Papa Francisc va purta la Şumuleu Ciuc un veşmânt creat special pentru acel moment de un designer român
Un designer din Satu Mare va crea veşmântul liturgic pe care Papa Francisc îl va purta la ceremonia de la Şumuleu Ciuc, din 1 iunie, din timpul vizitei sale apostolice în România.
"Este un prilej pentru noi să facem veşmântul liturgic pe care îl va purta Sanctitatea Sa Papa Francisc, special pentru această ocazie, lucru pe care Arhidieceza şi părinţii franciscani şi l-au asumat. E conceput şi va fi realizat personal de doamna designer de veşminte liturgice, din Satu Mare, Sabău-Trifu Cristina. Pe cazula (veşmântul liturgic) Sfântului Părinte va fi Fecioara Maria de la Şumuleu Ciuc, biserica Mânăstirii Franciscane şi pe spate, logoul acestei vizite papale 'Să mergem împreună!'. Cazula Sfântului Părinte este unicat", a declarat miercuri, la Miercurea Ciuc, părintele Urbán Erik, directorul Bisericii Franciscane, membru în comisia liturgică de organizare a vizitei papei.
La rândul său, Cristina Sabău, care miercuri a inaugurat o expoziţie la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, a declarat că atunci când a auzit de vizita Papei în România a simţit că ar trebui să facă ceva special, ea fiind creatoare de asemenea veşminte de zeci de ani.
"În timp ce, de câteva zile, eu mă gândeam în ce fel, pe cine să contactez ca să mă implic, spre suprinderea mea, m-a sunat la telefon părintele franciscan să mă roage să accept această răspundere şi i-am spus că este o onoare deosebită şi că sufleteşte mă simt pregătită", a spus Cristina Sabău-Trifu.
Ea a explicat că există câteva cerinţe liturgice clare, cum ar fi faptul că haina dedicată acestor ocazii are culoarea albă, dar că în rest are o mare libertate de creaţie. Ea a ales imaginea statuii Fecioarei Maria de la Şumuleu, pe care s-a gândit să o "aşeze" pe partea dreaptă a cazulei. Procesul de creaţie a hainei va începe zilele viitoare, după o fotografie a statuii, care are dimensiuni relativ mici şi multe detalii, haină pe care creatoarea o va decora cu elementele sale specifice - desen pe pânză, broderii, cusături cu fir auriu sau aţă colorată.
"Sunt desene făcute de mine, eu sunt artist plastic şi am făcut şi picturi de icoane. O parte din aceste desene sunt fotografii după acele lucrări şi imprimate pe pânză. Voi apela la această tehnică, probabil că voi folosi o fotografie a statuii Fecioarei Maria, pentru că, fiind de dimensiune mică, are şi foarte, foarte multe amănunte, este foarte greu să o lucrezi de mână. Însă acea fotografie va fi compusă într-o combinaţie de linii şi culori care va reprezenta aportul creativ. (...) Vestimentaţia liturgică se compune din mai multe piese. Este o haină albă care se îmbracă dedesubt, peste ea vine această cazulă şi Sfântul Părinte va purta aşa-numitul palium, care este şi simbol papal. Episcopii mai au această piesă vestimentară. Este ca o eşarfă care atârnă puţin şi în faţă, pe mijloc şi în spate pe mijloc şi asta a fost o mare problemă pentru mine, pentru că a trebuit să rezolv compoziţia hainei în aşa fel încât acest obiect vestimentar să nu acopere decoraţiile", a spus creatoarea.
Cristina Sabău-Trifu a comandat deja materialul necesar pentru cazulă, în Germania şi a spus că, dat fiind că ştia că Sfântul Părinte este o persoană care preferă simplitatea, a ales un material fără fir de aur, din fibre naturale.
În ceea ce priveşte măsurile Sfântului Părinte, Cristiana Sabău-Trifu a spus că le-a ghicit, dar apoi le-a şi primit de la Vatican. De asemenea, ea a povestit că nu i s-a cerut să arate neapărat haina Sfântului Părinte spre aprobare, însă aceasta trebuie să fie gata cu câteva zile înainte de eveniment.
Potrivit lui Stelian Vereş, care face parte din comitetul de organizare al evenimentului de la Şumuleu Ciuc, după ceremonie, cazula, care reprezintă un cadou, fie va fi luată de Sfântul Părinte, fie este posibil să o lase la muzeul de la Şumuleu Ciuc, deoarece, fiind purtată de Papă, ea devine un fel de relicvă.
"Este un veşmânt liturgic în care sunt prezente toate simbolurile noastre din Transilvania, Sfânta Fecioară de la Şumuleu Ciuc şi această biserică minunată. (...) Aceste lucrări sunt unice, deci nu este ceva realizat de o maşină, industrial şi ne fac liturghia să fie mai frumoasă", a spus Vereş, care o cunoaşte pe Cristina Sabău-Trifu de foarte mulţi ani şi are peste 15 veşminte făcute de ea.
Aceeaşi artistă va realiza şi infula - simbolul episcopiei - pe care Sfântul Părinte o va purta pe cap, precum şi dalmatica (veşmânt liturgic catolic, cu mâneci scurte) pe care o vor purta cei patru diaconi.
De asemenea, şi pentru episcopi (60) şi cardinali (4) se va face câte o cazulă. Ele diferă de cea a Papei, dar se vor recunoaşte ca făcând parte din aceeaşi compoziţie. În faţă va fi un simbol euharistic iar pe spate, logoul vizitei papale. Totodată, preoţii concelebranţi vor primi o stolă (corespondentul patrafirului ortodox), care face parte din aceeaşi compoziţie.
Cristina Sabău-Trifu a participat miercuri, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, la vernisajul unei expoziţii de veşminte bisericeşti pe care le-a creat de-a lungul anilor. AGERPRES/(AS - autor: Elena Stanciu, Gina Ştefan, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









