Vaslui: Părintele Mina Dobzeu va fi înmormântat sâmbătă, la Catedrala Episcopală Huşi
Părintele Mina Dobzeu va fi înmormântat sâmbătă, la Catedrala Episcopală Huşi.
"Trupul neînsufleţit al părintelui arhimandrit Mina Dobzeu a fost depus în Catedrala Episcopala din Huşi, unde Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba cuvenită. Potrivit rânduielii îndatinate, se va citi permanent din Psaltire, iar cei care vor dori să rostească o rugăciune şi să aprindă o lumânare în memoria sa, vor putea veni, biserica rămânând deschisă", au transmis reprezentanţii Episcopiei Huşilor.
Părintele Mina Dobzeu a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în chilia sa de la Catedrala Episcopală Huşi.
"Episcopia Huşilor anunţă cu durere şi nădejdea Învierii, trecerea la cele veşnice a venerabilului părinte arhimandrit Mina Dobzeu, statornicul mărturisitor al credinţei în perioada comunistă şi cel care l-a botezat pe monahul Nicolae Steinhardt. El s-a stins din viaţă în chilia sa din cadrul mănăstirii 'Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel' - Catedrala Episcopală din Huşi", au anunţat într-un comunicat de presă reprezentanţii Episcopiei Huşilor.
Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948, este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.
În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învăţământului religios din şcoală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din Bucureşti), scos din monahism şi condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal. A fost închis la Galaţi, Jilava, Gherla şi în colonia de muncă din Delta Dunării.
Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credinţa ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului "Jurnal al fericirii". A ieşit din închisoare în 1964.
Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, al cărei stareţ a fost între anii 1978-1988.
În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru "răzvrătire" şi "uneltire împotriva siguranţei statului", în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi la ateismul adus de comunism.
După reînfiinţarea Episcopiei Huşilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huşi.
În anul 2017, Părintele Mina Dobzeu a primit distincţia "Crucea Moldava", în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. AGERPRES / (AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: www.apologeticum.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Emilian Crișanul, a murit la vârsta de 54 de ani
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, a decedat, vineri după-amiază, la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, a anunțat eparhia. Potrivit www.arhiepiscopiaaradului.ro, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul (cu n
Patriarhia Română își exprimă solidaritatea față de cei afectați de cutremurele recente din Venezuela
Patriarhia Română își exprimă solidaritatea față de cei afectați de cutremurele care au avut loc recent în Venezuela și care au provocat pierderi de vieți omenești, rănirea mai multor persoane și imense pagube materiale. 'În semn de profundă durere față de cei afectați de cutremurele care au lovit recent Venezuela, provocând p
Patriarhul Daniel: Sf. Ioan Botezătorul - ocrotitor al familiilor și ajutor pentru cei care doresc copii
Sfântul Ioan Botezătorul este un păzitor sau ocrotitor al familiilor și un ajutor pentru cei care nu au copii, a subliniat miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la sărbătoarea nașterii acestui mare proroc. Potrivit Agenției
Hunedoara: Episcopia organizează Zilele Credinței și Culturii la Deva
Episcopia Devei și Hunedoarei organizează, în perioada 25-29 iunie, o nouă ediție a ciclului de manifestări 'Zilele credinței și culturii la Deva', evenimentele marcând, în paralel, și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai orașului. Potrivit programului anunțat luni de organizatori,
Vaslui: Rolul familiei în viața persoanelor private de libertate, evidențiat la conferința 'Coeziune socială și comuniune de credință'
