Harghita: Textele liturgice pentru slujba oficiată de Papa Francisc la Şumuleu Ciuc, aprobate de Sfântul Scaun
Textele liturgice pentru slujba oficiată de Papa Francisc la Şumuleu Ciuc au fost aprobate de Sfântul Scaun, pregătirile pentru organizarea evenimentului din punct de vedere religios fiind în plină desfăşurare.
Preotul franciscan Urbán Erik, directorul Bisericii franciscane de la Şumuleu Ciuc, membru în comisia liturgică de organizare a vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc, a precizat miercuri, într-o întâlnire cu presa, că, în prima etapă, au fost elaborate textele liturgice, în care s-au introdus elemente specifice locului, acestea fiind aprobate de Sfântul Scaun.
"Ne exprimăm bucuria şi recunoştinţa că Suveranul Pontif, Papa Francisc, vine la noi acasă, la părinţii franciscani şi este un moment excepţional că va celebra Sfânta Liturghie sus, în şaua Şumuleului. Prima etapă a fost elaborarea textelor liturgice pentru această ocazie, care a trebuit să fie aprobate de către Sfântul Scaun. Evident, Liturghia are propriul ritm şi propria desfăşurare, care nu se schimbă, dar există posibilitatea de a se introduce în această desfăşurare elementele specifice locului, iar textele liturgice, lecturile, trebuiau aprobate de Sfântul Scaun", a precizat părintele Urbán Erik.
Acesta a explicat că liturghiile şi cântecele vor fi în limbile latină, maghiară şi română, va exista un caiet care va cuprinde aceste rugăciuni, respectiv traducerile în limbile respective ale cântecelor, iar răspunsurile la textele oficiale în limba latină, în care se va ţine slujba, "vor fi pe limba poporului", respectiv fiecare dintre credincioşi va răspunde în limba sa.
"Deci, este textul liturgic oficial, rostit de Sfântul Părinte în limba latină, iar răspunsurile, acolo unde prevede liturghia că poporul răspunde aclamaţiei, acolo răspunsul este în limba fiecăruia, fiecare în limba lui. (de exemplu: -Dominus vobiscum! - Şi cu Duhul Tău)", a arătat părintele Urbán Erik.
Acesta a anunţat că în data de 31 mai, de la ora 19.00, în Biserica Franciscană din Şumuleu va fi oficiată o slujbă solemnă de începere a festivităţilor, la fel şi în bisericile din Miercurea Ciuc.
De asemenea, premergător zilei de 1 iunie, în biserica de hram va fi o noapte de veghe - la fel ca şi la pelerinajul de Rusaliile Catolice -, iar bisericile din oraş vor fi deschise toată noaptea, pentru ca oamenii să se roage şi să se pregătească sufleteşte pentru Sfânta Liturghie oficiată de Suveranul Pontif.
Şi în perioada Postului Mare al Paştelui Catolic s-au organizat trei zile consecutive în care s-au ţinut liturghii (Triduumul Pascal - n.r.), care au pregătit credincioşii atât pentru Paşte, cât şi pentru vizita Papei Francisc la Şumuleu, iar acestea au fost axate pe mesajul spiritual al Sfântului Părinte: "Să mergem împreună!", a mai precizat părintele Urbán Erik.
În data de 1 iunie, credincioşii sunt întâmpinaţi de la ora 6.00 în şaua muntelui Şumuleu, pentru pregătirea lor spirituală, în vederea participării la Sfânta Liturghie, diverse grupuri spirituale urmând să conducă rugăciunile care se vor rosti.
Credincioşilor li se recomandă fie să se spovedească în localităţile de origine, fie să ajungă în şaua Şumuleului cu cel puţin o oră înainte de Sfânta Liturghie, care va începe la ora 11.30.
"Sfânta Spovadă se va putea face înaintea slujbei care va fi celebrată de Papa Francisc, dar nu în timpul acesteia. Pentru a facilita accesul pelerinilor la Sfânta Împărtăşanie vor exista cel puţin zece baze de împărtăşanie, în diverse sectoare ocupate de mulţime", a arătat preotul franciscan.
La rândul său, părintele paroh Ede Csont a dat asigurări că şi credincioşii de limbă română se vor putea spovedi, întrucât preoţii din zonă vorbesc şi limba română.
În organizarea marelui eveniment de la Şumuleu Ciuc sunt implicaţi peste 300 de preoţi concelebranţi, care s-au înscris până acum pe site-ul oficial www.pontifex.ro, precum şi 50 de preoţi care vor fi prezenţi în mulţimea de pelerini pentru a-i împărtăşi pe credincioşi. De asemenea, la slujbă vor participa 60 de episcopi, patru diaconi, iar ultimele informaţii arată că ar urma să ia parte şi patru cardinali.
În cadrul întâlnirii cu presa a membrilor comisiei de organizare s-a mai anunţat că mai multe grupuri de pelerini din Ungaria vor veni pe jos, timp de 40 de zile, pe drumul spiritual Via Mariae, un grup de pelerini va pleca pe jos către Şumuleu de la Cluj-Napoca, alte peste 30.000 de persoane din Harghita anunţând că vor parcurge tot pe jos drumul către altarul de unde va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Între 31 mai şi 2 iunie, Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în România şi se va afla în oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi la Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.
La Şumuleu Ciuc, Suveranul Pontif va veni în data de 1 iunie şi va oficia o liturghie, de la altarul aflat în şaua muntelui Şumuleu. AGERPRES/(A-AS-autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









