Episcopia Devei: Părintele Arsenie Boca nu poate fi asumat ca o marcă înregistrată; vom apăra imaginea părintelui
Episcopia Devei şi Hunedoarei va milita pentru apărarea imaginii şi numelui părintelui Arsenie Boca, supranumit de credincioşi "Sfântul Ardealului", în condiţiile în care o firmă din Marea Britanie, reprezentată în România de către un arădean, susţine că ar deţine drepturile de proprietate asupra mărcii "Părintele Arsenie Boca".
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că părintele Arsenie Boca este o personalitate duhovnicească şi nu poate fi asumat ca un brand, demersul firmei străine fiind catalogat ca o chestiune "total deplasată".
"Părintele Arsenie nu poate fi, în niciun fel, asumat ca o marcă înregistrată sau ca un brand. Părintele Arsenie este o personalitate duhovnicească, o personalitate a Bisericii, o personalitate - aş spune eu, naţională, şi cred că a revendica astfel de pretenţii asupra părintelui Arsenie Boca este o chestiune total deplasată. Echivalează, aş îndrăzni să spun, cu pretenţia de a şi-l asuma pe Mihai Eminescu sau pe Mihai Viteazu. Cam acelaşi lucru este. Nu poate nimeni să deţină drepturi asupra unei personalităţi, chiar dacă aceasta nu mai trăieşte, decât în măsura în care există nişte drepturi de moştenire, de succesiune. Dar nu altfel", a spus reprezentantul Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
El a arătat că Episcopia Devei nu a primit, până acum, nicio înştiinţare oficială referitoare la existenţa unor drepturi de proprietate asupra mărcii "Părintele Arsenie Boca", precizând, totodată, că în momentul în care va apărea o astfel de notificare vor fi făcute toate demersurile necesare pentru a proteja imaginea părintelui şi pe credincioşii pentru care părintele Arsenie reprezintă un reper moral.
"În momentul în care ne vor notifica, va trebui să procedăm în consecinţă, să apărăm, până la urmă, imaginea părintelui Arsenie şi pe credincioşii noştri. Va fi un demers făcut în numele credincioşilor care vin la mormântul părintelui Arsenie, care citesc lucrările părintelui Arsenie, pentru care părintele Arsenie reprezintă un reper duhovnicesc, un reper moral", a conchis purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Zeci de obiecte de cult religios, în majoritate icoane cu Arsenie Boca şi cărţi despre viaţa acestuia, au fost confiscate miercuri de către poliţiştii din Arad, dintr-un magazin de specialitate, după o sesizare depusă de un arădean care susţine că ar deţine în România drepturile asupra mărcii "Părintele Arsenie Boca".
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, inspector principal Lorena Radu, marca ar fi fost înregistrată, în anul 2017, la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă din Marea Britanie, care ar fi permis comercializarea produselor cu chipul fostului stareţ al Mănăstirii Prislop, decedat în 1989, doar unei firme din Arad.
Considerat ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX, părintele Arsenie Boca a murit pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop. La mormântul său vin şi se roagă, zilnic, sute de oameni, numărul acestora crescând la câteva mii cu ocazia sărbătorilor sau la diferitele praznice din an. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