Rolul familiei în reintegrarea socială a persoanelor private de libertate a fost evidențiat luni, la Vaslui, în cadrul activității social-filantropice regionale anuale 'Coeziune socială și comuniune de credință'. Proiectul desfășurat sub egida Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Patriarhiei Române a reunit
Patriarhul Daniel: Centrul de activități cu tineretul 'Sfântul Ilie Tesviteanul' - act de iubire generoasă pentru tineri
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj cu prilejul punerii pietrei de temelie la Centrul de activități cu tineretul 'Sfântul Ilie Tesviteanul', din orașul Pantelimon, în care apreciază că ridicarea acestui așezământ reprezintă 'un act de speranță, de responsabilitate și mai ales de iubire generoasă
Brăila: Osemintele a 23 de deținuți politici și martiri ai regimului comunist, descoperite recent la Agaua
Osemintele a 23 de deținuți politici și martiri ai regimului comunist au fost descoperite în urma celei de-a treia etape a săpăturilor arheologice desfășurate în cimitirul din localitatea Agaua, din Insula Mare a Brăilei, în cadrul proiectului de identificare și recuperare a victimelor fostului lagăr de muncă de la Salcia, informează Arhiepiscopia D
Bihor: Episcopia Greco-Catolică de Oradea celebrează 249 de ani de la întemeiere
Episcopia Greco-Catolică de Oradea celebrează, în 16 iunie, 249 de ani de la întemeierea sa, aproape două secole și jumătate de istorie în care credința, cultura și mărturia au modelat destine și au dat consistență unei comunități care a traversat deopotrivă vremuri de înflorire și perioade de încercare. 'La 1
Patriarhia și MAE sprijină comunitatea vulnerabilă din Gaza cu 50.000 de euro, prin intermediul Samaritan's Purse
Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro pentru comunitatea creștină din Fâșia Gaza, precum și pentru alte persoane și comunități aflate într-o situație umanitară dificilă. Intitulat oficial 'Gaza Christians Aid Package', proiectul se va derula
Patriarhia Română deplânge atacul asupra Lavrei Pecerska din Kiev
Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și tristețe în legătură cu atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante centre ale spiritualității ortodoxe și monument înscris în patrimoniul mondial UNESCO. ''Orice atingere adusă unui lăcaș de cult și unui monumen
Patriarhia îndeamnă la discernământ și apărare a valorilor creștine în contextul paradei Bucharest Pride
Patriarhia Română își exprimă 'îngrijorarea pastorală' față de organizarea, sâmbătă, a paradei Bucharest Pride și reamintește faptul că manifestările publice de acest tip 'pot conduce la accentuarea confuziei valorilor spirituale într-o societate deja afectată de declin demografic și de instabilitate socială'. '
Cluj: Sărbătoare inter-eparhială a familiilor, organizată de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla
Biserica Greco-Catolică organizează, sâmbătă, 13 iunie, la Cluj-Napoca, o întâlnire inter-eparhială a familiilor, în cadrul căreia vor avea loc mai multe evenimente religioase, iar arhiepiscopul major al Bisericii Române unite cu Roma, Claudiu Pop, va celebra o liturghie arhierească. 'Sub egida Bisericii Greco-Catolice, o Sărb
Patriarhul Daniel participă la evenimentele dedicate onomasticii Patriarhului Ecumenic
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a deplasat miercuri, în insula Imbros (Gokceada) din Turcia, pentru a participa la momentele liturgice dedicate onomasticii și aniversării a 35 de ani de la alegerea în demnitatea de Patriarh Ecumenic al Constantinopolului a Sanctității Sale Bartolomeu I. Potrivit unui comunicat
Patriarhul Daniel: Sfintele Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Pasărea - monahii mult rugătoare, milostive și făcătoare de minuni
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Pasărea, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a celor două monahii 'mult rugătoare, milostive și făcătoare de minuni'. 'Mănăstirea Pasărea, vatră d
Alba: PS Claudiu a anunțat convocarea Adunării Arhiepiscopale Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, a anunțat, joi, la Blaj, intenția de a convoca Adunarea Arhiepiscopală Majoră, el menționând că a primit în acest sens consimțământul Sinodului Episcopilor. 'Astăzi, ne aflăm într-un moment de răscruce. Pe care trebuie s












