase. Cel ce s-a ostenit să adune din peste 70 de biblioteci şi arhive din Europa şi Statele Unite ale Americii este ilustrul profesor de la universitatea noastră, 1991-1992, domnul Constantin Barbu, un erudit de excepţie, un om care, însetat de ştiinţă, nu a putut să mai stea doar la o catedră, în faţa studenţilor şi împreună cu dascălii. (...) A căutat aceste nestemate, aceste comori ale spiritualităţii noastre, ale culturii şi civilizaţiei noastre străromâne şi iată că a izbutit", a spus arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, la deschiderea manifestării.
Potrivit acestuia, Arhiepiscopia Tomisului va continua un astfel de demers, intenţionând să lanseze până la 5.000 de volume.
"Suntem la primele o sută de volume, acum toate acestea sunt din mileniul unu, dar vom trece şi la istoria din mileniul doi. (...) Nu ne vom opri până la 5.000 de volume", a menţionat Teodosie.
La lansarea celor o sută de volume, eveniment organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu autorităţile locale, au participat reprezentanţi ai municipalităţii, personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice, precum şi enoriaşi.
"În cele 100 de volume, în format A4, color, sunt prezentate cele mai spectaculoase, valoroase şi remarcabile papirusuri, pergamente şi manuscrise din peste 70 de mari arhive ale Europei şi Statelor Unite, însemnând Vatican, Milano, Florenţa, Napoli, Berlin, München, Heidelberg, Koln, Dresda, Leipzig, Berna, Zürich, Viena, Madrid, Paris, Londra, Princeton, New York etc. În principal, documentele privesc bogata şi fascinanta istorie şi spiritualitate din Dobrogea. Găsim în aceste cărţi papirusul din anul 106 (când încă trăia Decebal) al lui Traianus Germanicus Dacicus, cele mai vechi manuscrise păstrate din Tristele şi Ponticele lui Ovidius (exilat în Tomis), patru din cele şase manuscrise străvechi, dinainte de anul 1000, din Cosmographia lui Aethicus Histricus, zeci de manuscrise din Dionysius Exiguus şi Ioan Cassian. Sunt publicate şi actele martirilor vestiţi ai Dobrogei: Dassius şi Zoticus, precum şi hărţi de la anul 1000, cu litoralul dobrogean. De asemenea, se regăsesc aici pergamentele şi manuscrisele cu numele, faptele şi gândurile episcopilor, arhiepiscopilor şi mitropoliţilor Tomisului începând cu sec. III până în sec. XI. Unele dintre aceste documente sunt vechi de două milenii", se menţionează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Tomisului.
Conform sursei citate, evenimentul a avut loc la sărbătorirea a 25 de ani de la primirea dumnezeiescului dar al arhieriei şi la împlinirea a 18 ani de slujire arhierească la Tomis a lui Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









