Iaşi: Peste 63.000 de credincioşi s-au închinat la raclele Sf. Parascheva şi Sf. Ecaterina
Peste 63.000 de credincioşi din ţară şi străinătate s-au închinat în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
În cele 48 de ore de când racla cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva a fost scoasă din catedrală şi aşezată în baldachinul special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la moaşte s-au închinat 63.000 de pelerini. În acelaşi baldachin a fost aşezată şi racla cu moaştele Sf. Ecaterina, care a fost adusă din Grecia pe 11 octombrie special pentru prăznuirea hramului Sf. Parascheva.
În prezent, alte 8.000 de persoane stau la un rând de peste doi kilometri şi aşteaptă să se închine în baldachinul în care se află cele două racle.
Din cauza oboselii, a frigului sau nealimentaţiei, 155 dintre credincioşii prezenţi la Catedrala Mitropolitană au avut nevoie de îngrijiri medicale, zece fiind transportaţi la spital.
Pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, motiv pentru care în preajma acestei zile Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. La moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi special în pelerinaj cu această ocazie, vin să se închine atât ortodocşi, cât şi romano-catolici din ţară şi străinătate. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Nona Jalbă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
Buzău: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei organizează o colectă pentru sprijinirea familiilor afectate de incendiul de la Soveja
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a anunțat organizarea unei colecte pentru strângerea de fonduri în sprijinul familiilor din comuna Soveja afectate de incendiul care a distrus, duminică, 29 de locuințe și
Patriarhia avertizează asupra consecințelor negative ale jocurilor de noroc; cheamă la responsabilitate autoritățile publice
Patriarhia Română avertizează asupra consecințelor sociale și morale negative ale jocurilor de noroc și face apel la responsabilitate din partea tuturor factorilor implicați - persoane, familii, instituții și autorități publice - în vederea limitării extinderii acestui fenomen, a protejării demnității umane și a încurajării binelui comun.
Patriarhul Daniel: Sfântul Gheorghe - un sfânt militar; ajută oamenii aflați în situații grele
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a participat joi la slujba Sfintei Liturghii oficiată în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale, cu prilejul hramului 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe'. În cadrul predicii, Patriarhul a subliniat popularitatea sfântului în întreaga lume, atât în Orient, cât ș
VIDEO Capul Sfântului Gheorghe, adus de la Sfântul Munte la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman
Racla cu cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință a fost adusă miercuri, de la Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, în prezența Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și a părintelui arhimandrit Alexios, starețul Mănăstirii Xenofont.
Capul Sfântului Gheorghe - adus în România de la Sfântul Munte la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman
Cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, va fi adus, miercuri, în România, de la Muntele Athos, de o delegație condusă de arhimandritul Alexios, cu ocazia hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman. Aflate pentru prima dată în România, sfintele moaște se vor afla la mănăstirea di
Patriarhul Daniel: Femeile mironosițe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică
Femeile mironosițe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj la Duminica Mironosițelor (26 aprilie 2026). ''Femeile mironosițe sunt icoana tu
Principele Radu s-a întâlnit cu Patriarhul Bisericii Copte, la Cairo
Principele Radu s-a întâlnit sâmbătă, la Palatul Papal din Cairo, cu Sanctitatea Sa Papa Tawadros al II-lea. Ulterior, Alteța Sa Regală a vizitat străvechea biserică coptă aflată în apropierea Palatului Papal, precum și Catedrala Coptă Ortodoxă 'Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu'. 'Biserica ortodoxă c
Patriarhul Daniel: Izvorul Tămăduirii este Hristos; dăruiește această putere vindecătoare și Maicii Sale
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, afirmă că Icoana Izvorului Tămăduirii ne arată foarte clar că Izvorul tuturor tămăduirilor este Hristos Domnul, însă îi dăruiește și Maicii Sale care se roagă această putere vindecătoare. Vineri, Patriarhul Daniel a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul
PS Paisie: Harul vindecător al lui Hristos cel Înviat se revarsă în biserică prin mijlocirea Maicii Domnului
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a subliniat, vineri, că sărbătoarea Izvorului Tămăduirii arată că harul vindecător al lui Hristos cel Înviat se revarsă în biserică prin Sfintele ei Taine și, mai ales, prin mijlocirea și prin rugăciunea Maicii Domnului. 'În această zi binecuvântată, plină de lumina pascală, suntem invitați
Dâmbovița: Sărbătoarea 'Izvorul Tămăduirii' la Nucet și procesiune la 'Fântâna de leac'
Credincioșii sunt așteptați, vineri, în număr mare la sărbătoarea 'Izvorul Tămăduirii' de la Nucet, județul Dâmbovița, unde va avea loc, pe parcursul zilei, și o procesiune la 'Fântâna de leac'. Slujba de la Mănăstirea Nucet va fi săvârșită de arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei, Nifon, însoțit de
Evenimente liturgice - vineri, la Catedrala Patriarhală 'Sfinții Împărați Constantin și Elena', de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii
O serie de evenimente liturgice dedicate sărbătorii Izvorului Tămăduirii vor avea loc vineri la Catedrala Patriarhală 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' de pe Colina Bucuriei. Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, programul liturgic este următorul: * Între orele
Tulcea: Lucrările de restaurare a celei mai vechi biserici din municipiu, aproape de finalizare
Lucrările de restaurare a celei mai vechi biserici din municipiul Tulcea, biserica 'Buna vestire', se vor finaliza anul acesta, după aproape cinci ani de la începere. Preotul paroh al lăcașului de cult, Daniel Petre, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul de reabilitare a bisericii a fost început în anul 2016, atun
Un volum cu predicile Patriarhului Daniel rostite la Sfintele Paști, publicat la Editura Basilica
Un volum care cuprinde predicile Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, rostite la Sfintele Paști a fost publicat recent la Editura Basilica. În paginile cărții se regăsesc cuvântări rostite de-a lungul timpului la Catedrala Patriarhală istorică din Capitală cu ocazia primiri Sfintei Lumini (începâ









