Arhim. Teofil Anăstăsoaie: Dorim tuturor românilor să petreacă Paştele în duhul bucuriei şi al păcii
Trimisul special al AGERPRES în Israel, Cătălina Matei, transmite: Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, le-a transmis tuturor românilor să petreacă Sărbătorile Pascale în pace, lumină şi bucurie, fiind astfel binecuvântaţi alături de toţi cei dragi.
"Lumina Învierii este pe de o parte o putere pe care Hristos a arătat-o, dar este şi o chemare la viaţă luminată. Atunci când i-a trimis pe apostoli în lume, Isus le-a spus: "Voi sunteţi lumina lumii". Creştinii trebuie să fie lumina, alţii trebuie să urmeze poruncilor lui Isus. Porunca cea mai importantă şi esenţială pe care o putem rezuma din toată învăţătura lui Isus este 'Iubiţi-vă unii pe alţii'. Lumina se întreţine cu iubire. Aşa cum lumânarea arde cu ceară, lumina credinţei se întreţine cu iubire. Iubirea dintre creştini şi a celorlalţi este cea care trebuie să dăinuiască şi este mesajul pe care Hristos l-a transmis şi îl aşteaptă de la noi. Deci o sărbătoare pascală în lumină înseamnă o sărbătoare în iubire, şi atunci suntem binecuvântaţi şi noi şi casa noastră şi toţi cei dragi", a declarat reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la Ierusalim.
El a amintit că Biserica Ortodoxă Română a zidit în Ierusalim, la începutul secolului XX, o reprezentanţă şi o biserică pentru pelerinii care ajungeau aici. Biserica românilor din Ierusalim, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, se găseşte foarte aproape de cetatea veche, lângă poarta Damascului şi lângă Primăria Ierusalimului.
"Aici sunt porţile deschise pentru toate grupurile de pelerini care ajung în Ţara Sfântă, se slujeşte în limba română. În aceeaşi perioadă a construcţiei în Ierusalim a bisericii s-a reuşit ridicarea şi a unui schit mai mic pe malul Râului Iordan. Deci a doua biserică românească de pe pământul sfânt se găseşte în zona Râului Iordan. Acolo, din cauza unor situaţii istorice (...), zona a fost minată şi a intrat sub control militar, şi în prezent se derulează un proiect de deminare. După ce se scot bombele, biserica schitului românesc va trebui reparată. Şi mai avem încă o biserică - sunt trei aşezăminte româneşti în Ţara Sfântă - în oraşul biblic Ierihon - cei mai vechi oraş din lume şi situat la cea mai joasă altitudine (minus 300 de metri sub nivelul Mării Mediterane). Biserica românească de la Ierihon s-a construit în jurul anului 2000, iar proiectul de acolo a fost marcat de un eveniment important, pentru că în anul 2000 - anul jubileu pentru creştini a sărbătoririi a 2000 de ani de la naşterea Mântuitorului Isus - în Ţara Sfântă au fost prezenţi toţi patriarhii ortodocşi din lume. (...) Deci românii au în Ţara Sfântă trei aşezăminte, cel mai important fiind cel de la Ierusalim, pentru că este Cetatea Învierii, şi aici de Paşti aşteptăm delegaţia sfintei lumini care ajunge pentru a participa la ceremonia care are loc la are are loc la Biserica Sfântului Mormânt, situată în apropierea bisericii româneşti, şi atunci se va auzi în Evanghelia citită şi în limba română", a afirmat Arhim. Teofil Anăstăsoaie.
El le-a urat tuturor românilor "Paşte fericit", cu putere în suflet şi iubire: "Din Cetatea Învierii, cetatea unde Mântuitorul Hristos a transmis binecuvântarea Sa pascală, dorim tuturor românilor care serbează această mare sărbătoare a bucuriei ca să aibă putere în suflet, credinţă şi mai ale să nu uite ca Mântuitorul Hristos primul cuvânt pe care l-a adresat atunci când s-a arătat femeilor mironosiţe şi mucenicilor le-a spus: 'Nu vă temeţi şi bucuraţi-vă'. Este sărbătoarea bucuriei, sărbătoarea biruinţei, de aceea tuturor le dorim să petreacă în acest duh al bucuriei şi al păcii. Hristos a Înviat!" AGERPRES/(editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: jerusalem.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









